* polițiștii recomandă conducătorilor auto să circule cu atenție, fără viteză și cu păstrarea unor distanțe mai mari între autovehicule, întrucât vremea ploioasă poate încurca serios...
* activitatea a fost reluată în sediul de pe strada Industriei după ce, din primăvara anului 2023 până la începutul acestei luni, sediul provizoriu a fost...
* polițiștii au controlat 149 de vehicule cu două roți, respectiv 19 motociclete, 10 mopede, 91 de biciclete și 29 de trotinete electrice * s-au constatat...
• Palatul Justiției și-a deschis porțile pentru elevii Colegiului Naţional ”Nicolae Iorga” care au venit să descopere ce se află dincolo de ușile unei instanțe
Polițiștii Serviciului Criminalistic au desfășurat o activitate inedită la Liceul Dr. Luca Brăila, unde elevii au aflat ce presupune munca specialiștilor criminaliști și cât de importante...
• polițiștii au desfășurat activități preventive la Liceul Teoretic ”Panait Cerna”, pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic, prevenirea faptelor antisociale și...
• săptămâna trecută, polițiștii au verificat motociclete, mopede, biciclete și trotinete electrice, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 214 sancțiuni contravenționale • au fost 67...
• șapte indivizi deosebit de violenți au intrat în conflict, în localitatea Râmnicelu, iar trei au devenit victime, dar și agresori, după ce au reacționat la...
• polițiștii au urmărit, prin aceste activități, creșterea gradului de responsabilizare a proprietarilor și deținătorilor de animale și prevenirea producerii unor incidente care pot pune în...
• în prima săptămână din octombrie, Poliția Română a adus în țară șapte persoane pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse...