Sport
Campionatul Ligii a IV-a la start. Transferuri efectuate de echipele din acest eșalon
• liderul i-a cooptat în lot pe Costel Roșu, Mihăescu și Mădălin Pascu • Valentin Durbacă este noul instructor de la Viitorul Ianca • Cristi Pascu, singura achiziție a celor de la Șoimii Tudor Vladimirescu • CS Comunal Tractorul Viziru a adus 7 jucători • Suporter Club Progresul Brăila promovează tinerii jucători • programul etapei a 13-a a Ligii a IV-a
Sâmbătă, 7 martie, se reia campionatul Ligii a IV-a, iar în etapa a 13-a se dispută derby-ul Viitorul Ianca – CS Făurei.
În această iarnă au fost câteva modificări în loturile formațiilor din acest eșalon dar și echipe care merg pe mâna acelorași fotbaliști pe care i-au avut și în prima parte a campionatului. Modificările sunt cele înregistrate până la începutul acestei săptămâni însă mai pot apărea surprize până sâmbătă.
De la Liderul Ligii a IV-a, CS Făurei, au plecat 3 jucători. Stănciulescu și Andrei Crăciun au preferat să meargă la liderul Ligii a IV-a din județul Galați, Voința Cudalbi, iar Marius Mocanu a revenit la Voința Surdila Găiseanca, locul al 2-lea din Seria a II-a a Ligii a V-a.
Noutățile sunt portarul Mihăescu, venit de la Gloria Vadu Pașii, locul al 4-lea din Liga a IV-a din județul Buzău, Mădălin Pascu, ultima dată la Șoimii Tudor Vladimirescu și mijlocașul Costel Roșu, care numai are nevoie de nicio recomandare.
Singura noutate la Viitorul Ianca este cooptarea noului instructor care se va ocupa de echipa de seniori, Valentin Durbacă. Potrivit informațiilor oferite de Cosmin Necoară, președintele clubului, formația din Ianca nu a transferat niciun jucător, dar l-a cedat pe Sava, până în vară, la Dacia Unirea.
CS Făurei nu a jucat niciun meci amical în această iarnă, pentru că nu a dorit să degradeze suprafața de joc a stadionului din Făurei, Viitorul Ianca a susținut un singur amical, săptămâna trecută, cu Voința Plopu pe care a învins-o cu 4-1.
Șoimii Tudor Vladimirescu l-a transferat în această iarnă pe Cristi Pascu, în rest lotul fiind același ca în prima parte a campionatului.
Multe modificări la Daous Dava Brăila și la CS Comunal Tractorul Viziru
Echipa de pe locul al 2-lea din Liga a IV-a, Daous Dava Brăila, a adus în această iarnă 4 jucători.Este vorba despre Fătu de la Suporter Club Progresul Brăila, Silviu Crăciun, atacant care a jucat în Liga a III-a la Sportul Chiscani dar a evoluat jumătate de sezon și în Liga a II-a la Dacia Unirea Brăila, Florin Lazăr și Alex Spătaru de la Stars Brăila. Au plecat Ștefan Constantin, Gurău și Ionuț Sterian la ACSC Cazasu.
Daous Dava Brăila a susținut mai multe jocuri de verificare, ultimul cu Romgal Romanu.
CS Comunal Tractorul Viziru, locul al 7-lea, a adus 6 jucători de la Dinamic Unirea, cei mai importanți fiind Ionuț Lemnaru și Cătălin Lemnaru, Popa, Vizireanu și Milea, dar și pe Viali Gheorghiță de la Viitorul Însurăței. Clubul din Viziru are și un nucleu de jucători tineri pe care îi va rula atât la echipa din Liga a IV-a cât și la cea din Liga a V-a. CS Comunal Tractorul Viziru a câștigat cu 4-2 ultimul amical susținut, cel cu Dunărea Tichilești.
Jucători tineri la Suporter Club Progresul Brăila
Echipa de pe locul al 8-lea, care din această iarnă se numește Suporter Club Progresul Brăila, cu un nou instructor, Iulian Barbu, care este și jucător activ, postul său fiind acela de fundaș central, are în vedere promovarea jucătorilor tineri.
Clubul brăilean s-a despărțit de Cristi Pascu, Smochină, Frățilă și Fătu. De asemenea portarul Păun a fost împrumutat până în vară la Victoria Traian.
A revenit la antrenamente, după ce a fost operat la picior, Moise, au revenit de asemenea portarul Baltag și Cazan. Au fost cooptați în lot Perianu, fost la Dacia Unirea, Skeroni, Drogeanu, Căpreanu. În lotul de seniori au venit de asemenea Habib, promovat din propria pepinieră, Barbu și Borcilă.
Etapa a 13-a a Ligii a IV-a programează meciurile:
– Viitorul Galbenu – Suporter Club Progresul Brăila
– Șoimii Tudor Vladimirescu – ACS Comunal Cazasu
– Daous Dava 2018 Braila – CS Comunal Tricolorul Viziru
– CS Viitorul Ianca – CS Făurei.
Meciurile încep la ora 11:00, cu excepția celui de la Ianca, care va începe la ora 14:00.
Fotbal
Fotbal Liga a IV-a | Succes cu 2-0 pentru Victoria Traian în derby-ul cu Daous Dava 2018 Brăila
Penultima etapă a turului din Liga a IV-a la fotbal avea programate 6 meciuri, dar unul dintre acestea, Suporter Club Progresul Brăila – CS Local Mircea Vodă, care trebuia să aibă loc duminică, a fost reprogramat la cererea echipei brăilene, pentru data de 18 noiembrie.
Două jocuri s-au încheiat foarte repede. La Tudor Vladimirescu meciul a durat doar 11 minute. Șoimii Tudor Vladimirescu a început meciul cu doar 7 jucători iar în minutul 11 unul s-a accidentat și meciul a fost oprit definitiv.
La acel moment, Viitorul Cireșu conducea cu 2-0 grație golurilor marcate de Alin Radu (min. 5) și Robeto Anghelache (min. 10).
O situație similară a fost la Ianca. În minutul 37, echipa din Viziru, care a venit doar cu 11 jucători la Ianca, s-a retras de pe teren.
Victoria Traian, succes meritat
Derby-ul etapei, Victoria Traian – Daous Dava 2018 Brăila, a avut două părți distincte. O primă repriză echilibrată, în care principala preocupare a celor două combatante a fost aceea de a-și anihila adversara. Fazele de poartă au fost puține în primele 45 de minute.
Dumitrana a avut o șansă de a marca în minutul 25, iar două minute mai târziu Paul Ioan a șutat de la 20 de metri, dar Dinu a fost la post. Stroe a avut o șansă de a înscrie, după ce portarul Păun a ieșit inoportun din propriul careu, dar a trimis mingea pe lângă poartă.
În repriza a doua, Victoria Traian a controlat ostilitățile în teren și a reușit să deschidă scorul prin Cireașă, după o pasă foarte bună a lui Băluță. Ghiță a centrat perfect pentru Dumitrana, însă colegul său aflat în fața porții a ratat. În minutul 68, Rareș Băluță a prins un șut cum rar se vede pe stadioane și a trimis minge la încheietura barelor porții apărate de Dinu, un eurogol și la 2-0 partida era jucată.
Derby-ul a fost arbitrat impecabil de o brigadă de arbitri formată din Marius Marchidanu la centru, președintele Comisiei Județene de Fotbal Brăila, ajutat la cele două linii de Gabriel Novac și Florin Lascu.
Victoria Traian: Păun – Bălan (min. 63: A. Ciocan), C. Pascu, V. Baciu, Cireașă – Păvălache, Chivu (min. 84: Chirovan), P. Ioan, Băluță – Dumitrana, Ghiță.
Daous Dava 2018 Brăila: Dinu – Lazăr, Orășanu, Veber, Tiutiu – C. Ștefan (min. 72: A. Spătaru), Chihaia, Fătu, Stroe (min. 76: Ghiță), D. Cazan (min. 69: Simion), S. Crăciun (min. 68: I. Huțu).
Rezultatele și marcatorii din meciurile disputate în etapa a 10-a
- Viitorul Ianca – CSC Tricolorul Viziru 4-0. Răzvan Czetz (min. 12), Robert Cioarec (min. 14), Nicușor Streche (min. 20), Filippo Tarozzi (min. 27);
- Șoimii Tudor Vladimirescu – Viitorul Cireșu 0-2. Alin Radu (min. 5), Roberto Anghelache (min. 10);
- Victoria Traian – Daous Dava 2018 Brăila 2-0. Alexandru Cireașă (min. 63), Rareș Băluță (min. 68);
- Viitorul Însurăței – Viitorul Galbenu 2-4. Florin Ivan (min. 38), Marius Coman (min. 54) / Vasile Feraru (min. 28), Marius Crîngașu (min. 32), Iulian Feraru (min. 64), Georgel Pungă (min. 67);
- CS Făurei – ACS Comunal Cazasu 4-2. Stelian Nicoliță (min. 6), Marian Bolozan (min. 20), Valentin Ivan (min. 54), Alexandru Niță (min. 90+5) / Marius Dima (min. 52), Nicușor Toader (min. 84).
Handbal
HC Dunărea Brăila a pierdut la un gol diferență cu Molde. Calificarea în grupele EHF European League se va juca la Brăila
• HC Dunărea Brăila a fost învinsă la un gol, 30-29, în Norvegia, de Molde • returul se va juca duminică, 15 noiembrie, de la ora 17:30, în Sala Polivalentă Danubius din Brăila • formația brăileană păstrează șanse reale de calificare în grupele EHF European League
În returul de la Brăila, HC Dunărea Brăila are nevoie să se impună la cel puțin 2 goluri în fața celor de la Molde pentru a se califica în grupele acestei competiții. După partida tur, echipa antrenată de Bogdan Burcea păstrează șanse importante de calificare în EHF European League.
Meciul cu nordicele a început într-o notă de echilibru. Tveiten a marcat pentru gazde, Laslo a marcat de la 7 metri și a restabilit egalitatea, 1-1.
Molde s-a desprins la 5-1 în minutul 10, apoi a urmat un gol semnat de Mohamed. Echipa gazdă s-a detașat la cinci lungimi, 7-2, în minutul 11, dar treptat jocul s-a echilibrat iar în minutul 25 Necula a egalat la 13-13.
Molde a gestionat însă mai bine finalul de repriză și după primele 30 de minute conducea la o diferență de 2 goluri, 16-14.
Pauza a fost un sfetnic bun pentru echipa brăileană, iar acest lucru s-a regăsit și pe tabelă.
Deși Molde a condus la trei lungimi în două rânduri, în minutul 38 Boiciuc a egalat la 19-19 și tot ea a marcat pentru 20-20.
Molde s-a mai desprins o dată la patru lungimi în minutul 47, 26-22.
Ultimele 10 minute au fost decisive în privința victoriei. Elena Roșu a egalat la 27-27 în minutul 54 și echipa brăileană a avut șansa de a conduce pentru prima dată în meci dar a irosit-o.
Cu câteva secunde înainte de final a fost din nou egalitate, 29-29, însă ultimul cuvânt l-a avut Molde, care a înscris golul victoriei prin Tveiten, iar formația norvegiană a câștigat partida tur cu 30-29.
Returul dintre HC Dunărea Brăila și Molde se va juca duminică, 15 noiembrie, de la ora 17:30, în Sala Polivalentă Danubius din Brăila. Câștigătoarea acestei ”duble” se va califica în grupele EHF European League, care vor începe în luna ianuarie a anului 2027.
Pentru Dunărea Brăila au marcat
- Kirdiasheva – 6 goluri
- Mihai 5
- E. Roșu 5
- Boiciuc 3
- Laslo 3
- Jezic 2
- Mihăilă 1
- Mohamed 1
- Lixăndroiu 1
- Rebeca Necula 1
- Klikovac 1
Elena Șerban a avut 7 intervenții, Bianca Curmenț 2 intervenții, Trusova o intervenție.
Pentru Molde au înscris
- Tveiten 8 goluri
- Obaidli 7
- Kamburce 5
- Petersson 3
- S. Obaidli 2
- Loseth 2
- Eiriksson 1
- Røhne 1
- Simonsen 1
Skogstrand a avut 11 intervenții.






















