ÎNVĂȚĂMÂNT
Un gălățean – în conducerea Consiliului Academic Român, for sub egida Academiei Române
Aula Academiei Aula Academiei Române a găzduit joi, 26 martie, un eveniment de excepție pentru mediul universitar și academic românesc: constituirea Consiliului Academic Român, structură de cooperare academică între Academia Română, Academia de Științe a Moldovei și academiile de ramură din România: Academia de Științe Juridice din România, Academia de Științe Medicale din România, Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” și Academia de Științe Tehnice din România. Totodată, a fost semnat și Memorandumul privind constituirea Consiliului, precum și Statutul noului for academic și a fost aleasă conducerea Consiliului Academic Român.
Consiliul Academic Român va funcționa sub egida și sub coordonarea Academiei Române, cu respectarea autonomiei instituționale a fiecărei academii și are drept scop consolidarea dialogului științific și a cooperării interdisciplinare în spațiul românesc.
Consiliului Academic Român îi revine misiunea de a constitui o platformă de cooperare academică între instituțiile semnatare, fiind destinat consolidării unui spațiu comun al științei și culturii românești, integrat în circuitul european și internațional. La solicitarea autorităților publice sau din proprie inițiativă, Consiliul Academic Român poate exercita un rol consultativ academic în analizarea unor probleme majore privind dezvoltarea societății, elaborarea unor acte normative, elaborarea politicilor publice și orientarea strategică a statului, elaborarea de propuneri privind criteriile de evaluare și de atestare științifică. În acest sens, Consiliul Academic Român poate elabora analize, rapoarte, studii și recomandări academice, fundamentate pe expertiza instituțiilor participante, pe care le poate transmite autorităților publice și altor instituții interesate.
Consiliului Academic Român și-a desemnat și conducerea: președinte a fost ales acad. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, iar vicepreședinte a fost ales acad. Ion Tighineanu, președintele Academiei de Științe a Moldovei.
Profesorul gălățean Bogdan Ciucă, președinte al Academiei de Științe Juridice din România a fost ales membru în Prezidiul de coordonare al Consiliului Academic Român.
La eveniment au participat vicepreședinții și secretarul Academiei Române, membri ai Academiei Române și ai Academiei de Științe a Moldovei președinții, vicepreședinții și secretarii academiilor de ramură din România, profesori universitari, cercetători, numeroși invitați, printre care și fostul președinte al României, Emil Constantinescu.
ARTICOLE CARE V-AR PUTEA INTERESA
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
DE ACELAȘI AUTOR



































