LOCAL
Șoferii care circulă în zona unităților școlare, verificați de polițiști
• polițiștii au desfășurat activități preventive la Liceul Teoretic ”Panait Cerna”, pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic, prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii publice • pentru creșterea siguranței în zona unității de învățământ, polițiștii rutieri au verificat conducătorii auto care tranzitau zona adiacentă liceului
Polițiști în acțiune la Liceul Teoretic ”Panait Cerna”, pentru creșterea gradului de siguranță al elevilor și a personalului didactic, prevenirea faptelor antisociale și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în zona unității de învățământ.
La data de 13 octombrie, polițiști din cadrul Biroului Siguranța Școlară, Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității, Serviciului Rutier, Serviciului Criminalistic, Biroului Ordine Publică și Biroului Proximitate au fost printre elevi și profesori, dar i-au urmărit și pe șoferii care circulau prin zonă.
În cadrul acțiunii, polițiștii au desfășurat activități informativ-preventive adresate elevilor, cu accent pe prevenirea și combaterea violenței în mediul școlar, prevenirea consumului și traficului de droguri.
De asemenea, polițiștii le-au explicat elevilor riscurile la care se pot expune în mediul online, importanța protejării datelor și imaginilor cu caracter personal, precum și necesitatea de a semnala adulților de încredere sau autorităților orice situație suspectă.
”Pentru creșterea siguranței în zona unității de învățământ, polițiștii rutieri au verificat conducătorii auto care tranzitau zona adiacentă liceului. De asemenea, polițiștii au acționat pentru menținerea ordinii și siguranței publice în proximitatea unității de învățământ și au efectuat verificări privind respectarea prevederilor Legii nr. 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, precum și ale Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun.
Totodată, polițiștii le-au prezentat liceenilor oportunitățile de dezvoltare profesională oferite de o carieră în Poliția Română, evidențiind principalele atribuții ale polițiștilor, responsabilitățile specifice acestei profesii, precum și importanța rolului pe care îl au în menținerea ordinii și siguranței publice.
Tinerii au fost informați cu privire la oferta educațională a instituțiilor de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne”, au spus polițiștii.
Prin astfel de activități, polițiștii urmăresc consolidarea parteneriatului dintre instituțiile de învățământ, elevi și autorități, în vederea asigurării unui mediu școlar sigur și prevenirii comportamentelor antisociale în rândul tinerilor.
























