Social
Strada «#Rezistă»
• protestele faţă de Guvernul Sorin Grindeanu continuă la Brăila, în paralel cu cele de la nivel naţional • chiar dacă numărul celor care ies în stradă a scăzut considerabil, aceştia nu par dispuşi să renunţe prea curând la demers • duminică, în a 20-a seară de proteste, aproximativ 50 de brăileni s-au adunat în faţa Palatului Administrativ, unde au citit şi au semnat o scrisoare adresată deputatului PSD Emilia Meiroşu, ca reacţie la un text postat săptămâna trecută de parlamentar • de asemenea, aceştia au încercat să realizeze o proiecţie video pe clădirea Palatului Administrativ, însă fără prea mare succes
“Demisia Guvernului!”, asta au cerut la unison aproximativ 50 de brăileni care au decis să iasă în stradă, duminică seară, alături de alte câteva mii de români care au protestat în oraşele mari din ţară. Deşi nu a mai atins un număr considerabil, aşa cum s-a întâmplat la începutul protestelor, grupul de brăileni care continuă să iasă în stradă, a bifat în această duminică a 20-a zi de proteste. Mai mult, trebuie punctat că, după cum au anunţat pe site-urile de socializare, o parte dintre protestatarii brăileni au decis, în acest weekend, să meargă în capitală pentru a-şi exprima nemulţumirile faţă de Guvernul Sorin Grindeanu direct din Piaţa Victoriei, ceea ce explică într-un fel prezenţa mai scăzută a oamenilor la protestele din oraşul nostru, faţă de serile trecute.
Astfel, începând cu ora 19:00, cei aproximativ 50 de oameni (a existat un flux continuu de veniri şi plecări) s-au adunat rând pe rând în faţa Palatului Administrativ. Aceştia şi-au adus termosuri cu ceai cald, pancarte cu mesaje la adresa guvernanţilor, insigne cu mesajul “#Rezist” şi s-au pregătit pentru a îndura frigul încă o seară. Chiar şi aşa, trebuie subliniat că, duminică, vremea în Brăila a fost ceva mai blândă în comparaţie cu cea de care au avut parte protestatarii din capitală. Timp de câteva ceasuri, oamenii adunaţi în faţa Primăriei au socializat, au format mici grupuri distincte şi au conversat pe tema “Ordonanţei Dragnea”, a demersurilor PSD din ultima perioadă, a majorării taxei de salubritate, ocazie cu care şi-au manifestat nemulţumirea şi faţă de administraţia brăileană.
Scrisoarea adresată deputatului PSD Emilia Meiroşu
Săptămâna trecută, pe 16 februarie, deputatul PSD Emilia Meiroşu a postat o “Scrisoare pentru România” pe pagina personală de Facebook, în cadrul căreia a criticat continuarea protestelor după abrogarea controversatei OUG 13 de către Guvern, catalogând gestul ca o “răzvrătire” împotriva votului dat de români la alegerile Parlamentare din 11 decembrie 2016. Aşa cum redactorii “Obiectiv – Vocea Brăilei” au anunţat încă de duminică după-amiază, protestatarii brăileni au decis să îi adreseze la rândul lor o scrisoare deputatului, text pe care ni l-au înaintat pe adresa redacţiei şi care a fost publicat integral în articolul “Protestatarii brăileni i-au scris o scrisoare deputatului PSD Emilia Meiroşu”, apărut în ediţia online de pe 19 februarie.
Ei bine, după cum au specificat pe site-urile de socializare pe parcursul zilei, brăilenii prezenţi la protestele de duminică seară, au dat citire scrisorii adresate deputatului, în faţa Primăriei şi au semnat-o. Pentru a face acest lucru, protestatarii s-au folosit pur şi simplu de una dintre băncile aflate în faţa Palatului Administrativ pe post de birou. Întrebat cine a scris scrisoarea, unul dintre brăilenii aflaţi în faţa Primăriei ne-a povestit că efortul a fost unul comun, după ce, în urmă cu o seară, s-a făcut un soi de brainstorming pentru a pune cap la cap mai multe idei privind conţinutul final al documentului.
Proiecţie pe Primărie, fără succes
Oarecum separat de grupul principal de protestatari, câţiva brăileni au încercat să proiecteze un videoclip pe clădirea Primăriei. Pentru asta au adus chiar şi un generator electric, însă din pricina unor dificultăţi tehnice aceştia au fost nevoiţi să renunţe la idee. Astfel, ca un plan de rezervă, aceştia s-au alăturat grupului mai mare de protestatari şi au rulat pe un laptop filmuleţul pregătit. Videoclipul conţinea un colaj de fotografii realizate de-a lungul zilelor de protest la Brăila, precum şi o serie de mesaje critice la adresa guvernanţilor.
Social
Ultimul veteran de război din județul Brăila a trecut în eternitate
* maiorul în retragere Ion Dragostin, din satul Oancea, comuna Romanu – „Nea Nelu”, cum îi spuneau sătenii – împlinise, în luna martie, venerabila vârstă de 103 ani * odată cu plecarea sa la ceruri, se încheie o filă vie din istoria celui de-Al Doilea Război Mondial
Militarii Garnizoanei Brăila i-au adus, marți, 27 octombrie, un ultim omagiu celui care a fost maior în retragere Ion Dragostin, „Nea Nelu”, cum îi spuneau sătenii – ultimul veteran de război din județul Brăila. Militarii și-au luat rămas bun de la mr. (rtr.) Ion Dragostin în jurul orei 12:00, trupul celui mutat acum la ceruri fiind înmormântat cu onoruri militare, conform regulamentelor militare.
„Cu profundă durere și aleasă reverență ne luăm rămas-bun de la domnul mr. (rtr.) Dragostin Ion, ultimul veteran de război din județul Brăila, reprezentant al unei generații care a cunoscut sacrificiul, suferința și datoria față de Patrie. Odată cu plecarea sa, se închide o filă vie din istoria noastră, iar amintirea unei generații de eroi rămâne în grija și conștiința celor care vin după noi. În fața jertfei și a curajului celor care au luptat pentru libertatea și demnitatea României, cuvintele sunt prea puține. Rămân respectul, recunoștința și datoria de a nu uita niciodată. Ne înclinăm cu pioșenie în fața memoriei sale și îi aducem un omagiu solemn, în semn de profundă prețuire pentru o viață care face parte din istoria și demnitatea acestui neam”, au consemnat militarii Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos” pe pagina oficală a unității.
Pe 2 martie 2026, maiorul în retragere Ion Dragostin, din satul Oancea, comuna Romanu – ultimul veteran de război în viață din județul Brăila – a fost sărbătorit de rude, reprezentanți ai Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos”, Filialei Județene Brăila „General Stan Poetaș” – Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”, Asociației Naționale a Veteranilor de Război (ANVR) – Filiala Brăila, ai altor organizații și instituții, la împlinirea vârstei de 103 ani.
Născut la 2 martie 1923, mr. (rtr.) Dragostin M. Ion – telefonist în perioad acelui de-Al Doilea Război Mondial, agricultor din satul Oancea, comuna Romanu – a fost ultimul beneficiar al programului „Veteran 100 plus, inițiat de Filiala Județeană Brăila „General Stan Poetaș” a ANCE „Regina Maria”.
Ultimul veteran de război de la Brăila a închis ochii chiar de Ziua Armatei României, pe 25 Octombrie, și a fost înmormântat cu onoruri militare marți, 27 octombrie 2026, fiind condus pe ultimul drum de un pluton din cadrul Garnizoanei Brăila, de militari și rude și de reprezentanți ai asociațiilor de militari în rezervă și în retragere.
Dumnezeu să-l odihnească în pace și lumină! Veșnică recunoștință!
Social
Cauți un loc de muncă? Oferta completă publicată de AJOFM
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Brăila a făcut publică lista actualizată cu locuri de muncă disponibile la data de 26 octombrie pentru persoanele aflate în căutarea unui angajament profesional.
În total, lista cuprinde 65 de posturi/funcții vacante disponibile pe piața muncii din Brăila.
Sinteza ofertei de muncă pe niveluri de studii
- Studii superioare (licență, master, superioare): 14 posturi (actor mânuitor păpuși, ingineri, medici, consilieri, manager de proiect, traducători).
- Studii liceale (liceu teoretic și liceu de specialitate): 21 posturi (administrator, agenți de vânzări, ajutor bucătar, arhivar, dispecer, funcționar informații, laborant chimist, lăcătuși, lucrător comercial, tehnicieni, ucenici).
- Studii profesionale (școală profesională): 17 posturi (ambalator, electricieni, croitor, frizer, lăcătuși, mecanici operatori, operatori mașini-unelte, șoferi, sudori, turnător, vânzători).
- Studii gimnaziale (școală generală): 7 posturi (agent de securitate, cartonagist, conducător auto transport rutier, confecționer-montator, munciți necalificați, operator siloz).
- Studii primare / fără studii / școală generală incompletă: 6 posturi (agent curățenie, călcătoreasă, confecționer textile, femeie de serviciu, mecanic întreținere utilaje textile, ucenic).
Lista detaliată a locurilor de muncă vacante
Studii Superioare (Licență / Masterat):
- ACTOR MANUITOR PAPUSI: Superioare, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- CONSILIER VÂNZĂRI ASIGURĂRI: Universitar – Învățământ superior, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- CONSILIER / EXPERT / INSPECTOR / REFERENT / ECONOMIST ÎN COMERȚ ȘI MARKETING: Universitar – Învățământ superior, Durată nedeterminată, normă întreagă. Studii superioare în Științele Comunicării / Arte Vizuale / Muzică. Tehnoredactare afișe, organizare evenimente culturale, realizare articole pentru revistă.
- DIRECTOR MAGAZIN: Universitar – Învățământ superior, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- INGINER HORTICULTUR: Universitar – Învățământ superior, Durată nedeterminată, normă întreagă. Supervizează lucrări în cadrul fermei viticole.
- INGINER MECANIC: Universitar – Învățământ superior, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- INGINER MECANICĂ AGRICOLĂ: Universitar – Învățământ superior, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- INGINER NAVE: Universitar – Învățământ superior, Durată determinată (6 luni), normă întreagă.
- INGINER-ȘEF INDUSTRIA PRELUCRĂTOARE: Universitar – Învățământ superior, Durată nedeterminată, normă întreagă. Planificarea și coordonarea activității zilnice a liniilor de producție, repartizarea sarcinilor și monitorizarea performanței echipei de confecționeri, urmărirea încadrării în termenele de livrare și asigurarea standardelor de calitate.
- INSPECTOR ASIGURĂRI: Universitar – Învățământ superior, Durată nedeterminată, normă întreagă. Deținerea certificatului ISF pentru pregătire profesională în domeniul asigurărilor reprezintă o condiție obligatorie.
- MANAGER PROIECT: Universitar – Master, Durată determinată (25 luni), normă întreagă. Atribuții conform anunțului de concurs publicat pe www.adrse.ro.
- MEDIC MEDICINĂ GENERALĂ: Universitar – Învățământ superior, Durată nedeterminată, normă întreagă. Conform anunț concurs Spitalul Județean de Urgență Brăila.
- MEDIC SPECIALIST: Universitar – Învățământ superior, Durată nedeterminată, normă întreagă. Calificare Medic Specialist Nefrolog, aviz de liberă practică vizat pentru anul în curs, disponibilitate de a lucra în ture.
- TRADUCĂTOR: Universitar – Învățământ superior, Durată nedeterminată, normă întreagă. Referent debutant; studii superioare absolvite cu diplomă de licență în Filologie / Limbi Străine Aplicate / Traducere și Interpretare, dublă specializare: Engleză – Franceză/Italiană/Spaniolă/Rusă, nu necesită vechime.
Studii Liceale (Teoretic / Specialitate):
- ADMINISTRATOR SOCIETATE COMERCIALĂ: Liceal – Liceu Teoretic, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- AGENT DE VÂNZĂRI (2 posturi): Liceal – Liceu Teoretic. Un post cu durată nedeterminată, timp parțial 20 ore (cerințe: permis auto și mașină, disponibilitate teren, liceu finalizat); un post cu durată determinată de 3 luni, normă întreagă.
- AJUTOR BUCĂTAR: Liceal – Liceu Teoretic, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- ARHIVAR: Liceal – Liceu Teoretic, Durată nedeterminată, normă întreagă. Certificat calificare profesională: arhivar.
- DISPECER: Liceal – Liceu Teoretic, Durată nedeterminată, normă întreagă. Detalii pe www.zonaliberabraila.ro, secțiunea Cariere.
- ELECTRICIAN EXPLOATARE CENTRALE ȘI STAȚII ELECTRICE: Liceal – Liceu de Specialitate, Durată determinată (3 luni), normă întreagă.
- FUNCȚIONAR INFORMAȚII CLIENȚI: Liceal – Liceu Teoretic, Durată determinată (3 luni), normă întreagă. Deservirea clienților cu dispozitive medicale. Comunicativitate, utilizare ușoară computer (competențe digitale). Avantaj cunoștințe/experiență în domeniu medical sau relații cu clienții.
- ÎNGRIJITOR CLĂDIRI: Liceal – Liceu de Specialitate, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- LABORANT CHIMIST: Liceal – Liceu de Specialitate, Durată nedeterminată, normă întreagă. Studii liceale/superioare în domeniu agricol sau conexe. Prelevare și analiză probe în conformitate cu procedura, introducere rezultate în SAP, pregătire contraprobe, întocmire certificate calitate.
- LĂCĂTUȘ CONSTRUCȚII METALICE ȘI NAVALE: Liceal – Liceu de Specialitate, Durată determinată (3 luni), normă întreagă.
- LĂCĂTUȘ MECANIC: Liceal – Liceu de Specialitate, Durată determinată (3 luni), normă întreagă.
- LUCRĂTOR COMERCIAL: Liceal – Liceu Teoretic, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- MUNCITOR NECALIFICAT LA ASAMBLAREA, MONTAREA PIESELOR: Liceal – Liceu Teoretic, Durată determinată (3 luni), normă întreagă.
- SCHELAR: Liceal – Liceu de Specialitate, Durată determinată (3 luni), normă întreagă.
- TÂMPLAR UNIVERSAL: Liceal – Liceu de Specialitate, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- TEHNICIAN AGRONOM – EXPLOATARE: Liceal – Liceu de Specialitate, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- TEHNICIAN PENTRU SISTEME ȘI INSTALAȚII DE LIMITARE ȘI STINGERE A INCENDIILOR: Liceal – Liceu Teoretic, Durată nedeterminată, normă întreagă. Conform anunț concurs Spitalul Județean de Urgență Brăila.
- TUBULATOR NAVAL: Liceal – Liceu de Specialitate, Durată determinată (3 luni), normă întreagă.
- UCENIC: Liceal – Liceu Teoretic, Durată determinată (24 luni), normă întreagă.
Studii Profesionale (Școală Profesională):
- AMBALATOR MANUAL: Școală Profesională, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- CONDUCĂTOR AUTO TRANSPORT RUTIER DE MĂRFURI: Școală Profesională, Durată nedeterminată, normă întreagă. Deține permis categoria C, E și atestate profesionale.
- CROITOR: Școală Profesională, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- ELECTRICIAN DE ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII (2 posturi): Școală Profesională. Un post cu durată determinată de 3 luni (verificare și întreținere echipamente siloz, sprijin la încărcare/descărcare, curățenie); un post cu durată nedeterminată.
- ELECTRICIAN NAVE: Școală Profesională, Durată determinată (6 luni), normă întreagă.
- FRIZER: Școală Profesională, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- IMPRIMATOR SERIGRAF: Școală Profesională, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- LĂCĂTUȘ CONSTRUCȚII METALICE ȘI NAVALE: Școală Profesională, Durată determinată (6 luni), normă întreagă.
- LĂCĂTUȘ MECANIC DE ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII UNIVERSALE: Școală Profesională, Durată determinată (3 luni), normă întreagă. Întreținere și reparații echipamente siloz, sprijin în alte departamente.
- OPERATOR LA MAȘINI-UNELTE CU COMANDĂ NUMERICĂ: Școală Profesională, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- OPERATOR LA MAȘINI-UNELTE SEMIAUTOMATE ȘI AUTOMATE: Școală Profesională, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- OPERATOR PRESĂ DE TRANSFER TERMIC: Școală Profesională, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- STILIST PROTEZIST DE UNGHII: Școală Profesională, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- SUDOR: Liceal / Profesional (notat în listă la specialitate): Durată determinată (3 luni), normă întreagă.
- TURNĂTOR FORMATOR: Școală Profesională, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- VÂNZĂTOR (2 posturi): Școală Profesională, Durată nedeterminată, normă întreagă.
Studii Gimnaziale (Școală Generală):
- AGENT DE SECURITATE: Gimnazial – Școală Generală, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- CARTONAGIST: Gimnazial – Școală Generală, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- CONDUCĂTOR AUTO TRANSPORT RUTIER DE MĂRFURI: Gimnazial – Școală Generală, Durată determinată (9 luni), normă întreagă. Permis de conducere categoriile CE, certificat de competență profesională, card tahograf. Conduce camion de mare tonaj.
- CONFECȚIONER-MONTATOR PRODUSE DIN LEMN: Gimnazial – Școală Generală, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- MECANIC AGRICOL: Gimnazial – Școală Generală, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- MUNCITOR NECALIFICAT LA ASAMBLAREA, MONTAREA PIESELOR: Gimnazial – Școală Generală, Durată determinată (3 luni), normă întreagă. Pentru cursuri de calificare.
- OPERATOR SILOZ (SILOZAR): Gimnazial – Școală Generală, Durată determinată (3 luni), normă întreagă. Încărcarea și descărcarea materialelor, manipularea cerealelor sau altor materiale în și din silozuri folosind utilaje specifice, monitorizarea și întreținerea stării silozurilor și echipamentelor.
Studii Primare / Fără Studii / Școală Generală Incompletă:
- AGENT CURĂȚENIE CLĂDIRI ȘI MIJLOACE DE TRANSPORT: Primar – Fără studii, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- CĂLCĂTOREASĂ LENJERIE: Primar – Fără studii, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- CONFECȚIONER-ASAMBLOR ARTICOLE DIN TEXTILE: Primar – Fără studii, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- FEMEIE DE SERVICIU: Primar – Fără studii, Durată nedeterminată, normă întreagă.
- MECANIC ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII UTILAJE DIN INDUSTRIA TEXTILĂ: Primar – Fără studii, Durată nedeterminată, normă întreagă. Mentenanță utilaje textile.
- UCENIC: Școală Generală Incompletă, Durată nedeterminată, normă întreagă.
Pentru mai multe informații, cei interesați se pot adresa AJOFM Brăila, B-dul Dorobantilor nr.603-605, Braila, Tel./Fax: 0239-611386; E-mail secretariat: braila@anofm.gov.ro, Web site: https://www.anofm.ro.






















