Social Media

Economie

Verdict. O familie din Brăila a obţinut îngheţarea cursului francului elveţian

Timp de citire: 3 minute

• “Instanţa a decis că restituirea creditului trebuie să se facă la cursul din data finanţării, iar majorarea dobânzii după acordarea împrumutului şi obligaţia de plată a comisioanelor de administrare şi de rambursare anticipată sunt abuzive”, a comunicat avocatul Angelica Roşu despre cazul familiei Aramă din Brăila
 
Curtea de Apel Galaţi a decis restituirea unui împrumut contractat de doi brăileni la o bancă, în franci elveţieni, la valoarea de la momentul acordării creditului, considerând abuzive majorarea dobânzii după acordarea împrumutului şi obligaţia de plată a comisioanelor de administrare şi de rambursare anticipată, se arată într-o informare de presă transmisă recent agenţiei Agerpres de către avocatul Angelica Roşu.
Potrivit sursei citate, în luna iulie 2008, o familie din Brăila (Antonia – Mariana şi Ilie Aramă) au împrumutat 43.511 franci elveţieni de la o sucursala locală a unei bănci. Conform clauzelor contractuale, creditul era acordat pentru o perioadă de 40 de ani, cu o rată anuală a dobânzii iniţiale de 5,5 % pe an, cu precizarea că, la acea dată, cursul de schimb era de 2,16 lei pentru un franc elveţian.
“Din cauza mai multor acţiuni unilaterale din partea finanţatorului cât şi a dublării valorii francului elveţian faţă de leu (la momentul introducerii acţiunii în instanţa oscila în jurul a 4,2 lei), clienţii au cerut, în 2015, instanţelor de judecată să constate caracterul abuziv al mai multor dispoziţii din Contractul de credit şi să îngheţe cursul la momentul creditării. Instanţa a decis că restituirea creditului trebuie să se facă la cursul din dată finanţării, iar majorarea dobânzii după acordarea împrumutului şi obligaţia de plata a comisioanelor de administrare şi de rambursare anticipată sunt abuzive”, se precizează în informarea transmisă de avocatul Angelica Roşu, aceasta subliniind, de asemenea, faptul că hotărârea instanţei gălăţene este extrem de importantă “deoarece poate avea impact asupra tuturor proceselor în desfăşurare cu o cauza similară”.
În total, pentru perioada 2008 – 2015 familia din Brăila ar trebui să primească înapoi aproximativ 10.000 de franci elveţieni, valoarea exactă urmând a fi stabilită de un executor judecătoresc.
Reamintim că “Obiectiv Vocea Brăilei” a prezentat după izbucnirea crizei creditelor în franci elveţiei povestea unor familii zdrobite pur şi simplu de povara restituirii unor sume colosale în contul împrumuturilor contractate în CHF. Cazul Stroeşteanu a fost de departe cea mai dramatică poveste: membrii familiei au fost evacuaţi de bancă din propria casă după ce n-au mai putut plăti rate lunare de rambursare care au urcat brusc la 3.900 – 4.000 lei după aprecierea monedei elveţiene în raport cu leul, de la o rată iniţială de 1.600 – 1.700 lei lunar, aferentă unui împrumut de 130.000 CHF contarctat în 2008.  
 

Economie

Facturile la energie îi obligă pe români să facă economii la mâncare, medicamente și vacanțe

Publicat

în

Facturile la energie îi obligă pe români să facă economii la mâncare, medicamente și vacanțe

Creșterea prețurilor la energie afectează puternic bugetele familiilor din România. Opt din zece români spun că scumpirea gazelor, carburanților și electricității le-a redus semnificativ puterea de cumpărare în ultimul an, iar 55% au fost nevoiți să reducă cheltuielile pentru alimente sau sănătate. România înregistrează cele mai mari procente din Uniunea Europeană la ambii indicatori, potrivit unui sondaj realizat de Banca Europeană de Investiții (BEI) împreună cu Ipsos.

Cercetarea arată că 80% dintre români au resimțit semnificativ creșterea prețurilor la energie în ultimele 12 luni, față de media europeană de 60%. Pentru 34% dintre respondenții din România, impactul a fost chiar foarte puternic, comparativ cu 20% la nivelul UE.

În aceste condiții, prețurile mai stabile sau mai mici la energie au devenit principalul beneficiu pe care românii îl așteaptă de la tranziția energetică.

Românii au renunțat la cheltuieli esențiale și la vacanțe

Potrivit sondajului, 55% dintre români au redus cheltuielile zilnice pentru alimente sau sănătate, în condițiile în care media europeană este de 38%.

Alți 27% au redus temperatura din locuințe pentru a face economie la încălzire. Totodată, 27% dintre respondenți spun că s-au îndatorat, au cerut ajutor financiar sau au amânat plata unei facturi la energie. La nivel european, procentul este de 16%.

Scumpirile au schimbat și comportamentul românilor în ceea ce privește deplasările. Aproximativ 71% spun că au modificat modul în care folosesc mașina, iar 29% au redus inclusiv drumurile pentru cumpărături, consultații medicale sau rezolvarea unor probleme administrative.

Un alt efect este renunțarea la timpul liber. Aproape jumătate dintre români, respectiv 47%, afirmă că au renunțat la o excursie de weekend, o vacanță sau o vizită la rude și prieteni din cauza costurilor cu energia. Este, de asemenea, cel mai ridicat procent din Uniunea Europeană, unde media este de 30%.

Ce așteaptă românii de la tranziția energetică

Sondajul mai arată că 76% dintre români consideră tranziția energetică o urgență pentru țară. Întrebați ce beneficii ar trebui să aducă aceasta, 79% au indicat prețuri mai stabile sau mai mici la energie, 75% reducerea dependenței de petrolul și gazele din import, iar 67% încetinirea schimbărilor climatice.

În privința surselor de energie, 46% dintre respondenți preferă energia solară, iar 26% energia eoliană. De asemenea, 79% vor ca energia cu emisii reduse de carbon să fie o prioritate.

55% dintre români consideră că Uniunea Europeană ar trebui să dezvolte o industrie proprie, competitivă, în domeniul tehnologiilor curate, chiar dacă acest lucru presupune un ritm mai lent al tranziției energetice.

Sondajul BEI, ajuns la cea de-a opta ediție, a fost realizat de Ipsos în perioada 3-25 august 2026, pe un eșantion de 23.000 de persoane cu vârsta de cel puțin 16 ani din toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. În România au fost chestionate 1.000 de persoane.

Citește articolul complet

Economie

Bilanțul ITM Brăila: amenzi de peste 500.000 de lei în luna octombrie

• în urma controalelor întreprinse de inspectorii de muncă brăileni, au fost identificate 12 persoane prestând muncă nedeclarată • valoarea amenzilor aplicate, numai în acest caz, a fost de 400.000 de lei

Publicat

în

Bilanțul ITM Brăila: amenzi de peste 500.000 de lei în luna octombrie

În luna octombrie 2026, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a desfășurat zeci de controale și verificări la angajatorii din municipiu și județ, inspectorii urmărind respectarea dispozițiilor legale care reglementează relațiile de muncă și securitatea și sănătatea în muncă.

Principalele obiective urmărite: identificarea și combaterea muncii nedeclarate („la negru”) și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea respectării de către angajatori; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a angajaților în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă.

„ITM Brăila urmărește în permanență creșterea gradului de conștientizare: educarea și responsabilizarea atât a angajatorilor, cât și a salariaților cu privire la importanța respectării legislației muncii și a normelor de securitate și sănătate în muncă pentru prevenirea accidentelor de muncă și la riscurile majore la care se expun prin acceptarea muncii nedeclarate și subdeclarate”, ne-a transmis conducerea instituției.

În luna octombrie, inspectorii de muncă au efectuat 181 de controale și au aplicat 211 sancțiuni, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 548.500 lei. Totodată, pentru deficiențele constatate, au fost dispuse 443 măsuri obligatorii de remediere, cu termene de raportare la inspectoratul teritorial de muncă.

În domeniul relaţiilor de muncă au fost efectuate, în total, 92 de controale și s-au aplicat 71 de sancţiuni, dintre care 40 amenzi în valoare de 497.000 de lei. În urma controalelor întreprinse, au fost identificate 12 persoane prestând  muncă  nedeclarată („la negru”) în diferite domenii de activitate, valoarea amenzilor aplicate fiind, numai în cazul lor, de 400.000 de lei.

Alte deficiențe constatate: nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru; nerespectarea dispoziţiilor privind păstrarea unei copii a contractului individual de muncă la locul de muncă; nerespectarea obligației legale privind munca de noapte; încălcarea prevederilor legale privind munca în zilele de sărbătoare legală.

În domeniul securității și sănătății în muncă au fost efectuate  89 de controale și au fost aplicate 140 de sancțiuni, dintre care 12 amenzi, valoarea totală a acestora fiind de 51.500 lei. Principalele deficiențe constatate în domeniul securității și sănătății în muncă: neasigurarea condițiilor pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire suficientă și adecvată în domeniul securității și sănătății în muncă, în special sub formă de informații și instrucțiuni de lucru, specifice locului de muncă și postului; fișele de instruire individuală însoțite de o copie a ultimei fișe de aptitudini completate de către medicul de medicina muncii, nu erau păstrate de către conducătorul locului de muncă la locul de muncă organizat; semnalizare necorespunzătoare; trusa de prim ajutor incompletă.

Domenii de activitate în care au fost constatate deficienţe, în urma controalelor ITM: lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale; comerț cu ridicata al materialului lemnos și al materialelor de construcții și echipamentelor sanitare; fabricarea articolelor de îmbrăcaminte din piele; depozitare și activități auxiliare pentru transporturi; comerț; agricultură.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧