Administrație
STOP la taxi
* consilierii municipali au aprobat, recent, o micșorare a numărului licențelor de taxi valabile pentru Municipiul Brăila * modificarea vine ca urmare a unei decizii a Curții de Conturi, care a solicitat o recalculare a licențelor, în condițiile în care numărul populației a scăzut * astfel, de la 880 de licențe câte au fost aprobate în trecut, numărul a fost redus la maxim 787 * primarul Marian Dragomir a ținut să atragă atenția că niciun taximetrist nu va fi dat afară, doar că municipalitatea nu va mai elibera licențe noi până când nu se va ajunge ca numărul taximetriștilor să scadă sub acest prag de 787 * taximetriștii au păreri împărțite
Primăria a plafonat numărul de licențe de taxi care pot fi eliberate în Municipiul Brăila, în condițiile în care taximetriștii deveniseră mult prea numeroși. Decizia a venit ca urmare a unui avertisment lansat de Curtea de Conturi, care a solicitat recalcularea numărului de licențe, astfel încât să respecte legislația în vigoare privind numărul populației pe care o are municipiul în prezent. Mai exact, Curtea a solicitat reducerea numărului de licențe de taxi, deoarece și populația a scăzut în ultimii ani. Astfel, în ședința ordinară de la finele lunii trecute, consilierii municipali au aprobat un proiect de hotărâre în acest sens, reducând numărul de licențe pentru taximetriști, de la 880 cât a fost în ultimii ani, la maxim 787. Autorizațiile pentru transport marfă au rămas în continuare ca și înainte: 40 la număr.
Pe lângă această modificare la regulament, consilierii au introdus și un alineat nou care prevede că: ”În situația în care numărul de autorizații taxi atribuite până la data prezentei hotărâri este mai mare de 787, autoritatea de autorizare nu va mai efectua atribuire nouă de autorizație taxi, implicând un număr de ordine care se află în exploatare, până la micșorarea numărului de autorizații taxi, prin disponibilizare, în conformitate cu dispozițiile Legii 38/2003, cu modificările și completările ulterioare”. Cu alte cuvinte, taximetriștii care au licențe deja luate, pot răsufla ușurați. După cum ne-a transmis și primarul Marian Dragomir, aceștia își vor continua activitatea fără probleme, doar că nu se vor mai da licențe noi până când numărul celor deja existente nu va ajunge să fie sub pragul de 787 stabilit.
Celelalte prevederi ale HCLM Brăila din septembrie 2019 privind regulamentul taximetriștilor, au rămas neschimbate.
Toți taximetriștii licențiați rămân pe traseu
Din proiectul de hotărâre aprobat de consilieri aflăm că Serviciul de Transport Public Local de Călători și Administrare Portuară (STPLCAP) a transmis un raport de specialitate, unde specifică faptul că numărul maxim de autorizații taxi la nivelul unei unități administrativ-teritoriale este stabilit de autoritatea deliberativă locală, la un plafon maxim de 4 la mia de locuitori. Acest aspect este cuprins în Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere. Tot din acest document aflăm că la nivelul municipiului Brăila, potrivit unei adrese a Biroului Județean de Statistică Brăila, din cadrul INS, populația după domiciliu este de 196.969 locuitori, la data de 01.01.2021, ceea ce înseamnă că ar trebui autorizate un număr de 787 autoturisme pentru prestarea activității de transport public de persoane în regim de taxi. În prezent, în Municipiul Brăila sunt autorizate 856 autoturisme pentru transportul de persoane în regim de taxi.
Acest proiect de hotărâre a fost aprobat cu unanimitate de voturi.
Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” și întrebat dacă plafonarea numărului licențelor de taxiuri are vreo legătură și cu apariția UBER pe piața locală, primarul Marian Dragomir a explicat că nici nu se pune problema. Acesta a punctat că numărul licențelor de taxi pentru Municipiul Brăila fusese stabilit încă de pe vremea când primar era Aurel Simionescu, doar că actuala administrație a primit sarcină de la Camera de Conturi Brăila să remedieze situația, având în vedere că numărul populației a scăzut.
”Nu are nicio legătură (n.r. – cu apariția UBER). Măsura este dată dinainte ca eu să fiu primar. (…) Curtea de Conturi ne-a dispus să luăm măsuri în sensul în care să ajungem cu numărul de licențe direct proporțional cu numărul din acea formulă. Adică să scădem licențele. Primăria, în ultima perioadă, nu a mai eliberat alte licențe noi și am lăsat doar taximetriștii actuali. Dar în momentul în care unul dintre ei renunță la a mai desfășura activitatea de taximetrie, decedează, pleacă din oraș etc. licența respectivă nu am mai atribuit-o altei persoane care are cerere. Dar atenție: noi nu dăm afară niciun taxi!”, a declarat Dragomir.
Edilul-șef a ținut să sublinieze faptul că toți taximetriștii care au licență vor putea să își practice în continuare meseria, fără probleme, indiferent dacă în prezent numărul lor depășește limita de 787. Modificarea constă doar în faptul că municipalitatea nu va permite alocarea de noi licențe, până când situația nu se va regla, moment în care, potrivit lui Dragomir, Serviciul de Transporturi va face public faptul că poate elibera din nou licențe.
”Cel mai important lucru este că niciun taximetrist nu va fi dat afară, nu îi va fi retrasă licență. Decât dacă încalcă legea sau se retrage. Dar aici nu este treaba noastră, dacă face asta”, a mai punctat edilul-șef.
Întrebat dacă există excepții pentru mașinile electrice în legătură cu obținerea de licențe de taxi, primarul a precizat că indiferent de tipul mașinii, Primăria nu va mai elibera licențe noi o perioadă.
Cum pot rămâne taximetriștii fără autorizație și ce părere au despre noua măsură
Potrivit legislației în vigoare, autorizațiile taxi pot fi retrase în următoarele situații: Când aceasta a fost obținută pe baza unor documente false; Dacă a fost reținută de două ori în 12 luni consecutive; Dacă activitatea de transport în regim de taxi cu autovehiculul respectiv a fost redusă în mod nejustificat, total sau parțial, față de prevederile contractului de atribuire în gestiune, timp de șase luni, respectiv 12 luni consecutive, după cum rezultă din rapoartele memoriei fiscale depuse; În cazul în care copia conformă și/sau ecusonul, după caz, au fost încredințate sau utilizate de alt autovehicul decât cel pentru care au fost atribuite; Dacă autovehiculul execută activitate de transport pe perioada în care copia conformă este reținută; Dacă taxiul este dotat cu aparat de taxat nefiscalizat de către deținătorul legal al autorizației taxi; În cazul în care conducătorul auto nu deține atestat profesional sau atestatul obținut are valabilitate depășită; precum și la cerere.
Întrebați de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în legătură cu această nouă măsură aprobată de consilierii municipali, taximetriștii au avut păreri împărțite. O parte dintre aceștia consideră că măsura este una bună mergând pe ideea că dacă sunt mai puține mașini vor avea mai multe comenzi și vor face mai mult profit. De cealaltă parte, câțiva s-au arătat ceva mai sceptici, așteptându-se ca multe dintre mașini să fie scoase din circuit. Tot în această tabără s-au poziționat și cei care se așteaptă la mai multe controale din partea polițiștilor, tocmai pentru a se mai elibera unele licențe.
Administrație
Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila
• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale
Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.
Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.
Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.
Ajutor după un incendiu devastator
Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.
Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.
Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.
În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.
Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente
Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.
Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.
Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.
În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.
Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.
Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită
Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.
Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.
Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.
În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.
Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.
Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.
Administrație
Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă
• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării
Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.
Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.
După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.




Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.
Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.
În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.
Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.
Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.
Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.
În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.






















