POLITIC
Mihai Dănuţ adună membri pentru partidul lui Daniel Constantin
• ex-PNL-istul, Mihai Dănuţ susţine că are încredere în proiectul fostului co-preşedinte ALDE, Daniel Constantin, că sunt prieteni vechi şi că încearcă să îl ajute să recruteze oameni • acesta încă nu ştie dacă va ajunge să conducă filiala de la Brăila, însă nici nu exclude varianta • şefa ALDE Brăila, Daniela Rădulescu, a comentat ruperea la vârf a partidului, cu precizarea că activitatea organizaţiei locale nu este deloc perturbată de eveniment • senatorul Mihai Ruse rămâne ferm pe poziţii: nu pleacă din ALDE
Agitaţie maximă în tabăra ALDE după ce fostul co-preşedinte al partidului, Daniel Constantin, a anunţat că a depus actele pentru înfiinţarea Pro România, iar o serie de foşti colegi din PC au decis să îl urmeze în noul său demers politic. Foarte interesant, la Brăila, cel care se ocupă de recrutări pentru noul proiect al lui Constantin este nimeni altul decât ex-senatorul PNL, Mihai Dănuţ (cândva preşedinte al PC Brăila). Potrivit unor surse de pe scena politică locală, în urmă cu câteva săptămâni acesta a început să dea telefoane în stânga şi în dreapta, în speranţa că va aduna suficienţi simpatizanţi ai lui Daniel Constantin pentru a înfiripa o filială şi la Brăila.
Contactat telefonic de redactorii “Obiectiv – Vocea Brăilei”, Mihai Dănuţ a recunoscut că încearcă să îl ajute pe fostul său şef la Partidul Conservator, însă susţine că încă nu ştie dacă se va ocupa personal de organizaţia Pro România Brăila odată ce aceasta va lua fiinţă. Mai mult, acesta apare şi în câteva dintre pozele postate pe site-urile de socializare de către ex-co-preşedintele ALDE.
“Aşa este. Daniel Constantin îşi lansează, astăzi (n.r. – ieri), partidul, cu noua platformă «Pro România». M-a rugat de mai demult dacă pot să îi dau o mână de ajutor. Oricum, din câte am înţeles, el vrea să facă un alt fel de partid. Poate îşi doreşte să aibă un preşedinte tânăr la Brăila, să schimbe puţin calibrul şi să se adreseze altcuiva. Încă nu ştiu exact în amănunt. Ştiu foarte bine ce conţine platforma partidului şi ce înseamnă statutul, dar nu am foarte multe amănunte legate de cum se va gândi la organizare în continuare. Şi-a rugat toţi oamenii cu care a avut o relaţie bună. Eu am avut o relaţie deosebită cu Daniel Constantin chiar şi după ce nu am mai fost la conservatori, că aşa e normal să fie, să păstrăm relaţiile. Atunci, omul m-a rugat şi pe mine să îl ajut să pună bazele acestui partid”, a declarat Mihai Dănuţ.
Cât despre plecarea sa din PNL, sursa citată a afirmat că nu s-a simţit “asimilat” de noua echipă, astfel că a luat decizia de a nu mai candida pe nicio poziţie de conducere în Biroul liberalilor.
Întrebat dacă a reuşit să recruteze membri pentru Pro România în oraşul nostru, Mihai Dănuţ a afirmat că încă nu s-a apucat serios de treabă şi că mai mult a încercat marea cu degetul în ultimele 3 săptămâni.
“Deocamdată sunt cinci parlamentari. Noi ne dorim din toată inima ca până la 1 septembrie să se formeze grup Parlamentar în Camera Deputaţilor, pentru că abia atunci contezi cu adevărat. Stau şi mă gândesc în acest moment, cu ce să încep, cui să mă adresez?! Eu deja îmi caut locaţie, sediu. Îmi trebuie nişte oameni cu care să colaborez. Sunt foarte confortabil unde îmi desfăşor activitatea în Bucureşti şi n-aş vrea să renunţ la un job pentru o chestie de genul ăsta şi atunci am nevoie de o echipă. Daniel Constantin poate vrea un tânăr să coordoneze activitatea aici şi eu doar să îl sprijin. Deci va trebui să îşi exprime el hotărârea. Cert este că foştii mei colegi deputaţi şi senatori au dorit să fie Mihai Dănuţ la Brăila”, a mai completat acesta.
ALDE Brăila nu suferă după plecarea lui Daniel Constantin
La rândul său, preşedintele ALDE Brăila, Daniela Rădulescu, a afirmat că nu crede că partidul va avea de suferit de pe urma plecării lui Daniel Constantin, la fel cum nu crede că foarte mulţi membri îi vor urma noua platformă politică.
“De la Brăila nu pleacă absolut niciun membru ALDE. Aici nu sunt nemulţumiri, drept urmare chiar nu pleacă nimeni. Şi domnul senator Mihai Ruse rămâne în ALDE, fără discuţie. Am discutat cu dânsul şi săptămâna trecută. Nici nu se pune problema. Cabinetul parlamentar îl are la partid. Mă gândesc că dacă şi-ar fi dorit să plece, demara lucrurile într-un fel şi pentru cabinet şi pentru tot. Dar nu va pleca nimeni! Din punctul meu de vedere, ALDE nu va avea de suferit de pe urma acestui episod. Nici partidul la nivel naţional, nici organizaţia din Brăila. Din câte ştiu sunt câţiva nemulţumiţi, câţiva deputaţi au plecat, dar nu prea m-a interesat subiectul aşa că nu am foarte multe detalii. Despre celelalte organizaţii din ţară chiar nu ştiu ce se întâmplă, dar nu cred că Daniel Constantin are atât de mulţi susţinători precum se scrie prin presă. Cred că este cumva artificial, ceea ce se spune despre numărul de membri, despre susţinători”, a afirmat Rădulescu.
Preşedintele ALDE Brăila a mai subliniat că, deşi la nivel naţional, în urma acestei rupturi a început o bătaie pentru sedii (unele provenind de la fostul PC) la nivelul unor localităţi, nu este şi cazul organizaţiei judeţene.
“Sediul nostru este închiriat chiar de ALDE. Noi am renunţat la sediul PC când am solicitat pentru ALDE, nu este absolut nicio problemă”, a mai adăugat sursa citată.
Mihai Ruse rămâne alături de Tăriceanu
Senatorul Mihai Ruse a afirmat că îşi menţine declaraţiile din trecut şi că nu va pleca din ALDE. Mai mult, acesta a adăugat că nici măcar nu a fost contactat de Daniel Constantin sau de către susţinătorii acestuia.
“Nu m-am intersectat cu domnul Daniel Constantin absolut deloc. Activitatea mea continuă în ALDE. Nu se pune problema de plecări. Cel puţin în grupul de la Senat nu am auzit nimic. Suntem 9 şi chiar purtăm discuţii între noi, dar nu am auzit pe nimeni să spună că pleacă de la ALDE, în nicio situaţie. Oricum, eu am declarat că nu vreau să plec şi îmi menţin poziţia”, a afirmat Ruse.
POLITIC
Dezvăluiri în cadrul conferinței de presă a PNL. Robert Sighiartău ar vrea ”capul” lui Popa
* președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a susținut o conferință de presă, miercuri-seară, în care a vorbit, printre altele, despre unele zvonuri cum că Robert Sighiartău, președintele PNL Bistrița, ar contacta liberali din județul nostru pentru a vedea dacă îl poate schimba din funcție prin identificarea unui contracandidat * Popa a recunoscut că informația a ajuns și la urechile sale și a precizat că nu este prima încercare de-a lui Robert Sighiartău de a interveni la nivelul organizației județene a PNL Brăila, însă fără succes * Popa a precizat că alegerile din PNL încă nu au fost stabilite, dar a indicat că ar putea avea loc la finele anului sau începutul lui 2027 * cât despre anunțul candidaturii lui Alin Tișe (președintele Consiliului Județean Cluj) la șefia partidului, acesta nu a dorit să comenteze prea mult
Președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, este atacat din interiorul partidului, însă susține că nu se teme. Mai exact, în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc miercuri-seară la sediul PNL, Popa a fost întrebat de jurnaliști în legătură cu zvonurile potrivit cărora, președintele PNL Bistrița-Năsăud, Robert Sighiartău, ar fi contactat mai mulți liberali brăileni pentru a identifica un eventual contracandidat care să îl schimbe din funcție pe șeful organizației județene. Popa a precizat că i-au transmis și alți colegi această informație și a precizat că îl așteaptă pe Robert Sighiartău și pe colegii pe care îi susține să vină și să candideze împotriva sa.
”Foarte bine face domnul Robert Sighiartău. A vorbit și în 2021 și când au fost alegerile, n-a mai găsit un contracandidat împotriva mea pentru că lucrurile erau clare. Dar hai să vă mai spun ceva: domnul Robert Sighiartău a încercat și în 2021, și în 2022, și în 2023. Știu, de altfel știm cu toți povestea că a tot sunat prin județul Brăila. Dar, domnul Robert Sighiartău este președintele PNL Bistrița, nu PNL Brăila. În județul și în municipiul Brăila, noi ne hotărâm soarta! Nu ne-o hotărăște nici domnul Robert Sighiartău, nici nimeni de la nivel național”, a declarat Popa.
Deputatul PNL Brăila a comparat organizația pe care o conduce cu cea condusă de Sighiartău, precizând că la Alegerile din 2024 a avut un rezultat mult mai bun. Popa a lansat un atac la adresa acestuia, acuzând că întotdeauna Sighiartău a ajuns să ”întoarcă armele” împotriva conducerii partidului.
”Eu, cu colegii mei vom vota. Care este competitiv, să candideze împotriva mea, nu este nicio problemă. Dar, județul Bistrița-Năsăud are 62 de UAT-uri. Partidul Național Liberal are 13 UAT-uri pe care le-a câștigat la Alegerile din 2024. Să nu fiu răutăcios că am auzit că mai avem vreo 7 sau 8 acolo. Asta reprezintă, pe poza din 2024, că 20,9% din UAT-urile din județul Bistrița-Năsăud sunt liberale. În schimb, în județul Brăila – ați văzut și cu ultimele mutări, dar facem abstracție de faptul că au mai trecut 1-2 primari de la alegeri și până în prezent în echipa Partidul Național Liberal -, noi am obținut, în urma Alegerilor din 2024, 20 de primari. Iar 20 de primari din 44 reprezintă 46%. Deci 46% din administrația locală este condusă de primari din partea Partidului Național Liberal. Noi am reușit la Brăila să arătăm că se poate. Am plecat de la 13 primari, am ajuns la 20 de primari. Avem mai mulți viceprimari decât are Partidul Social Democrat. Avem astăzi, dacă nu greșesc, undeva la 25 de viceprimari. Partidul Social Democrat nu are nici o comună de a mea. A mea impropriu spus, a partidului pe care îl reprezint. Niciun viceprimar numit. Domnul Robert Sighiartău e același care în perioada 2017-2021 a fost secretarul general al partidului. În mandatul domnului președinte Ludovic Orban.(…) În perioada 2017-2021, în momentul în care domnul Orban a fost președinte, mă repet, primul om care l-a trădat pe domnul președinte Ludovic Orban a fost domnul Robert Sighiartău. Apoi, în perioada 2021-2022, a fost în echipa domnului Florin Cîțu. Dar când s-a apropiat sfârșitul mandatului domnului Cîțu, domnul Robert Sighiartău a ieșit și l-a atacat pe președintele de la cea vreme. Apoi, în perioada 2022-2024, a fost vicepreședinte în mandatul domnului Ciucă. În momentul în care a plecat domnul Ciucă, unul dintre cei mai acizi contestatari ai dumnealui a fost domnul Robert Sighiartău. Cu tot respectul pentru domnul președinte Ilie Bolojan: să aibă grijă, personajul acesta este toxic. Unde ajunge, se termină orice povest. (…) Îl aștept pe domnul Robert Sighiartău, alături de 2-3 pe care îi sună din județul Brăila. Vă dau un exemplu: a sunat doi colegi și mi-au spus trei că au fost sunați”, a mai spus Popa.
Alegerile în PNL ar putea avea loc la finele lui 2026 sau începutul lui 2027
Întrebat în legătură cu motivele posibilelor intervenții ale lui Robert Sighiartău în Brăila, Popa a afirmat că este vorba despre o istorie mai veche.
”Nu știu. Probabil are frustrările trecutului. Dar vă spun: îl aștept pe domnul Robert Sighiartău cu cine vrea dumnealui să îmi fie contracandidat. Suntem un partid liber, nu avem nicio problemă, îl aștept. Dar domnul Robert Sighiartău să înțeleagă – și alții care mai sunt amatori -, că la Brăila, noi ne hotărâm soarta. Iar PNL Brăila, din momentul în care eu am fost ales președinte, nu a avut interferențe nici de la București, și nici de la Partidul Social Democrat. Repet, în momentul în care colegii mei intră într-o sală și votează pe altcineva, trebuie să facă un pas în spate. Atâta timp cât mă votează pe mine, voi rămâne președintele PNL”, a spus Popa.
În același context, Alexandru Popa a precizat că încă nu au existat discuții definitorii la Centru, însă cel mai probabil alegerile din PNL vor avea loc fie la sfârșitul acestui an sau la începutul lui 2027.
Întrebat despre candidatura lui Alin Tișe (președintele Consiliului Județean Cluj) pentru funcția de președinte al PNL la nivel național, Popa nu a comentat foarte mult subiectul și s-a ferit să își manifeste în vreun fel susținerea.
”Domnul Tișe, să vedem ce platformă va avea. N-am discutat cu dumnealui, nu știu despre ce e vorba. Vom vedea la momentul oportun. Să vedem proiectele. La momentul ăsta avem un președinte. Trebuie să vedem cine va candida”, a conchis Popa.
POLITIC
De ce a depus mărturie deputatul Alexandru Popa în dosarul ”Bogos”
• pentru că și președintele PNL Brăila îi pusese gând rău lui Alexandru Bociu, dar nu a reușit nici el și nici mulți alții să-l schimbe pe actualul șef al ANSVSA • opinia de ”expert” a lui Popa s-a referit la incapacitatea lui Bociu de a gestiona pesta micilor rumegătoare • de altfel, aceeași opinie are și acum • cert este că Bociu este bine mersi pe post, indiferent câte încercări s-au făcut pentru schimbarea lui • rechizitoriul DNA Iași arată câte manevre se fac și ce pretenții au unii politicieni de la persoanele susținute în funcții publice
Celebrul dosar ”Bogos” în care audierile au ajuns până la Ilie Bolojan a ajuns în instanță. În comunicatul oficial din 21 octombrie 2026, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – serviciul teritorial Iași au dispus trimiterea în judecată a inculpaților:
– Mihai BARBU, la data faptei președinte PNL Vaslui pentru comiterea infracțiunii de folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite
– Cristina TRĂILĂ, la data faptei secretar general adjunct al Guvernului României, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite
– Fănel Bogos, pentru comiterea infracțiunii de instigare la folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Miza acestor presupuse infracțiuni ar fi fost acordarea de despăgubiri în valoare de 3 milioane euro pentru firma Vanbet, producătorul vasluian de ouă și produse din carne de pasăre, al cărei proprietar este Fănel Bogos. Iată ce spun procurorii:
„În perioada, februarie 2025 – noiembrie 2025, în calitate de administrator statutar și acționar al Vanbet, nemulțumit de sancțiunile și măsurile aplicate societății de către DSVSA Vaslui și de refuzul directorului executiv Ponea Mihai de a aproba dosarul de despăgubire de aproximativ 3.000.000 euro, inculpatul Bogos Fănel a hotărât să acționeze pentru înlăturarea din funcție a directorului executiv al DSVSA Vaslui, și, în acest scop, la data de 13.02.2025, s-a întâlnit cu Barbu Mihai și i-a solicitat să își folosească influența și autoritatea conferite de funcția de conducere deținută în cadrul partidului pentru a interveni pe lângă președintele ANSVSA, Bociu Alexandru, în vederea demiterii lui Ponea Mihai din funcția de director executiv al DSVSA Vaslui, după care, a sprijinit activitatea inculpatului și a pus la dispoziția acestuia, în calitate de președinte al PNL Vaslui, pentru evenimentul organizat de acesta la pensiunea EcoTim (3–5.10.2025), o cantitate însemnată de produse alimentare provenite de la ferma sa din comuna Banca”. Adică vreo 80 de pulpe de pui, 20 de cartoane de ouă, câteva kilograme de brânză pentru vreo 36 de liberali care se adunau la ospăț la pensiunea EcoTim. Jalnic! În acest context, continuă procurorii, „la datele de 03.11.2025, respectiv 04.11.2025, inculpata Trăilă Cristina, în calitate de secretar general adjunct al Guvernului României, a înlesnit și a sprijinit demersurile inculpatului Barbu Mihai de folosire a influenței și autorității funcției de conducere deținute în cadrul PNL pentru a-l determina pe Bociu Alexandru, președintele ANSVSA, să dispună demiterea lui Ponea Mihai din funcția de director al DSVSA Vaslui, prin aceea că i-a precizat președintelui ANSVSA, Bociu Alexandru, că nu mai beneficiază de sprijin politic, deoarece acesta nu i-a acordat sprijin și protecție în activitatea profesională operatorului economic Bogos Fănel”. Cu alte cuvinte, noi te-am pus să ai grijă de ai noștri, altfel ”îți retragem sprijinul”.
Demn de menționat este că Trăila Cristina, la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024, a candidat pe prima poziție la Senat din partea PNL Vaslui, alături de Mihai Barbu care a candidat de pe poziția a doua la Camera Deputaților, dar niciunul nu a fost ales. Așadar, interesul pentru un om de afaceri din Vaslui de calibrul lui Bogos Fănel este de înțeles. Culmea, Bogos și Ponea, directorul DSVSA Vaslui sunt cumetri dar cumetria s-a transformat într-o mare dușmănie.
Cert este că potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA Iași încercările de demitere a incomozilor de la șefia DSVSA Vaslui/ ANSVSA București au atins cote inimaginabile pentru cine nu știe ci doar bănuiește după ce criterii se fac numirile și demiterile din funcție în partide, în cazul de față PNL.
Prima încercare de mazilire a lui Bociu ar fi venit de la PNL Brăila, în mandatul lui Predoiu
Din rechizitoriu: „Între timp, în luna mai 2025, în perioada în care Cătălin Predoiu, președintele PNL, avea calitatea de premier interimar iar inculpata Trăilă Cristina ocupa funcția de Secretar General al Guvernului, aceasta a efectuat demersuri pentru schimbarea din funcție a președintelui ANSVSA, Bociu Alexandru Nicolae. Inculpata Trăilă Cristina a susținut faptul că martorul Alexandru Popa, președintele PNL Brăila, i-a solicitat înlocuirea lui Bociu Alexandru Nicolae cu un alt medic veterinar, invocând faptul că Bociu Alexandru Nicolae a fost susținut la conducerea ANSVSA de organizația PNL Brăila, care, între timp, i-a retras sprijinul pe motiv că își desfășoară activitatea în mod defectuos.
În aceste condiții, în urma întâlnirii pe care a avut-o cu martorul Alexandru Popa, inculpata Trăilă Cristina a avut discuții cu premierul interimar Cătălin Predoiu, președintele PNL, în urma cărora s-a conturat ideea de a redacta actele în sensul schimbării din funcție a martorului Bociu Alexandru Nicolae, lucru care nu s-a mai întâmplat după numirea lui Radu Oprea în funcția de Secretar General al Guvernului”.
De fapt, poziția de președinte al ANSVSA fusese asumată de PNL Botoșani
Audiat și el, Alexandru Popa, șeful PNL Brăila, a menționat că i-a spus lui Trăilă că-l considera pe Bociu „depășit de situație” în pesta micilor rumegătoare. Dar că nu poate preciza că i-a zis să-l schimbe din funcție.
Dar Popa de la Brăila l-ar fi sunat și pe Iftime de la Botoșani cu același subiect, susțin procurorii DNA: „În opinia martorului Iftime Valeriu, președintele PNL Brăila Alexandru Popa avea un conflict personal cu președintele ANSVSA întrucât este agricultor și a interacționat cu acesta în virtutatea relațiilor de serviciu”. De ce l-a sunat Popa pe Iftime? Pentru că postul de șef al ANSVSA este al PNL Botoșani!
Bociu știa că îi vrea capul Brăila și Ilfovul lui Thuma
Așadar, pentru a-l demite pe președintele ANSVSA, ajunsă Secretar General al Guvernului, Cristina Trăilă s-ar fi folosit și de nemulțumirea mai multor șefi de filiale liberale, printre care și Alexandru Popa, tocmai de aceea l-a și chemat ca martor al apărării. ”Da, domnul Bociu e depășit de situație, susțin asta și astăzi”, ne-a declarat marți seară, Alexandru Popa.
„Faptul că au fost efectuate anumite demersuri pentru a-l schimba din funcție este confirmat și de martorul Bociu Alexandru Nicolae, care a arătat că, în perioada guvernării interimare a lui Cătălin Predoiu, s-a pus problema schimbării lui din funcția de președinte al ANSVSA, cel mai vocal fiind Alexandru Popa, președintele PNL Brăila, care beneficia de susținerea numitului Hubert Thuma, președintele Consiliului Județean Ilfov”, se arată în documentul citat.
S-a ajuns până la Bolojan. Degeaba!
„Faptul că întâlnirea organizată de inculpatul Barbu Mihai la data de 23.09.2025 nu a respectat obiectul prestabilit l-a făcut pe martorul Bolojan Ilie să manifeste anumite rezerve și să considere că, de fapt, aceasta a fost mai mult un fel de audiență în care Bogoș Fănel și-a prezentat nemulțumirile decât o discuție de tip politic în care inculpatul Barbu Mihai îl prezenta pe viitorul candidat la comuna Banca. În contextul celor expuse mai sus constatăm faptul că inculpatul Barbu Mihai și-a folosit funcția pe care o deține în cadrul PNL pentru a obține o întâlnire cu prim-ministrul României, invocând o potențială candidatură a inculpatului Bogoș Fănel la primăria Banca”, au menționat procurorii.





















