Sport
Brăila devine capitala boxului românesc
Cupa României la box pentru tineret și seniori are loc la Brăila în perioada 29 martie – 5 aprilie și este organizată de CSM Brăila și Federația Română de Box.
La cele două competiții vor participa în jur de 250 de pugiliști, cei mai valoroși din România, la ambele categorii de vârstă.
CSM Brăila are trei participanți. La tineret, pentru medalii se va lupta Denis Cucu la categoria +90 kg, iar la seniori la medalii vor aspira Daniel Grigorie la categoria 70 kg și, în premieră, cubanezul Luis Jorge Soarez Mayeta, de 18 ani, boxer de 1,95 metri și 80 kg, campion al Cubei și al SUA la 90 kg. Mayeta va reprezenta clubul organizator, CSM Brăila.
”Pentru prima dată la Brăila se vor organiza două competiții majore, mă refer la Cupa României la box pentru tineret și seniori. Trei boxeri de la CSM Brăila sunt favoriți la medalii, însă este posibil ca și alți reprezentanți ai clubului nostru să producă surprize”, ne-a mai spus antrenorul George Perțea.
Fotbal
Cât trebuie să plătească Gigi Becali pentru transferul lui Florinel Coman
FCSB ar putea să-l readucă în România pe Florinel Coman, însă mutarea presupune un efort financiar important pentru clubul patronat de Gigi Becali. Oficialii formației Al-Gharafa sunt dispuși să-l lase pe internaționalul român să plece sub formă de împrumut în această iarnă, dar au o condiție clară: echipa care îl va lua trebuie să-i achite integral salariul până la finalul sezonului.
Florinel Coman, în vârstă de 28 de ani, se află în ultimul an de contract cu formația din Qatar, iar înțelegerea sa expiră în vara anului 2027. Potrivit informațiilor publicate de Eurosport, care citează Fanatik, Al-Gharafa nu intenționează să-i prelungească actualul contract și este dispusă să renunțe la serviciile fotbalistului încă din perioada de transferuri din iarnă.
Cât trebuie să plătească Gigi Becali pentru transferul lui Florinel Coman
Deși FCSB și-ar dori să-l aducă pe Coman fără să achite o sumă de transfer, condițiile impuse de formația qatareză complică negocierile.
Concret, Al-Gharafa solicită ca echipa care îl va împrumuta pe fotbalist să-i achite integral salariul pentru următoarele șase luni. Florinel Coman câștigă aproximativ două milioane de euro anual în Qatar, ceea ce înseamnă că FCSB ar trebui să scoată din conturi un milion de euro pentru a-l avea la dispoziție în a doua parte a sezonului.
Astfel, Gigi Becali trebuie să decidă dacă merită să facă această investiție pentru un jucător care ar putea deveni liber de contract în vara anului viitor.
Dacă va accepta condițiile qatarezilor, patronul FCSB ar putea negocia ulterior direct cu fotbalistul un nou contract, fără să mai plătească o sumă de transfer către Al-Gharafa.
Florinel Coman ar putea reveni gratis la FCSB din vară
O altă variantă pentru formația bucureșteană este să aștepte până la finalul sezonului, când contractul internaționalului român cu Al-Gharafa va expira. În acest scenariu, FCSB ar putea obține semnătura jucătorului fără să plătească vreunui club o sumă de transfer.
Florinel Coman a ajuns în Qatar în vara anului 2024, după ce Al-Gharafa a plătit pentru transferul său cinci milioane de euro, la care s-a adăugat un milion de euro reprezentând penalități pentru întârzierea achitării sumei.
În tricoul formației qatareze, atacantul român a adunat 56 de apariții, în care a marcat opt goluri și a oferit 11 pase decisive. În 2026, Coman a mai înscris de trei ori pentru echipa sa. Revenirea sa la FCSB ar reprezenta una dintre cele mai importante mutări ale perioadei de mercato din iarnă, însă decizia finală depinde de disponibilitatea lui Gigi Becali de a achita milionul de euro solicitat pentru împrumutul fotbalistului.
Fotbal
Echipa de fotbal a Școlii Gimnaziale Râmnicelu, campioană județeană a ONSS – Cupa Tymbark Junior
• competiția a fost rezervată echipelor de fotbal fete cu jucătoare U12
Joi, 5 noiembrie 2026, pe terenul de sport al școlii din Chiscani, s-a desfășurat faza județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (ONSS) – Cupa Tymbark Junior – fotbal fete urban – rural U12.
La această competiție au participat echipele reprezentative ale școlilor din Râmnicelu, Gropeni și Chiscani. S-au disputat trei meciuri iar campioană județeană a devenit echipa școlii din Râmnicelu, pregătită de profesorul Georgian Chihaia.
Rezultate înregistrate la această competiție
Școala Gimnazială Chiscani – Școala Gimnazială Gropeni 3-0,
Școala Gimnazială Râmnicelu – Școala Gimnazială Gropeni 7-0,
Școala Gimnazială Chiscani – Școala Gimnazială Râmnicelu 0-2
Clasament
- Școala Gimnazială Râmnicelu
- Școala Gimnazială Chiscani
- Școala Gimnazială Gropeni
”Acest turneu a avut ca scop cultivarea în rândul elevilor a spiritului de fair-play, dezvoltarea spiritului de emulație, optimizarea stării de sănătate și favorizarea socializării elevilor”, ne-a declarat profesorul Florin Giurgiu, organizatorul acestei competiții.
Lotul de jucătoare al echipei din Râmnicelu: Daria Ioana Ionescu, Marinella Aldea, Silvia Elena Bratu, Cristina Ștefania Andrei, Diana Petruța Costin, Ramona Viorica Știrbu, Anna Maria Stoian, Daria Larisa Socol, Elena Alexandra Popa, Florina Emilia Rainov. Profesor Georgian Chihaia.






















