Social Media

SPORT

Traseu foarte bun pentru HC Dunărea în Divizia A

• formația pregătită de Cristian Preda și-a consolidat locul al 3-lea, după succesul cu 36-29, de la CNE Râmnicu Vâlcea

Publicat

în

Traseu foarte bun pentru HC Dunărea în Divizia A

Echipa de Divizia A HC Dunărea și-a consolidat locul al 3-lea, în Seria A, după succesul la scor, 36-29, din deplasare la CNE Râmnicu Vâlcea, într-o partidă contând pentru etapa a 13-a.

Primele 22 de minute din meciul disputat în sala Sala Energetic Râmnicu Vâlcea au fost echilibrate, în rest inițiativa a fost de partea echipei brăilene pregătite de Cristian Preda.

CNE Râmnicu Vâlcea avea trei goluri avans, 7-4, în minutul 10, dar a urmat o serie de patru goluri ale grupării brăilene și HC Dunărea a trecut în avantaj. Jocul a continuat într-o notă de echilibru până în minutul 22, când s-a consemnat ultima egalitate, 11-11. Echipa coordonată de Cristian Preda a gestionat foarte bine finalul de repriză și la pauză conducea cu 18-15.

Formația brăileană a revenit de la cabine cu un tonus foarte bun de joc, a marcat de trei ori la rând și a pus un decalaj de șase lungimi între ea și echipa gazdă. HC Dunărea a continuat în același ritm, ajungând să conducă la 11 goluri diferență. CNE Râmnicu Vâlcea a avut o ușoară tresărire de orgoliu dar nu a fost de ajuns în fața unei echipe brăilene care a etalat un joc solid.

HC Dunărea s-a impus cu 36-29 și se menține pe locul al 3-lea în Seria A, a Diviziei A la handbal feminin.

Pentru echipa de Divizia A de la HC Dunărea Brăila au marcat: Scarlat 8 goluri, Sîrghi 7, Racovițan 3, D. Roșu 3, Radu 3, Supiala 2, Cocianu 2, Ababei 2, Mici 2, Lefter 2, Mihăilă 1, Stavariu 1.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile