Social Media

SPORT

Un nou pas în realizarea bazei sportive Tip 1 la Stadionul Chimia

Publicat

în

• constructorul care a câștigat licitația a făcut măsurători în teren pe 3 februarie • în funcție de condițiile meteo, lucrarea poate demara la finalul lunii martie
 
Un nou pas pentru demararea proiectului privind realizarea la Stadionul Chimia din Stațiunea Lacu Sărat, a unei baze sportive Tip 1, a fost făcut pe 3 februarie. Firma care a câștigat licitația și va construi baza sportivă, Simion Tehnoconstruct, a venit la fața locului pentru a face măsurătorile în vederea demarării lucrărilor. Însă totul depinde de vreme, iar cel mai devreme, startul lucrărilor se va da spre finalul lunii martie.
“Pe 3 februarie au venit cei de la Simion Tehnoconstruct să vadă suprafața unde vor construi baza sportivă Tip 1. Totul va depinde de condițiile meteo. Dacă vremea va fi prielnică, aceștia vor începe lucrările. Din ceea ce au estimat cei care au venit la Chiscani, se pare că în patru luni baza sportivă va fi gata. Dar repet, totul depinde de vreme”, ne-a declarat primarul Costică Cojea.
Valoarea estimată pentru baza sportivă de TIP 1 este de 1,7 milioane de euro și va fi realizată pe fostul teren de rugby. Pe lângă terenul cu gazon artificial tip UEFA, instalația cu stâlpi pentru nocturnă, tribună de 500 locuri, la baza sportivă din stațiunea Lacu Sărat va mai fi amenajat un teren multifuncțional ce va fi tușat pentru minifotbal, handbal, baschet, tenis și care va avea dimensiunile de 20 m x 40 m, o clădire destinată vestiarelor și birourilor administrative, o parcare cu 55 de locuri pentru autovehicule și autocare.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile