• controalele comisarilor CJPC Brăila s-au derulat în perioada 28-30 mai, iar neregulile constatate au fost urmate de mai multe sancțiuni: 12 amenzi contravenționale, șase avertismente...
* femeia în vârstă de 35 de ani, care se afla sub tratament depresiv și chiar și-a anunțat intenția de a se sinucide, a fost găsită...
• cauza probabilă care a provocat nenorocirea: joaca unor copii cu focul • pompierii au intervenit cu șapte autospeciale de stingere, iar hidranții din zonă au...
• acuzațiile sunt aduse de cele două asistente medicale comunitare care își desfășoară activitatea în comuna Galbenu, respectiv Liliana M. și Mădălina T., cu vârste de...
• un buget mai simplu, mai bine direcționat și cu impact aliniat la prioritățile UE pentru cadrul financiar după anul 2027, este răspunsul primit de europarlamentarul...
• astfel, cei care vor să urmeze o carieră militară ca ofițeri în Armata României se mai pot înscrie până pe 6 iunie inclusiv • termenul...
• un diagnostic primit la 14 ani i-a schimbat drumul, iar acum viața ei depinde de o operație de 140.000 de lei. Azi, la 17 ani,...
Cine n-a uitat măcar o dată să verifice când îi expiră ITP-ul? E genul acela de lucru aparent mărunt, dar care, dacă e trecut cu vederea,...
* poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat la Școala Gimnazială Ion Creangă și Grădinița nr. 48 din Brăila activități educative și interactive dedicate siguranței rutiere...
• doi tineri care l-au înjunghiat pe un minor, cu un cuțit și o macetă, au fost trimiși în judecată de procurori ai Parchetului de pe...