Social Media

Să iubim natura

Taxidermia, arta de a reconstitui un animal

Timp de citire: 6 minute

Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat o nouă rubrică „Să iubim natura” cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.
 
Am lucrat mulți ani la fosta Secție de Științele Naturii din cadrul Muzeului Brăilei și citind de curând un articol al unei colege din țară legat de taxidermie, am zis că ar fi un subiect interesant, o meserie ce este greu de prins în zilele noastre și care este din ce în ce mai rar întâlnită.
Taxidermia (din greacă pentru „aranjament al pielii”), cunoscută în română sub termenul de împăiere, este meșteșugul și arta prelucrării, respectiv a reproducerii animalelor în scopul prezentării publice sau particulare, așa cum ar fi în muzeele de științe naturale sau sub formă de trofee de vânătoare.
Îmi amintesc perioada când am acceptat să merg să învăț să împăiez, cum se spune pe înțelesul tuturor. În țară nu există multe persoane care să te învețe așa ceva și chiar dacă ar accepta să te primească să vezi cum se face, este complicat să înveți din prima, ai avea nevoie, după părerea mea, de cel puțin o lună de practică și poate câteva piese pe care sigur le-ai strica până să înveți.
Am mers să învăț să împăiez undeva la un muzeu în țară, nu am să dau numele din motive obiective. Am stat cinci zile, timp în care am mers zi de zi la acel muzeu și am prins aproape toate etapele acestui meșteșug până la cea mai importantă etapă când, spre uimirea mea, cei ce trebuiau să mă învețe au ajuns un pic mai devreme la muncă și piesa era deja aranjată pe corpul artificial, construit în lipsa mea.
Pentru a înțelege această activitate, trebuie să știți faptul că majoritatea celor care vor astfel de piese naturalizate sunt vânătorii deoarece doresc să aibă aceste trofee ca amintire. O altă categorie care dorește să păstreze ca amintire un animal sau chiar o parte din acesta sunt cei cărora le-au murit un animal de companie la care țineau foarte mult. Ca exemplu, am să vă spun că atunci când lucram la Muzeul de Științe ale Naturii am fost sunat de cineva căruia îi murise un câine de talie mare și dorea să îl împăieze.
Muzeele au fost cele care au păstrat patrimoniu de acest tip, atât piese împăiate cât și o altă categorie numită balg. Pentru a înțelege ce înseamnă balgul am să vă dau câteva rânduri despre aceasta. Cele mai multe exemplare din colecții se păstrează sub formă de balg, adică pieile nu se montează pe corpul artificial ci sunt păstrate în scop științific, umplute cu vată, se notează datele importante despre piesă, adică locația de unde a fost recoltat, denumirea științifică și persoana care a recoltat animalul.
Sunt cazuri în care se păstrează doar craniul animalului, care se prepară după o anume rețetă ca să poată fi expus și păstrat în depozite pe termen lung. Pielea este curățată și tratată cu alcool și substanțe de conservare, cum ar fi acidul salicilic și acidul boric, iar corpul este înlocuit cu unul sintetic, un mulaj prefabricat din spumă poliuretanică, fie sculptat din polistiren, sau construit din sârmă. În trecut, acest lucru se realiza cu paie, de unde și numele activității, împăiere. Capul și extremitățile sunt fixate de corp cu sârmă, care permite așezarea lor în poziția necesară. Ceea ce vă pot spune este faptul că nu am reușit să împăiez niciun animal astfel încât să spun sincer că rezultatul este unul mulțumitor, adică nu am fost deloc mulțumit de ceea ce trebuia să fie rezultatul final.
La începuturile taxidermiei, în muzee erau aduse animale împușcate, iar piesele împăiate deveneau piese ce puteau fi expuse și în același timp erau materiale importante de studiu și cercetare pentru specialiștii din muzee. Acum, având în vedere faptul că o mare parte din animale se vânează doar în anumite condiții, majoritatea animalelor provin dintre cele găsite rănite sau chiar bolnave ce nu mai pot fi salvate. Taxidermia reptilelor și amfibienilor este foarte complicată. În cazul reptilelor, pielea își pierde culoarea în urma conservării și de obicei trebuie revopsită solz cu solz, în timp ce la amfibieni, pe lângă pierderea culorii, jupuirea poate distorsiona (lărgi) pielea. Astfel, mai ales la amfibieni, se practică de regulă alte metode, precum conservarea în alcool sau formalină (formol) sau reproducerea lor din rășină epoxidică sau lut. 
În acest moment, în țara noastră, se mai pot împăia animale doar prin muzee sau dacă există persoane care au reușit să învețe acest lucru de la cineva, în particular.
Pentru a putea reuși să împăiezi animale și să le redai trăsăturile cât mai natural posibil, ai nevoie de materiale de calitate, care se găsesc destul de greu în România, să cunoști ceva taxonomie și, de ce nu, să deții arta de a modela corpurile cât mai asemănător posibil cu realitatea.

Trei științe cu legături nebănuite – taxidermia, taxonomia și ornitologia

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Să iubim natura

Lira Prieteniei la Brăila – etapa a IVa

În fiecare săptămână, așa cum a obișnuit cititorii, ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” vă oferă spre lectură și informare rubrica „Să iubim natura” cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.

Publicat

în

Lira Prieteniei la Brăila – etapa a IVa

În Brăila sunt și alte asociații de mediu care desfășoară activități interesante, cu impact la nivel național. Am mai scris despre asta și cu altă ocazie, dar de data aceasta trebuie să vă aduc la cunoștință că un grup inimos de oameni din Brăila se încăpățânează să organizeze un eveniment numit „Lira Prieteniei”, care a ajuns anul acesta la ediția a IV-a. Acești oameni s-au unit sub denumirea de Asociația de Turism și Ecologie Balta Mică a Brăilei.

Asociația A.T.E. Balta Mică a Brăilei este membră a Federației Române de Turism Sportiv și, în acest context, organizează și participă la acest tip de evenimente la nivel național. Menționez faptul că evenimentul de la Mărașu a fost organizat în colaborare cu Federația Națională de Turism Sportiv.

Dacă anul trecut acest eveniment a fost organizat în Lacu Sărat, anul acesta Mărașu a fost ales pentru ca invitații să poată vedea frumusețile Brăilei Sălbatice. Dacă aș numi doar câteva persoane care au muncit efectiv la organizarea acestui eveniment, poate aș omite pe cineva și nu ar fi corect față de aceștia. Cei care au făcut posibil acest eveniment nu sunt mulți și, credeți-mă, este foarte greu să reușești să organizezi o tabără pentru cel puțin 150 de persoane, la care să participe 18 cluburi de profil. Vă spun eu, care am mai organizat astfel de tabere, dar nu pentru mai mult de 20 de persoane. Totuși, trebuie să-l amintesc pe cel care este sufletul acestui eveniment de la Brăila, și anume Cristinel Ungureanu.

Acești oameni au obținut, înainte de toate, sponsorizări pentru a le asigura participanților masa, apa de băut și toate cele necesare, locul de campare și multe alte facilități, deoarece pot apărea probleme neprevăzute, iar distanța față de oraș este destul de mare. Să vă gândiți la faptul că peste 150 de persoane au venit din toată țara și au trebuit să ajungă în zona localității Mărașu, deoarece cazarea s-a făcut exclusiv la cort, locația fiind pusă la dispoziție de Primăria Mărașu. Organizatorii au reușit să găsească sponsorizările necesare pentru a duce la bun sfârșit acest eveniment.

Vă ofer aceste detalii pentru a înțelege faptul că această echipă, care a organizat acest important eveniment, a trebuit să fie atentă la foarte multe detalii organizatorice, deoarece era în joc imaginea sa, ca ONG, în cadrul Federației.

Acest eveniment este unul important deoarece reușește să promoveze zonele sălbatice din Brăila, iar iubitorii de natură din țară, care au participat la el, au făcut publicitate în mediul online prin imaginile foto și video postate de la fața locului pe rețelele de socializare. De asemenea, aceștia au avut ocazia să vadă frumusețile zonei, să se plimbe cu bărcile într-un tur organizat cu ajutorul celor de la Parcul Natural Balta Mică a Brăilei și să ducă acasă detalii despre aceste locuri frumoase din Brăila.

O să încerc să vă familiarizez cu o parte dintre activitățile desfășurate în cadrul acestei tabere, dar și cu celelalte asociații participante, deoarece au venit oameni de la Baia Mare, Cluj, Sibiu, Galați, Urziceni, Făgăraș, Focșani etc., adică oameni care au parcurs distanțe considerabile pentru a vedea aceste locuri frumoase din Brăila. Un astfel de eveniment reușește să facă publicitate județului nostru, ceea ce este foarte important.

Printre numeroasele concursuri organizate în cadrul taberei, care a avut loc în perioada 4-7 iunie, pot aminti: orientare nocturnă, triatlon, concurs de fotografie, concurs de caricatură, afiș ecologic, desen grafic, probe culturale și slide-show. Peste toate acestea s-a cântat muzică folk la focul de tabără, alături de invitați consacrați, Titus Constantin și Ionel Erimia.

De asemenea, au fost organizate momente culturale de către cluburile participante, care au făcut ca serile să fie unele de neuitat. Nu pot decât să felicit organizatorii acestui important eveniment și să le doresc puterea de a reuși să organizeze și să promoveze Brăila și în anii următori.

Citește articolul complet

Să iubim natura

Păsările sălbatice și puii lor

În fiecare săptămână, așa cum a obișnuit cititorii, ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” vă oferă spre lectură și informare rubrica „Să iubim natura” cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.

Publicat

în

Păsările sălbatice și puii lor

Păsările sălbatice au comportamente diferite atunci când au pui sau când clocesc, de la specii care apără cuibul cu îndârjire până la specii care părăsesc cuibul pentru a se apăra pe ele, lăsând puii pradă sigură pentru păsările răpitoare și nu numai.

Interesant este comportamentul unor specii de păsări și am să enumăr câteva, nu am pretenția că le voi enumera pe toate: ciovlica ruginie, piciorong, ciocîntors, nagâț. Ce este interesant la aceste păsări? Să știți că atunci când din întâmplare, sau cu bună știință, ai găsit cuibul acestor specii de păsări sau te afli fără să știi în apropierea unui cuib, fie că vorbim de pontă sau de pui, începe un spectacol regizat special pentru a te îndepărta de cuib. Dacă sunt în aer, încep să facă o zarvă atât de mare încât nu știi ce ai făcut, încep să își facă nevoile în aer, în direcția ta, se prefac că au o aripă ruptă, cad la sol. Aici încep să se prefacă rănite, doar pentru a te îndepărta de cuib. Spectacolul este atât de interesant, încât nu știi ce ai pățit, de ce sunt atât de agitate, sau dacă pasărea este rănită cu adevărat.

La polul opus, o să vă vorbesc despre rațe și corcodei, specii care părăsesc cuibul, lăsând puii în voia sorții, atunci când sunt atacate de cele mai multe ori de cioara grivă, sau de păsările răpitoare care dau târcoale cuiburilor.

În această perioadă a anului, au început să apară puii, destul de firav, deoarece vremea nu prea a fost una prielnică, multe păsări sunt în întârziere în ceea ce privește eclozarea puilor, dar am observat deja pui de păsări. În afară de berze, am văzut pui de gâscă de vară, pui de nagâț, pui de rață mare, pui de lișiță, pui de corcodel mare, pui de găinușă de baltă, iar la acest sfârșit de săptămână am văzut și pui de lebădă de vară. Monitorizez o locație unde aștept cu nerăbdare să văd puii de corcodel cu gât roșu și nu în ultimul rând puii de rață roșie, specii pe care nu le-am întâlnit până acum cuibărind în zona respectivă, dar nu am să dau locație pentru a nu pune în pericol aceste păsări și mai ales puii lor. Nu am reușit să fotografiez de aproape puii de nagâț, deoarece distanța era destul de mare.

Cei mai mulți pui la o pereche au fost la lebăda de vară, aceasta are cinci pui, iar la polul opus, corcodelul mare care are un singur pui.

Sper ca aceste păsări să reușească să își crească puii deoarece locurile sunt pline de pericole la tot pasul, de la păsări răpitoare, la câini de stână și nu în ultimul rând la oameni, care de multe ori nu au gânduri din cele mai pașnice.

Am să vă postez câteva fotografii cu acești pui pentru a vă bucura de aceste făpturi minunate. Trebuie de asemenea să menționez faptul că fotografierea acestor pui se face destul de greu, deoarece părinții îi protejează, iar ei sunt destul de prudenți în a se arăta.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧