Economie
Supermarketuri de belea! Profi de pe Comuna din Paris, acuzat de practici înșelătoare și amendat cu 35.000 de lei
• controlul comisarilor de la Protecția Consumatorilor Brăila a avut loc pe 3 octombrie, după ce un consumator a reclamat faptul că a fost furat la cântar • legume și fructe stricate, carne de porc vizibil veche, produse expirate pe al căror ambalaj fuseseră aplicate etichete noi – sunt doar câteva dintre abaterile grave constatate în urma controlului CJPC Brăila • mai mult, „lângă produsele originare din Canada și Argentina erau etichete care prezentau culorile Drapelului Românesc, cu mențiunea ,,Produs în România” (!) – ceea ce constituie practici comerciale incorecte, înșelătoare”, precizează comisarii CJPC Brăila
Comisarii de la Protecția Consumatorilor Brăila le-au declarat război comercianților care pun în pericol sănătatea brăilenilor și care oferă spre vânzare produse vechi, expirate și care nu corespund standardelor minime legale.
Astfel, ca urmare a reclamației unui consumator, referitoare la diferențele de gramaj înregistrate prin cântărirea repetată a aceluiași produs (pepene verde) la cântarul din cadrul raionului legume-fructe, la calitatea necorespunzătoare a legumelor și fructelor din magazin, precum și la comercializarea cărnii de porc refrigerată care prezenta modificări organoleptice, comisarii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Brăila au efectuat, în ziua de marți, 3 octombrie 2023, un control inopinat la SC PROFI ROOM FOOD SRL Timișoara, punct de lucru Brăila – magazinul din Strada Comuna din Paris nr 95A.
Potrivit conducerii CJPC Brăila, în urma acțiunii de control, reclamația consumatorului brăilean s-a dovedit întemeiată în ceea ce privește calitatea necorespunzătoare a legumelor-fructelor, calitatea necorespunzătoare a cărnii de porc refrigerată, precum și a mai multor categorii de produse alimentare care, ulterior, au fost scoase din circuitul consumului uman. Pentru abaterile constatate la magazinul Profi de pe Comuna din Paris, în aceeași zi, comisarii de la Protecția Consumatorilor Brăila au aplicat șase sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 35.000 lei. Totodată, cu ocazia controlului, li s-a transmis reprezentanților societății găsite cu nereguli propunerea măsurii de încetare a practicilor comerciale incorecte (acțiuni înșelătoare) și oprirea definitivă de la comercializare și scoaterea din circuitul consumului uman a produselor alimentare neconforme (expirate sau „stricate”). Potrivit comisarilor CJPC Brăila, concomitent, au fost scoase din circuitul consumului uman 75 de kilograme de produse alimentare neconforme, în valoare totală de 1.180 lei.
Potrivit informațiilor puse la dispoziție de conducerea CJPC Brăila, principalele abateri constatate în timpul controlului de la magazinul Profi din cartierul Nedelcu P. Chercea (Strada Comuna din Paris nr. 95A) au fost:
– în cadrul raionului legume-fructe se aflau expuse la comercializare diferite sortimente de legume și fructe cu modificări organoleptice de culoare și consistență care nu corespundeau claselor de calitate înscrise pe tăblițele de preț, respectiv „calitatea I”, dintre care exemplificăm: banane, grapefruit, păstârnac preambalat, pătrunjel rădăcini, varză albă, ghimbir preambalat, roșii “cherry”, usturoi, cartofi albi, ciuperci Champions, ciuperci brune caserolă;
– carnea de porc refrigerată comercializată în vrac la vitrina asistată prezenta exces de lichid sanguinolent în vascheta în care era depozitată;
– comercializarea diferitelor categorii de produse alimentare (carne refrigerată de porc, preparate din carne fierte și afumate, conserve din legume, prăjituri, înghețată) cu modificări organoleptice;
– produse cu dată limită de consum/data durabilității minimale stabilită de producător depășită (produse „expirate”);
– comercializarea de produse alimentare (măsline) cu modificarea datei/durabilității minimale în scopul prelungirii acesteia (Gemlik-măsline naturale vrac; Colossal-măsline verzi vrac; cocktail de măsline naturale vrac; Kalamata-măsline fără sâmburi);
– se comercializau “Krina-Fasole Roșie” origine Argentina și “Krina-Fasole Pestriță origine Canada”, care prezentau la raft, pe lângă eticheta de preț cu denumirea produsului, și o etichetă care prezenta culorile Drapelului Românesc cu mențiunea “Produs în România” (!) deși țările de origine ale produselor erau Argentina, respectiv Canada.
„Prin afișarea acestei etichete la raft, se atrage atenția consumatorilor că aceste produse sunt de proveniență din România, fiind determinați sau susceptibil determinați să ia, astfel, o decizie de tranzacționare pe care poate că nu ar fi luat-o în mod normal. Aceste fapte constituie practici comerciale incorecte, înșelătoare, respectiv acțiuni înșelătoare”, precizează comisarii de la Protecția Consumatorilor Brăila.
Reamintim că, în cursul lunii septembrie 2023, comisarii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Brăila au controlat și amendat două alte mari magazine din municipiu. Mai întâi, pe 5 septembrie, Kauflandul de pe B-dul Dorobanți a fost amendat cu suma totală de 33.000 de lei pentru produsele mucegăite, expirate sau cu insecte moarte „oferite” consumatorilor, descoperite de comisarii CJPC Brăila, iar mai recent, pe 20 septembrie, magazinul Carrefour, de la parterul Complexului Winmarkt (fost „Dunărea”), a primit amenzi record, de 77.000 de lei, pentru practici comerciale incorecte și pentru multe alte nereguli identificate de comisarii brăileani de la Protecția Consumatorilor.
Economie
60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru
• au fost aplicate în perioada 3-7 noiembrie, când s-a desfășurat Campania Națională pentru combaterea muncii nedeclarate • au fost luați în vizor angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent
Angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent – clase selectate din diviziunea CAEN 47, verificați de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila.
Controalele – desfășurate în perioada 3-7 noiembrie 2026 – fac parte din Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate („la negru”) și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătatea în muncă.
Inspectorii de muncă au efectuat 48 de controale la tot atâția angajatori din comerț, campania națională având ca obiective: creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sanțiunilor contravenționale corespunzătoare.
Au fost aplicate, în total, 39 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor fiind de 66.000 de lei (din care 60.000 lei pentru muncă nedeclarată). Principalele deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă: primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul de evidență al salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității; nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru; încălcarea prevederilor legale privind munca în zilele de repaus săptămânal; primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată.
În domeniul securității și sănătății în muncă au fost constatate următoarele deficiențe: angajatorii nu au luat măsuri la amenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare la locul de muncă prin semnalizare de securitate, respectiv semnalizarea tabloului electric; nu au asigurat trusa sanitară pentru acordarea primului ajutor care să conțină componente conform conținutului minim obligatoriu prevăzut în Anexa 3 la Ordinul 427/14.06.2002 aflate în termen de valabilitate.
Pentru neconformităţile constatate, inspectorii ITM Brăila au dispus 85 de măsuri cu termene precise de îndeplinire de către entităţile controlate; neîndeplinirea acestora în termenul stabilit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, potrivit prevederilor Legii nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată şi actualizată.
„Activitățile de comerț cu amănuntul presupun o multitudine de operațiuni desfășurate zilnic, de la aprovizionarea și manipularea mărfurilor până la depozitarea și expunerea acestora, precum și interacțiunea permanentă cu publicul, fiecare dintre aceste activități implicând riscuri specifice pentru lucrători.
Prin acțiunile de control desfășurate urmărim atât identificarea și combaterea muncii nedeclarate, cât și responsabilizarea angajatorilor în ceea ce privește asigurarea unor condiții de muncă sigure și sănătoase.
Respectarea legislației muncii, a normelor de securitate și sănătate în muncă nu trebuie privită doar ca o obligație legală, ci ca o responsabilitate esențială față de fiecare salariat. Prevenirea accidentelor de muncă și protejarea sănătății lucrătorilor trebuie să reprezinte o prioritate constantă pentru toți angajatorii din acest sector de activitate” , a precizat inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.
Economie
Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale
• verificările au avut loc în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, în cadrul unei Campanii Naționale inițiată de Inspecția Muncii • au fost controlați 18 angajatori brăileni și au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 de lei
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a finalizat, recent, Campania Națională privind verificarea modului respectării prevederile legale în domeniul securității şi sănătății în muncă în unitățile care au ca obiect de activitate activități referitoare la sănătatea umană (Cod CAEN 86) și în domeniul serviciilor combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare (cod CAEN 87).
Verificările efectuate în spitale și cămine de bătrâni, în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, fac parte din Programul-cadru de acțiuni al Inspecției Muncii.
Obiectivele campaniei au fost: diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care desfășoară activități referitoare la sănătatea umană și servicii combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă în societățile comerciale din domeniul de activitate sus-menționat; asigurarea purtării de către toți lucrătorii a echipamentelor individuale de protecție adecvate; eliminarea neconformităților constatate domeniul securității şi sănătății în muncă în activitățile specifice ale unităților din domeniile de activitate vizate de campanie.
În această perioadă, au fost controlați 18 angajatori brăileni, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 28 sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 lei. Principalele deficiențe constatate de inspectorii ITM Brăila: lipsa lucrătorilor desemnaţi/instruiți care aplică măsurile de prim ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucratorilor; lipsa evidenței echipamentului individual de protecție acordat la intervalele de timp stabilite pentru lucrători, pentru riscurile identificate la locul de muncă; neamenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare, respectiv semnalizarea prizelor.
„Prin acțiunea desfășurată, s-a urmărit atât verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, cât și conștientizarea angajatorilor și lucrătorilor cu privire la necesitatea prevenirii accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale”, a precizat inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Liviu Arhire.






















