Social Media

Politică

Trei dizidenți proaspăt intrați în SOS, dezvăluie mocirla din AUR

Timp de citire: 10 minute

• Gabriel Monu Musceleanu, fost vicepreședinte la nivel județean și responsabil cu comunicarea la AUR Brăila, Andrei Costel, fost secretar general al organizației și Adrian Popa, fostul președinte de la Tineretul AUR, au anunțat că au decis să migreze la SOS România Brăila • aceștia au susținut o conferință de presă alături de Ionel Ștefan Alexandru, președintele organizației județene a SOS România Brăila și Cristian Stancovici, ambii vicepreședinți la nivel național în partidul senatorului Diana Șoșoacă • nou-veniții în SOS i-au acuzat pe Florin Cîrligea și pe Viorel Botea că au înțelegeri cu PSD și că au destructurat organizația AUR Brăila • între timp, în presa centrală, a bubuit scandalul uriaș din familia Șoșoacă
 
Trei membri din conducerea AUR Brăila au decis să treacă în tabăra senatorului Diana Șoșoacă, în partidul SOS România, și amenință că vor mai aduce cel puțin 100 de oameni cu ei. Aceștia sunt Gabriel Monu Musceleanu, fost vicepreședinte AUR Brăila și fost purtător de cuvânt (în trecut acesta a fost consilier județean PPDD, a cochetat cu UNPR și a fost la conducerea PUR), Andrei Costel, fost secretar general al organizației județene a partidului lui George Simion, precum și Adrian Popa, fostul președinte al organizației de Tineret a AUR. Cei trei au susținut o conferință de presă alături de Ionel Șt Alexandru, președintele organizației județene a SOS România Brăila (vicepreședinte la nivel național) precum și de Cristian Stancovici, de asemenea vicepreședinte al partidului și membru în Biroul Executiv.
Trebuie subliniat că în mod ciudat, cei trei nou-veniți în partid au condus conferința de presă. Ba la un moment dat, Alexandru chiar i-a întrebat pe jurnaliștii prezenți dacă nu ar fi mai potrivit să îi adreseze lui unele întrebări legate de strategia partidului în apropierea alegerilor, având în vedere poziția pe care o ocupă, deși cei trei se simțeau deja ”ca la ei acasă”. Președintele organizației a ținut să precizeze și că este membru fondator al partidului, fiind alături de Diana Șoșoacă încă de la început, după ruperea acesteia de AUR și cum membrii noi au vorbit în mod special despre conceptul de partid suveranist, președintele a subliniat când i-a venit rândul să ia cuvântul că SOS România este înainte de asta un partid naționalist și patriotic.
”Într-adevăr noi am discutat cu colegii de față. I-am acceptat, au mai venit cu anumite propuneri. Vor mai aduce o serie de membri, din câte am înțeles eu peste 100 de la AUR. După mine ar trebui să aducă și mai mult, dar nu contează. Important e cât pot. Că vor veni cu mai multe organizații, 20 sau 10, nu are importanță. Important e să arătăm că AUR-ul este unul coclit. Nu numai în Brăila, ci și în România”, a declarat Alexandru.
Întrebat de jurnaliștii prezenți la conferință dacă are o problemă cu nou-veniții,  Alexandru a afirmat că nu se pune problema de așa ceva.
Totuși, în contextul în care se discuta despre aducerea cât mai multor membri din AUR la SOS, acesta a avut o intervenție, precizând că se vor face verificări serioase în cazul tuturor celor care vor veni în SOS. Acesta chiar a indicat că George Turiac, președintele AUR Brăila nu va fi primit, din pricina unui episod neplăcut ce a avut loc la București.
”În legătură cu cei care vin de la AUR. Orice persoană care va veni va fi verificată de noi. De ce? Pe data de 2 octombrie 2022 ne-au agresat. Când noi eram în Piața Victoriei și dânșii erau în Piața Universității. Eu îi cunosc pe majoritatea. Doamna președinte știe. Dumneaei era cât pe ce să își rupă piciorul în momentul respectiv, când Simion îl dirija pe Turiac pe o parte și pe încă vreo câțiva pe altă parte, să răstoarne scena. Deci, îi vom primi doar pe cei care sunt oameni corecți”, a dorit să adauge șeful SOS România Brăila.
 
Musceleanu și Popa, supărați foc pe Cîrligea și Botea
Cei trei foști membri AUR proaspăt intrați în SOS România Brăila au dorit să își explice gestul încă de la începutul conferinței de presă. Aceștia au explicat că deși au muncit câțiva ani la realizarea organizației, odată cu intrarea în partid a lui Florin Cîrligea și a lui Viorel Botea totul s-a năruit. Organizația ar fi fost destructurată din interior, s-ar fi făcut jocuri de culise, s-ar fi pus în operă o colaborare cu PSD-iștii pentru viitoarele alegeri și încet-încet nu au mai fost lăsați să îi critice pe social-democrați și au cam fost înlocuiți din pozițiile pe care le ocupau în partid.
”În ultima vreme multe din persoanele din orașul Brăila, din județ își pun întrebarea: care este activitatea politică a mea personală și a colegilor mei. (…) Sunt simpatizant (n.r. – AUR) din 2021. Mi s-a părut o jignire a inteligenței să mi se spună că domnul Cîrligea Florin este simpatizant AUR din 2021. Sau cochetează, cum s-a exprimat secretarul general. Atunci am simțit că vor fi furtuni, ceea ce s-a și întâmplat. Nu ar fi fost nicio problemă, dacă domnul Florin Cîrligea s-ar fi ținut de promisiuni și de cuvânt. Știam că pe unde a trecut a procedat la fel cu dezbinări, cu fel de fel de intrigi, de bețe prin gard. Mă refer aici la PNL. La AUR eu, personal, așa cum mă cunoaște toată lumea, nu accept anumite jocuri de culise. Dumnealui a promis că va veni cu cel puțin 5 – 6 primari din PNL. A promis că vine cu un număr important de membri. Dar în realitate a venit cu un talisman. Cu o echipă de 2 – 3 inși, printre care și cu domnul profesor Viorel Botea de la PMP. Au încercat să se impună de la începutul apariției în AUR. Nu ar fi fost nicio problemă, dar știți cum e, afară plouă, vii în casa mea, pe mine mă lași în ploaie și tu te așezi la masa bogaților, să zic așa. El fiind prin definiție și crezându-se un bogat. Dar este bogat, probabil, numai financiar. Nu și politic din punctul meu de vedere”, a afirmat Musceleanu.
Acesta a susținut că Florin Cîrligea i-a destructurat organizația lui Turiac și că deja și-ar fi asumat conducerea partidului. A afirmat că ședințele de partid nu se mai țin la sediu, ci ar fi ținute la sediul firmei omului de afaceri.
Totuși, Musceleanu a dorit să puncteze că în ciuda faptului că fostul liberal își dorește foarte mult să ajungă în Parlament, din punctul său de vedere, în fața acestuia se află Dorin Silviu Petrea, fost deputat, precum și Ilan Laufer.
La rândul său, Adrian Popa a acuzat că toți membrii care au eșuat în fostul USL au ajuns să fie importați în AUR și a acuzat că aceștia se transformă într-o unealtă a PSD.
”În AUR Brăila au început să vină USL-iștii. Au început să vină domnul Botea, domnul Cîrligea, despre care au vorbit și colegii noștri și mulți alții. Cum este domnul Adrian Vacu, care este la ora actuală coordonatorul campaniei pentru Europarlamentare a AUR-ului. Și alte persoane. O să le cunoașteți cu toții. Și vor mai veni, tot din USL. (…) Spun exact ce mi s-a spus de către conducere și de domnul Florin Cîrligea: «Adrian, nu mai da în PSD pentru că vom face alianță cu ei». Înainte de treaba aceasta, mi s-au oferit bani. Și nu mint. Am un contract, am înregistrări. Atenție, domnilor! Le dau dreptul să recunoască, da! Și de ce au făcut treaba aceasta? De ce nu te-ai înscris, domnule, în PSD? De ce ai venit acolo să distrugi?! Dar nu vreau să se înțeleagă că îmi pare rău că am plecat. Mă bucur enorm că am plecat și că am cunoscut-o pe doamna Diana Iovanovici Șoșoacă, pentru că este o femeie extraordinară”, a declarat Popa.
Foștii membri AUR au insistat pe ideea că ordinul pe unitate în partid a fost ca la viitoarele alegeri, acolo unde PSD-iștii au candidat, partidul lor să nu pună om. Și dacă acest lucru se întâmplă, acesta să nu se bucure de sprijin.
”Domnul Florin Cîrligea a venit în AUR cu 20 – 30 de angajați de la benzinăriile dumnealui. Cu vreo doi-trei foști șoferi, cum e domnul Adrian Vacu, marele organizator al campaniei pentru Europarlamentare. Și cu vreo două-trei secretare. În schimb, aseară am fost sunat de către un președinte, dar nu mai spun ce organizație, pentru că vor veni la noi, 70 de membri, cu adeziuni, totul în regulă. La AUR există o aplicație și persoana care adaugă cât mai mulți membri are un plus pentru a candida în funcțiile publice. Președintele de la organizația respectivă m-a sunat și mi-a spus: «Băi, știi ce mi-a făcut Florin Cîrligea? Mi-a luat toate cele 70 de persoane ale mele și le-a băgat pe aplicația lui!» Deci pe numele lui. Să spună că el a băgat oamenii aceștia”, a continuat Popa atacul.
Cert este că toți cei trei foști membri AUR, după cum a explicat Cristian Stancovici, au primit în SOS funcții de același calibru cu cele pe care le-au avut în partidul lui George Simion.
 
Bătălia pentru SOS în familia Șoșoacă
După cum se știe, Diana Șoșoacă l-a dat jos pe propriul soț din funcția de prim-vicepreședinte al SOS România pe motiv că ar fi în vizorul serviciilor secrete iar ea, ”eroina de serviciu” vrea să-i ”salveze viața și sufletul”. Pe de altă parte, Silvestru Șoșoacă infirmă că ar fi fost victima unor acțiuni de intimidare și șantaj din partea servciilor secrete și anunță că își va continua activitatea în partid: ”Motivele invocate de dna Preşedinte S.O.S., că aş fi victima unor acţiuni de intimidare şi şantaj din partea serviciilor secrete, în scopul distrugerii carierie sale politice, nu sunt reale. Nu sunt de acord cu folosirea mea şi a familiei pentru ca dna Iovanovici-Şoşoacă să se victimizeze în scop electoral. Nu cauţionez sub nicio formă serviciile secrete, a căror implicare în viaţa politică este cunoscută, dar asta nu înseamnă că putem fi necinstiţi în faţa electoratului şi a membrilor de partid”. În acest context, într-un live pe Facebook împreună cu ”ziaristul”Luis Lazarus, Șoșoacă spune că are notorietate 100% cum ”numai Ceaușescu a mai avut” și că în sondajele politice a ajuns la ”60-70%”, fără să menționeze care sunt aceste sondaje și la comanda cui au fost făcute.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politică

Mihai Tudose: ”Reducerea țintei de emisii auto poate fi un pas spre salvarea industriei europene”

• ”Politica asta de decarbonizare a afectat competitivitatea și locurile de muncă din sectorul auto European”, a punctat europarlamentarul roman • ”De aceea, susțin criticile aduse de Asociația Producătorilor Europeni de Automobile, care consideră că flexibilitatea oferită autoturismelor fabricate în UE este prea limitată, ca domeniu de aplicare și ca durată”, a adăugat vicepreședintele Comisiei pentru Securitate și Apărare din Parlamentul European

Publicat

în

Mihai Tudose: ”Reducerea țintei de emisii auto poate fi un pas spre salvarea industriei europene”

Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a declarat că propunerea Parlamentului European de reducere a obiectivului privind emisiile de CO₂ ale mașinilor noi poate reprezenta un pas spre salvarea industriei auto europene.

”Poate fi doar un pas simbolic sau poate constitui un moment de cotitură, cu consecințe benefice pentru economie și cetățeni”, a avertizat Mihai Tudose.

”Știm că se vrea eliminarea treptată, în UE, a autoturismelor și autoutilitarelor noi, echipate cu motoare cu ardere internă. Politica asta de decarbonizare a afectat  competitivitatea și locurile de muncă din sectorul auto european.

Pentru a mai repara din răul deja făcut, Comisia Europeană a propus, în decembrie anul trecut, revizuirea obiectivului pentru anul 2035, privind parcul de vehicule și camionete din UE, de reducere a emisiilor de CO₂ nu cu 100%, ci cu 90% față de nivelul de referință din 2021.

Miercuri, Comisia de Mediu din Parlamentul European a votat pentru reducerea țintei inițiale, de 100%, la 87,5% pentru autoturisme și 80% pentru vehiculele comerciale ușoare. Urmează votul în plenul Parlamentului European, în sesiunea din decembrie, pentru ceea ce va constitui mandatul Parlamentului în negocierile cu Consiliul Uniunii Europene.

La nivel europarlamentar, acordul între Socialiști, Populari și Liberali, pe un subiect atât de sensibil, e considerat un semnal încurajator pentru coaliția pro-europeană, pe fondul renegocierii de poziții, la jumătatea mandatului. Sunt dezamăgit, însă, de lipsa de curaj și ambiție, pe care o trădează diferența infimă față de propunerea Comisiei Europene.

De aceea, susțin criticile aduse de Asociația Producătorilor Europeni de Automobile, care consideră că flexibilitatea oferită autoturismelor fabricate în UE este prea limitată, ca domeniu de aplicare și ca durată.

Speranța majoră rămâne la Consiliu, unde România și celelalte state membre, producătoare de mașini, trebuie să se bată pentru apărarea industriei auto, prin adecvarea la realitate a obiectivelor de mediu”, a declarat Mihai Tudose, vicepreședinte al Comisiei pentru Securitate și Apărare din Parlamentul European.

Citește articolul complet

Politică

Dezvăluiri în cadrul conferinței de presă a PNL. Robert Sighiartău ar vrea ”capul” lui Popa

* președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a susținut o conferință de presă, miercuri-seară, în care a vorbit, printre altele, despre unele zvonuri cum că Robert Sighiartău, președintele PNL Bistrița, ar contacta liberali din județul nostru pentru a vedea dacă îl poate schimba din funcție prin identificarea unui contracandidat * Popa a recunoscut că informația a ajuns și la urechile sale și a precizat că nu este prima încercare de-a lui Robert Sighiartău de a interveni la nivelul organizației județene a PNL Brăila, însă fără succes * Popa a precizat că alegerile din PNL încă nu au fost stabilite, dar a indicat că ar putea avea loc la finele anului sau începutul lui 2027 * cât despre anunțul candidaturii lui Alin Tișe (președintele Consiliului Județean Cluj) la șefia partidului, acesta nu a dorit să comenteze prea mult

Publicat

în

Dezvăluiri în cadrul conferinței de presă a PNL. Robert Sighiartău ar vrea ”capul” lui Popa

Președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, este atacat din interiorul partidului, însă susține că nu se teme. Mai exact, în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc miercuri-seară la sediul PNL, Popa a fost întrebat de jurnaliști în legătură cu zvonurile potrivit cărora, președintele PNL Bistrița-Năsăud, Robert Sighiartău, ar fi contactat mai mulți liberali brăileni pentru a identifica un eventual contracandidat care să îl schimbe din funcție pe șeful organizației județene.

Popa a precizat că i-au transmis și alți colegi această informație și a precizat că îl așteaptă pe Robert Sighiartău și pe colegii pe care îi susține să vină și să candideze împotriva sa.

”Foarte bine face domnul Robert Sighiartău. A vorbit și în 2021 și când au fost alegerile, n-a mai găsit un contracandidat împotriva mea pentru că lucrurile erau clare. Dar hai să vă mai spun ceva: domnul Robert Sighiartău a încercat și în 2021, și în 2022, și în 2023. Știu, de altfel știm cu toți povestea că a tot sunat prin județul Brăila. Dar, domnul Robert Sighiartău este președintele PNL Bistrița, nu PNL Brăila. În județul și în municipiul Brăila, noi ne hotărâm soarta! Nu ne-o hotărăște nici domnul Robert Sighiartău, nici nimeni de la nivel național”, a declarat Popa.

Deputatul PNL Brăila a comparat organizația pe care o conduce cu cea condusă de Sighiartău, precizând că la Alegerile din 2024 a avut un rezultat mult mai bun. Popa a lansat un atac la adresa acestuia, acuzând că întotdeauna Sighiartău a ajuns să ”întoarcă armele” împotriva conducerii partidului.

”Eu, cu colegii mei vom vota. Care este competitiv, să candideze împotriva mea, nu este nicio problemă. Dar, județul Bistrița-Năsăud are 62 de UAT-uri. Partidul Național Liberal are 13 UAT-uri pe care le-a câștigat la Alegerile din 2024. Să nu fiu răutăcios că am auzit că mai avem vreo 7 sau 8 acolo. Asta reprezintă, pe poza din 2024, că 20,9% din UAT-urile din județul Bistrița-Năsăud sunt liberale. În schimb, în județul Brăila – ați văzut și cu ultimele mutări, dar facem abstracție de faptul că au mai trecut 1-2 primari de la alegeri și până în prezent în echipa Partidul Național Liberal -, noi am obținut, în urma Alegerilor din 2024, 20 de primari. Iar 20 de primari din 44 reprezintă 46%. Deci 46% din administrația locală este condusă de primari din partea Partidului Național Liberal. Noi am reușit la Brăila să arătăm că se poate.

Am plecat de la 13 primari, am ajuns la 20 de primari. Avem mai mulți viceprimari decât are Partidul Social Democrat. Avem astăzi, dacă nu greșesc, undeva la 25 de viceprimari. Partidul Social Democrat nu are nici o comună de a mea. A mea impropriu spus, a partidului pe care îl reprezint. Niciun viceprimar numit. Domnul Robert Sighiartău e același care în perioada 2017-2021 a fost secretarul general al partidului. În mandatul domnului președinte Ludovic Orban.(…) În perioada 2017-2021, în momentul în care domnul Orban a fost președinte, mă repet, primul om care l-a trădat pe domnul președinte Ludovic Orban a fost domnul Robert Sighiartău.

Apoi, în perioada 2021-2022, a fost în echipa domnului Florin Cîțu. Dar când s-a apropiat sfârșitul mandatului domnului Cîțu, domnul Robert Sighiartău a ieșit și l-a atacat pe președintele de la cea vreme. Apoi, în perioada 2022-2024, a fost vicepreședinte în mandatul domnului Ciucă. În momentul în care a plecat domnul Ciucă, unul dintre cei mai acizi contestatari ai dumnealui a fost domnul Robert Sighiartău. Cu tot respectul pentru domnul președinte Ilie Bolojan: să aibă grijă, personajul acesta este toxic. Unde ajunge, se termină orice povest. (…) Îl aștept pe domnul Robert Sighiartău, alături de 2-3 pe care îi sună din județul Brăila. Vă dau un exemplu: a sunat doi colegi și mi-au spus trei că au fost sunați”, a mai spus Popa.

Alegerile în PNL ar putea avea loc la finele lui 2026 sau începutul lui 2027

Întrebat în legătură cu motivele posibilelor intervenții ale lui Robert Sighiartău în Brăila, Popa a afirmat că este vorba despre o istorie mai veche.

”Nu știu. Probabil are frustrările trecutului. Dar vă spun: îl aștept pe domnul Robert Sighiartău cu cine vrea dumnealui să îmi fie contracandidat. Suntem un partid liber, nu avem nicio problemă, îl aștept. Dar domnul Robert Sighiartău să înțeleagă – și alții care mai sunt amatori -, că la Brăila, noi ne hotărâm soarta.

Iar PNL Brăila, din momentul în care eu am fost ales președinte, nu a avut interferențe nici de la București, și nici de la Partidul Social Democrat. Repet, în momentul în care colegii mei intră într-o sală și votează pe altcineva, trebuie să facă un pas în spate. Atâta timp cât mă votează pe mine, voi rămâne președintele PNL”, a spus Popa.

În același context, Alexandru Popa a precizat că încă nu au existat discuții definitorii la Centru, însă cel mai probabil alegerile din PNL vor avea loc fie la sfârșitul acestui an sau la începutul lui 2027.

Întrebat despre candidatura lui Alin Tișe (președintele Consiliului Județean Cluj) pentru funcția de președinte al PNL la nivel național, Popa nu a comentat foarte mult subiectul și s-a ferit să își manifeste în vreun fel susținerea.

”Domnul Tișe, să vedem ce platformă va avea. N-am discutat cu dumnealui, nu știu despre ce e vorba. Vom vedea la momentul oportun. Să vedem proiectele. La momentul ăsta avem un președinte. Trebuie să vedem cine va candida”, a conchis Popa.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧