Social Media

Economie

Amenzi colosale pentru muncă la negru

Timp de citire: 4 minute

• în total, pe parcursul lunii noiembrie, inspectorii ITM au aplicat amenzi în valoare de aproape 141.000 lei, din care puţin peste 101.000 lei numai pentru muncă la negru • în cazul a 95 de persoane angajatorii au înregistrat cu întârziere în REVISAL contractele de muncă
 
Peste 200 de controale şi 208 sancţiuni aplicate. Aşa arată pe scurt raportul de activitate, aferent lunii noiembrie, al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Brăila. După cum se arată  în statistica lunară a instituţiei, dintre cele 202 controale, 97 au vizat aspecte ce ţin se sănătatea şi securitatea în muncă (SSM), în timp ce alte 115 controale s-au axat pe partea de relaţii de muncă (RM). În ce priveşte sancţiunile aplicate contribuabililor descoperiţi în abatere, 87 au vizat sectorul RM şi 121, SSM. “Valoarea totală a amenzilor aplicate este 140.910 lei, din care 124.910 lei pentru abateri constatate  în domeniul relaţiilor de muncă şi 16.000 lei pentru aspecte ce ţin de sănătatea şi securitatea în muncă. Cu ocazia acţiunilor întreprinse în noiembrie au fost descoperite şi 3 cazuri de muncă la negru, fiind identificate 8 persoane primite la muncă fără întocmirea tuturor actelor necesare, în domenii precum agricultură şi construcţii metalice. Numai pentru muncă nedeclarată s-au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 101.110 lei”, ne-a declarat Liviu Arhire, inspectorul şef al Inspetoratului Teritorial de Muncă (ITM) Brăila. De asemenea, sursa citată a punctat faptul că în cazul altor 95 de salariaţi angajatorii le-au transmis cu întârziere în REVISAL contractele de muncă.
În afară de primirea la muncă a unor persoane fără a avea forme legale de  încadrare, inspectorii de muncă brăileni au mai depistat şi alte nereguli precum neevidenţierea corectă a orelor de muncă efectuate de salariaţi, nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânal ori privind munca suplimentară, în timp ce pe parte de SSM, deficienţele au constat în semnalizarea necorespunzătoare a riscurilor de accidentare, neîntocmirea instrucţiunilor proprii specifice activităţii desfăşurate, neîntocmirea planului de prevenire şi protecţie, precum şi neasigurarea materialelor necesare informării lucrătorilor.  
 
Campanie de prevenire a accidentelor de muncă
Conducerea ITM Brăila a mai precizat că, tot în cursul lunii de raportare, s-a tras linie după o amplă acţiune de verificare a modului în care firmele locale au implementat măsurile dispuse de inspectori în urma producerii unor accidente de muncă, perioada vizată fiind aprilie – noiembrie anul curent.
Obiectivele acţiunii au fost, printre altele, creşterea gradului de conştientizare al angajatorilor şi al lucrătorilor din unităţile din grupul ţintă în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă pentru eliminarea sau diminuarea accidentelor.
“La programarea controalelor s-au avut în vedere următoarele aspecte: istoricul evenimentelor produse în unitate în ultimii 5 ani, riscurile existente la locurile de muncă unde au avut loc evenimente, gravitatea accidentelor produse, precum şi numărul de lucrători existenţi la locurile de muncă unde au avut loc evenimente. S-au desfăşurat 2 şedinţe de conştientizare la care au participat reprezentanţi ai angajatorilor cu atribuţii specifice în domeniul SSM, unde au fost prezentate cele mai semnificative exemple de accidente de muncă care au avut loc în unităţile respective în ultimii cinci ani, cauzele producerii, precum şi măsurile de prevenire care ar fi trebuit luate pentru evitarea acestora”, a explicat Liviu Arhire.
Astfel, în perioada aprilie – noiembrie, au fost verificaţi 67 de angajatori, iar pentru deficienţele constatate au fost aplicate 14 sancţiuni contravenţionale şi au fost dispuse măsuri cu termene de realizare şi raportare la ITM.

Economie

Facturile la energie îi obligă pe români să facă economii la mâncare, medicamente și vacanțe

Publicat

în

Facturile la energie îi obligă pe români să facă economii la mâncare, medicamente și vacanțe

Creșterea prețurilor la energie afectează puternic bugetele familiilor din România. Opt din zece români spun că scumpirea gazelor, carburanților și electricității le-a redus semnificativ puterea de cumpărare în ultimul an, iar 55% au fost nevoiți să reducă cheltuielile pentru alimente sau sănătate. România înregistrează cele mai mari procente din Uniunea Europeană la ambii indicatori, potrivit unui sondaj realizat de Banca Europeană de Investiții (BEI) împreună cu Ipsos.

Cercetarea arată că 80% dintre români au resimțit semnificativ creșterea prețurilor la energie în ultimele 12 luni, față de media europeană de 60%. Pentru 34% dintre respondenții din România, impactul a fost chiar foarte puternic, comparativ cu 20% la nivelul UE.

În aceste condiții, prețurile mai stabile sau mai mici la energie au devenit principalul beneficiu pe care românii îl așteaptă de la tranziția energetică.

Românii au renunțat la cheltuieli esențiale și la vacanțe

Potrivit sondajului, 55% dintre români au redus cheltuielile zilnice pentru alimente sau sănătate, în condițiile în care media europeană este de 38%.

Alți 27% au redus temperatura din locuințe pentru a face economie la încălzire. Totodată, 27% dintre respondenți spun că s-au îndatorat, au cerut ajutor financiar sau au amânat plata unei facturi la energie. La nivel european, procentul este de 16%.

Scumpirile au schimbat și comportamentul românilor în ceea ce privește deplasările. Aproximativ 71% spun că au modificat modul în care folosesc mașina, iar 29% au redus inclusiv drumurile pentru cumpărături, consultații medicale sau rezolvarea unor probleme administrative.

Un alt efect este renunțarea la timpul liber. Aproape jumătate dintre români, respectiv 47%, afirmă că au renunțat la o excursie de weekend, o vacanță sau o vizită la rude și prieteni din cauza costurilor cu energia. Este, de asemenea, cel mai ridicat procent din Uniunea Europeană, unde media este de 30%.

Ce așteaptă românii de la tranziția energetică

Sondajul mai arată că 76% dintre români consideră tranziția energetică o urgență pentru țară. Întrebați ce beneficii ar trebui să aducă aceasta, 79% au indicat prețuri mai stabile sau mai mici la energie, 75% reducerea dependenței de petrolul și gazele din import, iar 67% încetinirea schimbărilor climatice.

În privința surselor de energie, 46% dintre respondenți preferă energia solară, iar 26% energia eoliană. De asemenea, 79% vor ca energia cu emisii reduse de carbon să fie o prioritate.

55% dintre români consideră că Uniunea Europeană ar trebui să dezvolte o industrie proprie, competitivă, în domeniul tehnologiilor curate, chiar dacă acest lucru presupune un ritm mai lent al tranziției energetice.

Sondajul BEI, ajuns la cea de-a opta ediție, a fost realizat de Ipsos în perioada 3-25 august 2026, pe un eșantion de 23.000 de persoane cu vârsta de cel puțin 16 ani din toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. În România au fost chestionate 1.000 de persoane.

Citește articolul complet

Economie

Bilanțul ITM Brăila: amenzi de peste 500.000 de lei în luna octombrie

• în urma controalelor întreprinse de inspectorii de muncă brăileni, au fost identificate 12 persoane prestând muncă nedeclarată • valoarea amenzilor aplicate, numai în acest caz, a fost de 400.000 de lei

Publicat

în

Bilanțul ITM Brăila: amenzi de peste 500.000 de lei în luna octombrie

În luna octombrie 2026, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a desfășurat zeci de controale și verificări la angajatorii din municipiu și județ, inspectorii urmărind respectarea dispozițiilor legale care reglementează relațiile de muncă și securitatea și sănătatea în muncă.

Principalele obiective urmărite: identificarea și combaterea muncii nedeclarate („la negru”) și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea respectării de către angajatori; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a angajaților în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă.

„ITM Brăila urmărește în permanență creșterea gradului de conștientizare: educarea și responsabilizarea atât a angajatorilor, cât și a salariaților cu privire la importanța respectării legislației muncii și a normelor de securitate și sănătate în muncă pentru prevenirea accidentelor de muncă și la riscurile majore la care se expun prin acceptarea muncii nedeclarate și subdeclarate”, ne-a transmis conducerea instituției.

În luna octombrie, inspectorii de muncă au efectuat 181 de controale și au aplicat 211 sancțiuni, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 548.500 lei. Totodată, pentru deficiențele constatate, au fost dispuse 443 măsuri obligatorii de remediere, cu termene de raportare la inspectoratul teritorial de muncă.

În domeniul relaţiilor de muncă au fost efectuate, în total, 92 de controale și s-au aplicat 71 de sancţiuni, dintre care 40 amenzi în valoare de 497.000 de lei. În urma controalelor întreprinse, au fost identificate 12 persoane prestând  muncă  nedeclarată („la negru”) în diferite domenii de activitate, valoarea amenzilor aplicate fiind, numai în cazul lor, de 400.000 de lei.

Alte deficiențe constatate: nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru; nerespectarea dispoziţiilor privind păstrarea unei copii a contractului individual de muncă la locul de muncă; nerespectarea obligației legale privind munca de noapte; încălcarea prevederilor legale privind munca în zilele de sărbătoare legală.

În domeniul securității și sănătății în muncă au fost efectuate  89 de controale și au fost aplicate 140 de sancțiuni, dintre care 12 amenzi, valoarea totală a acestora fiind de 51.500 lei. Principalele deficiențe constatate în domeniul securității și sănătății în muncă: neasigurarea condițiilor pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire suficientă și adecvată în domeniul securității și sănătății în muncă, în special sub formă de informații și instrucțiuni de lucru, specifice locului de muncă și postului; fișele de instruire individuală însoțite de o copie a ultimei fișe de aptitudini completate de către medicul de medicina muncii, nu erau păstrate de către conducătorul locului de muncă la locul de muncă organizat; semnalizare necorespunzătoare; trusa de prim ajutor incompletă.

Domenii de activitate în care au fost constatate deficienţe, în urma controalelor ITM: lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale; comerț cu ridicata al materialului lemnos și al materialelor de construcții și echipamentelor sanitare; fabricarea articolelor de îmbrăcaminte din piele; depozitare și activități auxiliare pentru transporturi; comerț; agricultură.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧