Social Media

LOCAL

Tradiționala paradă a colindătorilor, spectacol de veselie și culoare la Brăila

Publicat

în

În jurul orei 16.30, a început la Brăila Parada portului popular, a datinilor și tradițiilor de iarnă pe traseul Viziru I (I.M.B.) – Calea Călărașilor – Bariera Călărașilor – Primăria Brăila. Anul aceste, la parada devenită deja o tradiție în municipiul nostru, pe lângă ansambluri din județul nostru și Ansamblul PLAI BUCOVINEAN Suceava, Ansamblul CODRULEȚUL Vorona, Ansamblul HORA FLORILOR Ojica de Jos, Ansamblul MUGURELUL Sighetul Marmației, Ansamblul SÂRBA-N CIOBĂNAȘ Coarnele Caprei, Ansamblul NEMȚENII Tg. Neamț și Ansamblul CĂLUȘERII din Rășinari. Odată ajunși în Piața Independenței, participanții au oferit un spectacol, fiecare cu cântece și jocuri specifice zonei de unde provin, pe scena amenajată în fața Palatului Administrativ. 
Sâmbătă, 2 decembrie, de la ora 16.30, Parada Colindătorilor va pleca pe traseul: Dispecerat Braicar – Strada Pietății – Strada Școlilor – Bulevardul Dorobanți – Bariera Călărașilor – Calea Călărașilor – Primăria Brăila.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile