Social Media

ADMINISTRAȚIE

Viceprimarul declară «război» firmelor de pompe funebre care expun marfa pe stradă

Timp de citire: 2 minute

• Alexandru Jantea a precizat că de acum înainte societăţile de pompe funebre, trebuie să renunţe le prostul obicei de a-şi expune marfa pe stradă • această restricţie a fost aprobată, recent, în CLM Brăila, odată cu regulamentul privind închirierea bunurilor ce aparţin domeniului public
 
Viceprimarul Alexandru Jantea susţine că încearcă să schimbe modul de abordare al unora dintre cei care se ocupă cu servicii de înmormântare. PSD-istul a precizat că brăilenii nu trebuie să vadă cruci, sicrie şi coroane de flori pe stradă, ca să îşi facă o idee de unde anume pot achiziţiona astfel de produse pentru înmormântare. Jantea susţine că odată ce a fost votat în CLM regulamentul privind modul de închiriere a bunurilor ce aparţin domeniului public al Municipiului Brăila, s-au schimbat radical şi regulile privind modul în care cei de la pompe funebre îşi pot expune marfa.
“Am specificat în regulament faptul că nu au voie cei care desfăşoară activităţi de înmormântare să mai expună pe domeniul public – sicrie, cruci şi coroane. Pentru că eu nu consider că are vreo logică. În momentul în care ai un deces în familie nu trebuie să mergi pe stradă ca să vezi o cruce lipită de un gard ca să înţelegi că acolo trebuie să te duci ca să iei un fel anume de sicriu. Eu nu am văzut aşa ceva în alte oraşe. Au voie să facă expunerea acestor materiale doar în interiorul magazinelor. Sunt situaţii când scot crucea şi sicriul în stradă şi îl lipsesc de stâlpul de iluminat. Nu consider că ăsta este viitorul sau direcţia în care noi trebuie să ne îndreptăm ca societate şi nu mă refer numai la brăileni”, a declarat Jantea, făcând totodată precizarea că terasele din municipiu nu au fost singurele ce au condus la necesitatea aprobării din nou a regulamentului privind închirierea domeniului public şi că s-a încercat astfel rezolvarea mai multor probleme.

ADMINISTRAȚIE

Lucrări complexe pe Bulevardul Independenţei

Publicat

în

Lucrări complexe pe Bulevardul Independenţei

Lucrări complexe se execută în această perioadă pe Bulevardul Independenţei. Este vorba de reabilitarea/întreţinerea stradală dintre Calea Galaţi şi strada Carantinei. Unele din ele sunt dificile chiar și pentru Concivia şi CUP Dunărea, fiind implicată şi Seroplant. De fapt, şantierul s-a deschis de acum două săptămâni, şi probabil, vor veni aici şi echipele de pe strada Griviţei.

Până acum s-a betonat/asfaltat o parte din trotuare şi alei, pe latura dinspre Maternitate. Se procedează la extragerea unor copaci şi arbuşti, vor fi amenajate piste de biciclete pe trotuarele deja betonate şi delimitate cu borduri, inclusiv din granit.

Iar după cum ne-a declarat un reprezentant al primăriei, “CUP Dunărea rezolvă în paralel problema racordurilor la reţeaua de apă-canal, remedierea a ceea ce este degradat şi scoaterea la limita de proprietate a contoarelor – aceste lucrări nemaifiind permise după turnarea asfaltului”.

Bineînţeles, sunt şi nemulţumiri, mai mult sau mai puţin fondate, din partea riveranilor: “De ce s-au scos brazii şi unii copaci sănătoşi”; “Bordurile sunt atât de înalte încât unele porţi nu pot fi deschise, şi nici să intri cu maşina”; “Băncile să fie scoase din pământ şi reparate/vopsite”;  “Zona nu mai beneficiază, după 1990, de un WC public”; “Unii şi-au permis să facă diverse scări pe ditamai blocurile din beton, cu ocuparea a treisferturi din trotuar, iar multe probleme sunt create de către o parte dintre cei care au intrări şi dinspre str. Unirii”.

Şi, adăugăm noi, poate trebuie reabilitată şi statuia “Maternitate” afectată de intemperii şi trecerea timpului.

Cu privire la propunerile oamenilor, reprezentantul Primăriei ne-a spus că “Se vor analiza observaţiile locuitorilor.

Cât despre cum va arăta în final bulevardul, aici – totul depinde  de proiectele aprobate şi posibilităţile financiare (inclusiv pentru statuie), iar stâlpii, băncile şi dalele de pe aleea principală ne dorim să arate aproximativ ca cele  fixate până acum pe bulevard

Oricum, pentru a nu veni cu promisiuni fără acoperire, vom reveni la timpul oportun cu precizările necesare”.

Citește articolul complet

ADMINISTRAȚIE

Administrația Chiriac. Încă o clădire istorică pentru reabilitare

• este vorba despre imobilul de pe strada Grădinii Publice nr. 13 din Municipiul Brăila, aflat în inventarul actualizat al bunurilor ce aparțin domeniului public al județului Brăila • consilierii județeni au aprobat, recent, documentația tehnico-economică faza Proiect Tehnic (PT), indicatorii tehnico-economici actualizați la faza PT și devizul general actualizat, tot la faza PT pentru consolidarea și reabilitarea acestei clădiri • valoarea totală a investiției se ridică la 8.889.885,26 lei cu TVA

Publicat

în

Administrația Chiriac. Încă o clădire istorică pentru reabilitare

Autoritățile brăilene continuă procesul de reabilitare al clădirilor din Centrul Istoric al orașului. Consilierii județeni au aprobat în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean (CJ) Brăila din 24 septembrie, documentația tehnico-economică faza Proiect Tehnic (PT), indicatorii tehnico-economici actualizați la faza PT și devizul general actualizat, tot la faza PT, pentru consolidarea și reabilitarea clădirii de pe strada Grădinii Publice nr. 13 din Municipiul Brăila.

Așa cum se menționează în referatul de aprobare al proiectului, imobilul se află în inventarul actualizat al bunurilor ce aparțin domeniului public al județului Brăila.

Concret, construcția este situată pe un teren în suprafață de 923 mp și este formată din patru corpuri:

  • C1 (garaj)
  • C2 (anexă)
  • C3 (pavilion administrative)
  • C4 (o altă anexă).

În prezent, aceasta se află într-o stare avansată de degradare și este absolut necesară intervenția asupra ei pentru a se executa lucrări de consolidare și reabilitare.

Concret, după cum aflăm din documentația anexată mapei de ședință a consilierilor, obiectivele generale preconizate a fi atinse prin realizarea acestei investiții, sunt următoarele:

  • Aducerea clădirii la un stadiu normal de utilizare;
  • Oprirea degradării continue a elementelor structurale dar și nestructurale;
  • eliminarea/stoparea cauzelor care duc la agravarea acestor degradări;
  • punerea în valoare a clădirii aflate în Centrul Istoric al Municipiului Brăila.

Pentru acest obiectiv de investiții a fost elaborat un Proiect Tehnic (nr. 268 din 2025), în baza unui contract de servicii ce datează din 19 august 2025, semnat cu SC Rugby Construct SRL.

Proiect în valoare de peste 8 milioane de lei

În raportul de specialitate al proiectului sunt prezentați principalii indicatori tehnico-economici aferenți acestui obiectiv de investiții.

Mai precis, valoarea totală a investiției este de 8.889.885,26 lei cu TVA din care construcția plus montajul înseamnă 5.944.383,37 lei cu TVA, restul însemnând partea de pregătire a terenului, utilități și proiectare. Durata de execuție a lucrărilor a fost estimată la 12 luni.

”Situația existentă a clădirii prezintă o serie de deficiențe care impun intervenții urgente pentru conservarea și reabilitarea acesteia”, se mai specifică în raportul de specialitate.

Proiectul a fost aprobat cu unanimitate de voturi.

Investițiile CJ Brăila în clădiri de importanță locală

Pe lângă imobilul din Str. Grădinii Publice nr. 13, Consiliul Județean Brăila a investit și are mai multe proiecte investiționale în derulare, în mare parte pe fonduri europene, legate de reabilitarea/consolidarea/eficientizarea energetică a mai multor clădiri pe care le deține, le administrează, sau care sunt administrate de instituțiile subordonate.

Aici putem aminti, fără îndoială, investițiile care s-au realizat de-a lungul anilor:

  • Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila (Corpul A)
  • proiectul de reabilitarea și consolidare a clădirii monument istoric în care funcționează Spitalul 3 (Corp B) din Municipiul Brăila, aflat pe masa investițiilor viitoare.

Administrația județeană a demarat, totodată, reabilitarea și refuncționalizarea Palatului Administrativ din Piața Independenței nr. 1, demers ce va fi continuat în acest an. Un alt proiect pregătit pentru anul următor este cel ce vizează reabilitarea imobilului din Șoseaua Buzăului nr. 15C, unde va funcționa arhiva Consiliului Județean Brăila în viitor.

De asemenea, nu trebuie uitat nici proiectul de reabilitare și reamenajare a Spitalului de Pneumoftizioligie din Str. Radu S. Campiniu, nr. 21, corpurile C1-C4.

Nici proiectele instituțiilor subordonate nu ar trebui omise și aici menționăm proiectul Bibliotecii Județene ”Panait Istrati” Brăila de a-și reabilita și eficientiza energetic clădirile pe care le administrează, prin fonduri europene.

Lucrările realizate de Filarmonica ”Lyra – George Cavadia” la sala de spectacole a Casei Tineretului, precum și reabilitarea clădirii ”Lyra” de pe Strada Ana Aslan (unde în prezent se efectuează lucrări) și Casa Umorului Desenat din aceeași curte.

Nici lucrările de recondiționare realizate recent de Muzeul Brăilei ”Carol I” la sediul din Piața Traian nu sunt de ignorat, la fel cum nu este nici proiectul CJ Brăila de a schimba total clădirea în care funcționează Secția ”Științele Naturii” a Muzeului din Parcul Monument și transformarea spațiului într-un centru muzeal modern, tot cu ajutorul banilor europeni.

De asemenea, CJ Brăila intenționează să construiască și o Sală Polivalentă nouă, pe DN22B.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧