Social Media

SPORT

Un nou curs gratuit de formare arbitri de fotbal, organizat de AJ Brăila

Publicat

în

• acesta începe pe 13 martie, la sediul AJF de la Sala Polivalentă
 
Comisia județeană de arbitri din cadrul Asociației Județeane de Fotbal Brăila (AJF) organizează, începând cu data de 13 martie, ora 16.00, la sediul său de la Sala Polivalentă, cursuri gratuite de formare a arbitrilor de fotbal.
Se pot înscrie tineri, băieți și fete, care au împlinit 16 ani și au înălțimea de cel puțin 1,70 metri, respectiv 1,65 metri, iar greutatea proporțională cu înălțimea.
Lectori sunt doi arbitri divizionari, Cristi Ichim și Tudorel Pârlog.
Informații suplimentare se pot obține la sediul AJF Brăila, de luni până vineri, între orele 9.00 și 15.00.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile