Social Media

VORBE DIN DUH

Trecutul limitează Iubirea

Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.

Timp de citire: 2 minute

Când judeci, compari sau evaluezi pe unul dintre frații tăi, îți limitezi iubirea.
Iar o iubire limitată nu este, de fapt, Iubire. Însă, dacă ai renunța la trecut, nu ai putea să-ți judeci fratele.
Dacă nu poți renunța la trecut, nu poți cunoaște adevărata Iubire – ci altceva la care îi dai acest nume.
Vinovăția apare și se susține doar prin amintirea trecutului. Nimeni nu este trecutul lui. În clipa de față și doar în ea, nu există învinovățire și condamnare, ci doar începutul nevinovăției.
Iar unde este nevinovăție, nu există frică, ci Iubirea desăvârșită.

„Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.
Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura.”
(Sfânta Evanghelie după Matei, VII, 1-2)

„Şi ridicându-Se Iisus şi nevăzând pe nimeni decât pe femeie, i-a zis: Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nu te-a osândit nici unul?
Iar ea a zis: Nici unul, Doamne. Şi Iisus i-a zis: Nu te osândesc nici Eu. Mergi; de acum să nu mai păcătuieşti.
Deci iarăşi le-a vorbit Iisus zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii”
(Sfânta Evanghelie după Ioan, VIII, 10-12)

„Întru aceasta a fost desăvârşită iubirea Lui faţă de noi, ca să avem îndrăznire în ziua judecăţii, fiindcă precum este Acela, aşa suntem şi noi, în lumea aceasta.
În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 17-18)

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile