ÎNVĂȚĂMÂNT
Trei tineri brăileni, pe podium la RobotChallenge 2026 – Beijing
Trei tineri brăileni care și-au început aventura în robotică la Makerspace-ul Bibliotecii Județene ”Panait Istrati” din Brăila au reușit o performanță remarcabilă la una dintre cele mai importante competiții internaționale de robotică.
Eva Pacea, Maria Sipică și Sebastian Roșioru au urcat pe podium la RobotChallenge 2026, desfășurat în perioada 8–9 august, la Beijing, China. Cei trei au participat alături de echipa de robotică sySTEMatic a Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, reprezentând România într-o competiție care, prin amploare și nivelul participanților, este considerată una dintre cele mai spectaculoase confruntări internaționale din domeniul roboticii. La ediția din acest an, cea de-a 23-a, au participat reprezentanți din 50 de țări și peste 5.000 de concurenți. Competiția este mult mai mult decât o demonstrație de roboți care parcurg trasee. Viteza, precizia, orientarea autonomă, programarea, echilibrul, capacitatea de reacție și creativitatea sunt doar câteva dintre abilitățile puse la încercare. Printre probele spectaculoase se numără RoboSumo, în care doi roboți se confruntă într-un ring și încearcă să-și împingă adversarul în afara suprafeței de luptă. În spatele unui astfel de duel aparent simplu se află însă multă inginerie: mecanică, electronică, senzori, algoritmi și strategii de control.
De la Makerspace-ul bibliotecii, la podiumul mondial
Pentru cei trei tineri, performanța de la Beijing este rezultatul unor ani de muncă și al unei pasiuni începute încă din adolescență, la Makerspace-ul Bibliotecii Județene „Panait Istrati” din Brăila.
Sebastian Roșioru a făcut parte din echipa HELIX încă de la înființarea acesteia, în 2017. Alături de colegii săi, a ajuns în fiecare an în finala națională a competiției FIRST Tech Challenge și a obținut numeroase premii, atât cu echipa, cât și individual, la concursuri precum DaVinci – Concursul Național de Inovație Tehnică & IT și InfoEducație – Olimpiada Națională de Inovare și Creație Digitală. De asemenea, s-a calificat în finala europeană a Concursului de Creativitate Științifică. Ajuns student la Facultatea de Inginerie Industrială și Robotică, Sebastian a continuat performanța în cadrul echipei de robotică a facultății. A urcat în repetate rânduri pe podium la competițiile naționale, a câștigat Competiția Internațională MinoanRobosports Competition de la Heraklion, Grecia, iar la ediția RobotChallenge din 2025, desfășurată în China, a obținut medalii de argint și bronz.
Studente ale Universității Politehnica Bucuresti, Eva Pacea la Facultatea de Inginerie Industrială și Robotică, iar Maria Sipică la Facultatea de Automatică şi Calculatoare, au intrat în echipa de robotică HELIX a Makerspace-ului bibliotecii în 2022. În anii care au urmat, au contribuit la numeroasele performanțe ale echipei, participând la competiții locale, regionale și naționale și ajungând, în fiecare an, în finalele FIRST Tech Challenge. Cele două au obținut, de asemenea, premii la InfoEducație – Olimpiada Națională de Inovare și Creație Digitală, la Maratonul pentru Educație Antreprenorială și la alte competiții naționale. Pentru Eva, experiența internațională nu este o premieră. În 2024, ea a participat la finala mondială FIRST Tech Challenge de la Houston, în Statele Unite ale Americii, după ce s-a calificat ca finalistă la FIRST Leadership Award.
Trei probe și trei clasări pe podium
La Beijing, cei trei tineri brăileni au participat la mai multe probe, între care Mini Sumo, Umanoid Sumo și Umanoid Sprint, pe arena National Speed Skating Oval. După două zile de competiție, rezultatele au fost pe măsura așteptărilor: locul al II-lea și al III-lea la Umanoid Sumo și locul al II-lea la proba Mini Sumo.
În spatele acestor rezultate se află ore întregi de proiectare, asamblare, programare, testare și reglaje. Participanții sunt implicați direct în toate etapele construcției roboților, de la partea electronică și mecanică până la programarea și controlul acestora. Iar tocmai aceasta este una dintre lecțiile importante ale roboticii: un robot de competiție nu este doar o mașinărie care execută comenzi, ci un adevărat laborator de inginerie în miniatură. Pentru a-l face să funcționeze, este nevoie de cunoștințe de mecanică, electronică, programare, senzori, motoare, sisteme autonome și, tot mai mult, inteligență artificială. Drumul poate începe însă foarte simplu. Un copil poate păși pentru prima dată într-un Makerspace construind un robot care urmărește o linie și poate ajunge, câțiva ani mai târziu, să lucreze cu roboți umanoizi, sisteme autonome sau tehnologii bazate pe inteligență artificială.
Performanța celor trei tineri brăileni la Beijing demonstrează că marile rezultate se construiesc în timp, prin pași mici, perseverență și pasiune.
Iar faptul că Eva Pacea, Maria Sipică și Sebastian Roșioru și-au început parcursul la Makerspace-ul Bibliotecii Județene „Panait Istrati” și au ajuns acum pe podiumul unei competiții mondiale de robotică este un motiv de mândrie pentru comunitatea brăileană. Sebastian Roșioru și Maria Sipică sunt absolvenți ai Colegiului Național ”Gheorghe M. Murgoci”, iar Eva Pacea a absolvit Colegiul Național „Nicolae Bălcescu”. Astăzi, studenți ai Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, cei trei continuă să reprezinte cu mândrie Brăila la competițiile naționale și internaționale.
Felicitări, Eva, Maria și Sebastian!
ÎNVĂȚĂMÂNT
Primul pas spre o carieră în domeniul juridic pentru elevii de la ”Nicolae Iorga”
• Palatul Justiției și-a deschis porțile pentru elevii Colegiului Naţional ”Nicolae Iorga” care au venit să descopere ce se află dincolo de ușile unei instanțe
Săptămâna aceasta, Palatul Justiției și-a deschis porțile pentru elevii Colegiului Naţional „Nicolae Iorga” care se pregătesc să facă primul pas spre o carieră în domeniul juridic și au venit să descopere ce se află dincolo de ușile unei instanțe.
O echipă tânără și dinamică de judecători ai Judecătoriei Brăila a pregătit scenariul și a regizat un proces simulat, în care elevii au fost personajele principale.
”Aceştia au intrat imediat în rol, au dat frâu liber creativității și spontaneității și ne-au demonstrat că, atunci când imaginația întâlnește justiția, rezultatul poate fi surprinzător de convingător! Ne-am bucurat împreună de momente frumoase, idei originale și de mult entuziasm. Iar printre replici, roluri și întrebări, am vorbit și despre accesul în profesia de magistrat, satisfacţii şi limitări”, au transmis reprezentanții Tribunalului Brăila.
Se transmit mulțumiri elevilor și profesorilor de la Colegiul Național ”Nicolae Iorga” pentru entuziasm și participare, precum și tinerilor magistraţi de la Judecătoria Brăila pentru inițiativă, creând o experienţă memorabilă pornind de la o întânire educativă.
ÎNVĂȚĂMÂNT
Începe vacanța de toamnă, iar prima notă la purtare ajunge în catalog
Vacanța de toamnă bate la ușă pentru elevii și preșcolarii din județul Brăila. Ultima zi de cursuri înainte de vacanță este vineri, 23 octombrie. Potrivit calendarului școlar, vacanța de toamnă începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie.
Elevii și preșcolarii se vor întoarce la școală luni, 2 noiembrie, când începe cel de-al doilea modul de învățare. Pentru copii, aceasta este prima pauză mai lungă de la începutul anului școlar, după săptămânile de cursuri începute în septembrie.
Prima notă la purtare din acest an școlar
Finalul primului modul aduce și evaluarea comportamentului elevilor. Vineri, 23 octombrie, învățătorii și diriginții pot trece în cataloage prima notă sau primul calificativ la purtare din anul școlar 2026-2027. Conform regulamentului școlar, fiecare elev primește o notă sau un calificativ la purtare pentru fiecare modul de cursuri.
Evaluarea are în vedere comportamentul elevului și respectarea regulilor școlii pe parcursul perioadei respective. În situațiile în care elevii încalcă regulamentele școlare, pot fi aplicate sancțiuni, inclusiv diminuarea notei la purtare, cu respectarea procedurilor prevăzute de legislația în vigoare.
Absențele nemotivate pot scădea media la purtare
Un aspect important pentru elevi și părinți îl reprezintă absențele nemotivate. În gimnaziu și liceu, media anuală la purtare se diminuează cu un punct pentru fiecare 20 de absențe nemotivate acumulate pe parcursul anului școlar.
Aceeași măsură se aplică dacă absențele nemotivate reprezintă cel puțin 20% din numărul anual de ore prevăzut pentru o disciplină sau un modul de specialitate. În învățământul primar, absențele nemotivate pot duce la diminuarea calificativului anual la purtare, în funcție de pragurile stabilite prin regulament.
Părinții trebuie să știe că documentele pentru motivarea absențelor se prezintă în cel mult șapte zile calendaristice de la reluarea activității elevului. Depășirea acestui termen duce la declararea absențelor drept nemotivate.
Când sunt următoarele vacanțe pentru elevii din Brăila
După vacanța de toamnă, cursurile vor continua până la vacanța de iarnă, programată în perioada 23 decembrie 2026 – 10 ianuarie 2027.
În județul Brăila, vacanța mobilă din februarie, cunoscută drept vacanța de schi, este programată în intervalul 22–28 februarie 2027. Elevii vor reveni la cursuri luni, 1 martie.
Pentru majoritatea elevilor, anul școlar 2026-2027 se va încheia vineri, 18 iunie 2027, iar vacanța de vară va începe a doua zi, pe 19 iunie.
Zeci de mii de copii în școlile și grădinițele din județ
Potrivit datelor prezentate de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Brăila, în sistemul de învățământ din județ sunt aproximativ 6.200 de preșcolari și 330 de antepreșcolari. În învățământul primar sunt înscriși circa 11.600 de elevi, în gimnaziu aproximativ 9.300, iar la liceu în jur de 9.200 de tineri. Alți aproximativ 1.000 de elevi urmează cursurile învățământului profesional.
Pentru toți aceștia, vacanța de toamnă reprezintă prima pauză importantă a anului școlar. Cursurile se vor relua pe 2 noiembrie, odată cu începerea celui de-al doilea modul.






















