Administrație
Se acceptă doar bani numerar la plata taxelor și impozitelor pe final de an
* un cititor ne-a transmis o sesizare, recent, pe adresa redacției, supărat de faptul că Direcția Finanțelor Publice Locale Brăila a anunțat că începând cu 20 decembrie nu mai acceptă încasări cu cardul, din pricina procedurilor privind închiderea anului fiscal * am solicitat un răspuns pe această temă de la reprezentanții Direcției Finanțelor și aceștia au explicat că, din păcate, toate primăriile se confruntă cu această problemă, deoarece acceptând plata cu cardul, există riscul ca băncile să facă transferul tardiv, iar încasările să nu apară în anul respectiv * aceștia ne-au transmis că până la redeschiderea noului an fiscal, se poate plăti cash, fără probleme
Situație problematică pentru brăilenii care sunt amatori de plata cu cardul atunci când vinde vorba despre achitarea taxelor și impozitelor locale pe final de an. Problema ne-a fost sesizată, recent, de către un cititor ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, care a semnalat faptul că ”s-a lovit” de un afiș la Direcția Finanțelor Publice Locale prin care era anunțat că nu mai poate plăti cu cardul, ci doar cash, lucru pe care nu îl consideră normal.
”Începând cu data de 20.12.2021, datorită procedurilor de închidere de an fiscal, nu se mai încasează cu cardul”, este anunțul lipit pe geamul de la intrarea în sediul Direcției Finanțelor Publice Locale Brăila. Cititorul ne-a transmis fotografii cu acest anunț, alături de următorul comentariu: ”Ce părere aveți despre această situație? Cum să nu te primească să plătești cu cardul deoarece se termina anul fiscal… pe bune…?!”, ne-a scris acesta, revoltat.
Plecând de la situația semnalată, am solicitat un răspuns la nivelul Primăriei Municipiului Brăila. Astfel, am primit o explicație tehnică din partea reprezentanților Direcției Finanțelor Publice Locale Brăila. Pe scurt, potrivit acestora, la final de an, acceptând plata cu cardul sau cea online, pot apărea întârzieri tehnice, deoarece totul depinde de viteza de transfer a băncilor, iar situația poate deveni cu atât mai complicată în momentul în care unele încasări ar depăși finalul anului.
”Din punct de vedere fiscal, plata efectuată de cetățean se înregistrează imediat, dar operațiunea financiar contabilă de confirmare a plății se poate iniția doar în momentul în care suma achitată se regăsește în contul corespondent plății din Trezorerie (adică atunci când există banii la trezorerie). La efectuarea plăților electronice, confirmarea operațiunilor de către procesatorul de plăți, respectiv de către banca comercială ce le operează, se realizează în 2-3 zile de la data plății efective (transferul interbancar între banca plătitorului și banca prin care se derulează operațiunile de încasare). Ulterior se confirmă către banca comercială sumele din extrasul de cont, urmând ca aceasta să efectueze virarea sumelor în contul colector deschis la Trezorerie (Hotărârea nr. 1235/2010 cu modificările și completările ulterioare). Extrasele de cont cu încasările/transferurile sunt transmise cel mai devreme la sfârșitul zilei sau în cursul zilei următoare. Ulterior primirii informației privind virarea în contul colector se emit ordinele de plată pentru distribuirea sumei în conturile corespondente, conform specificațiilor plătitorilor (clădiri, terenuri, auto etc.). După confirmarea transferului în conturile corespondente se poate realiza efectiv operațiunea contabilă de înregistrare a plății. Toate operațiunile menționate mai sus se realizează în etape succesive, iar realizarea transferului în contul colector din Trezorerie trebuie efectuat până în ultima zi a anului calendaristic, pentru a putea desfășura în timp util procedurile de închidere de an (informatice, fiscale, contabile)”, ne-au explicat reprezentanții Direcției de Finanțe.
Aceștia au adăugat și că au existat situații în care confirmarea pe platforma ghiseul.ro a informațiilor privind plata sau operațiunile de transfer interbancar s-au desfășurat pe o perioadă de 7-10 zile. Ba mai mult, pentru a sublinia cât de complicată poate deveni o astfel de situație, aceștia ne-au oferit un exemplu fictiv legat de traseul și procedura urmată în cazul în care o persoană ar efectua o astfel de plată în data de 19 decembrie.”De exemplu: 19.12.2021 – Plată efectuată pe platforma ghiseul.ro; 22.12.2021 – încasarea în contul băncii procesatoare (banca comercială); 23.12.2021 – Confirmare încasare prin intermediul extrasului de cont a plății și emitere ordin de efectuare a plății în contul colector din Trezorerie; 28.12.2021 – încasarea sumei în contul colector din Trezorerie; 29.12.2021 – Confirmare extras de cont aferent operațiunii din data de 28.12.2021 și emiterea ordinului de plată de distribuire în conturile corespondente (clădiri, terenuri, auto etc.); 30.12.2021 – Operare de către Trezorerie a ordinelor de plată; 31.12.2021 – Confirmare extras de cont corespondent a încasării din 30.12.2021 și operarea în sistemul financiar contabil”, a mai adăugat sursa citată, cu precizarea că aceste operațiuni sunt oarecum identice atât la plata cu cardul, cât și la cea online, prin ghiseul.ro. Potrivit acestora, Primăriile nu prea au ce să facă în astfel de situații, deoarece trebuie să respecte prevederile din legislația fiscală.
Aceștia au mai adăugat că doritorii pot plăti numerar, fără probleme. De asemenea, au punctat că anul fiscal următor se va deschide pe 10 ianuarie, astfel că până atunci, plecând de la același considerent tehnic, nu se vor putea încasa bani de la cetățeni pentru plata taxelor și impozitelor pentru 2022.
Administrație
Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila
• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale
Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.
Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.
Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.
Ajutor după un incendiu devastator
Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.
Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.
Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.
În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.
Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente
Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.
Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.
Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.
În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.
Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.
Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită
Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.
Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.
Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.
În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.
Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.
Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.
Administrație
Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă
• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării
Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.
Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.
După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.




Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.
Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.
În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.
Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.
Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.
Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.
În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.






















