LOCAL
Start la judecată pentru atacatorul lui Corbu
• trimis în judecată pentru infracţiunile de lovire sau alte violenţe şi distrugere, Ionuţ Vrânceanu, cel care s-a năpustit cu toporul asupra liderului interlop din Lacu Dulce, nu are şanse să scape • instanţa a respins excepţiile invocate în cauză şi a dispus începerea judecăţii, primul termen fiind stabilit pentru săptămâna viitoare
După ce l-a atacat cu toporul pe interlopul Stănel Corbu, cunoscut ca lider al grupării din Lacu Dulce, Ionuţ Marian Vrânceanu a încercat în zadar să scape de judecată. În decembrie, procurorii l-au găsit vinovat pe locotenentul lui Corbu pentru infracţiunile de lovire sau alte violenţe şi distrugere, dosarul fiind trimis în instanţă. În cauză au fost invocate unele excepţii, însă cel acuzat nu a obţinut câştig de cauză, iar instanţa a spus “Start” la judecată. A fost deja stabilit şi primul termen la Judecătoria Brăila, data de 14 februarie, după cum se arată pe site-ul instanţei.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Ionuţ Marian Vrânceanu după ce, în octombrie 2015, la Parchet au început să curgă plângerile penale, toate fiind legate de o singură cauză: atacul cu toporul asupra lui Corbu. La data de 15 octombrie 2015, una dintre plângeri a fost formulată chiar de Corbu Stănel, acesta arătând faptul că, în data de 8 octombrie 2015, în jurul orei 12.00, în timp ce se afla la intersecţia străzilor Ştefan Secăreanu cu Cezar Boliac a fost lovit cu un topor, în zona braţului stâng, de către Ionuţ Vrânceanu. După cum au stabilit anchetatorii, inculpatul Vrânceanu Ionuţ se afla la intersecţia străzilor menţionate, zonă în care persoana vătămată Lăcătuş (fost Corbu) Stănel, deţine un imobil. Liderul interlop a apărut la volanul autoturismului BMW, iar pe fondul existenţei unei stări conflictuale, inculpatul Vrânceanu a scos un topor din geanta pe care o avea la el. S-a apropiat de autoturismul lui Corbu şi a început să lovească, provocând distrugerea parbrizului, geamului portierei stânga faţă, anvelopa şi janta stânga faţă, uşa, ornamentul ramă, panou, apărătoare, stâlp superior şi bandoul de la uşa stânga faţă. Corbu Stănel a încercat să coboare din autoturism şi să îl oprească pe inculpat din acţiunea de distrugere, dar a fost lovit de inculpat cu toporul în zona braţului stâng. În urma loviturii, interlopul Corbu a suferit o plagă contuză lungă de 5 centimetri. Speriat de ceea ce a făcut, inculpatul Vrânceanu a abandonat geanta pe care o avea la el şi a fugit.
După sesizare, organele de poliţie s-au deplasat în zona respectivă şi au găsit autoturismul distrus la domiciliul lui Corbu, chiar el ducându-l acolo după atacul din stradă. Maşina a fost examinată şi s-a constatat că erau serioase urme de distrugere pe partea stângă. Potrivit procurorilor, pentru a scăpa, Corbu a plecat în marşarier cu autoturismul, dar inculpatul l-a urmat şi a continuat să lovească. A mers în faţă încă 5-6 metri, îndepărtându-se de inculpat, după care a încercat să coboare dar nu a reuşit, asta pentru că inculpatul l-a lovit cu toporul în braţ.
La audieri, inculpatul Vrânceanu a susţinut faptul că se deplasa singur, în zona intersecţiei celor două străzi şi l-a observat pe Corbu Stănel, la volanul autoturismului, iar când s-a îndreptat spre el, a crezut că urmăreşte să îl lovească, astfel că a scos toporul şi a dat.
Judecătorii vor decide acum pedeapsa pentru inculpat.
Oricum, Vrânceanu are mai multe bube în cap, el atacându-şi propria familie, în repetate rânduri. Acesta a fost şi el la un pas de moarte, după ce a fost înjunghiat cu un cuţit, tot de doi indivizi cunoscuţi ca făcând parte din gruparea Corbu care sunt căutaţi acum de poliţişti.
LOCAL
Depistare în flagrant! Un șofer s-a urcat băut la volan și fără permis
* un bărbat de 57 de ani, din comuna Salcia Tudor, s-a urcat la volan, dar a picat în ”plasa” polițiștilor
Un bărbat din comuna Salcia Tudor, circula cu mașina pe o stradă din localitate, chiar dacă nu avea permis și mai era și băut, numai că a avut ghinionul de a se întâlni cu polițiștii.
La data de 28 octombrie, în jurul orei 18:30, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Brăila au oprit în trafic un autoturism, ce se deplasa pe Strada Mărginimii, condus de un bărbat de 57 de ani, din comuna Salcia Tudor.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,37 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost sancționat contravențional conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
”În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză, polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.
LOCAL
Șoferi lăsați fără permise de conducere. Vremea nefavorabilă reclamă atenție sporită!
* polițiștii recomandă conducătorilor auto să circule cu atenție, fără viteză și cu păstrarea unor distanțe mai mari între autovehicule, întrucât vremea ploioasă poate încurca serios traficul rutier * după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic, șase conducători auto au devenit pietoni * la începutul săptămânii, echipaje de polițiști au acționat pentru combaterea infracționalității de orice fel și creșterea gradului de siguranță rutieră
Vremea nefavorabilă poate provoca probleme în trafic! Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brăila, având în vedere vremea nefavorabilă din ultimele zile, drumul poate deveni alunecos, vizibilitatea scade, iar distanța necesară pentru oprire crește
De aceea, este important pentru șoferi să adapteze stilul de condus la condițiile meteo.
Pentru un drum în siguranță, polițiștii recomandă participanților la trafic să reducă viteza și să păstreze distanța.
”Circulă cu o viteză care să îți permită să oprești în siguranță! Păstrează distanța! Lasă mai mult spațiu între vehiculul din față și mașina ta! Folosește luminile de întâlnire! Asigură-te că ești vizibil pentru ceilalți participanți la trafic! Evită manevrele bruște! Frânarea, accelerarea și schimbarea direcției de mers trebuie făcute cu grijă”, spun polițiștii.
Atenție la acumulările de apă!
Polițiștii mai recomandă reducerea vitezei înainte de a traversa zonele cu apă pe carosabil și evitarea manevrelor care pot duce la pierderea controlului asupra mașinii.
Trebuie verificate anvelopele și ștergătoarele, asta pentru că o bună aderență și o vizibilitate corespunzătoare sunt esențiale.
Șoferii trebuie să fie atenți și la pietoni. Pe carosabilul umed, oprirea poate dura mai mult, iar apa împroșcată de vehicule le poate afecta vizibilitatea conducătorilor auto.
Inspectoratul de Poliție Județean Brăila încurajează cetățenii să contribuie activ la menținerea siguranței în comunitate. Siguranța rutieră depinde de responsabilitatea fiecărui participant la trafic.
126 de fapte au perturbat liniștea publică, în primele două zile ale săptămânii
În primele două zile ale săptămânii, în cele 48 de ore, oamenii legii au acționat, la nivelul întregului județ, pentru a preveni faptele antisociale, au organizat 16 acțiuni și au intervenit la 60 de evenimente.
Au fost constatate 126 de fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică.
”În toate aceste cazuri, intervențiile au fost imediate și ferme pentru liniștea cetățenilor care ar fi putut fi afectați. În acest sens, au fost aplicate amenzi în valoare de peste 52.000 de lei. Pentru menținerea siguranței rutiere, 6 șoferi au rămas fără permise de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic. De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice autovehiculele care nu prezentau siguranță în trafic, 3 certificate de înmatriculare fiind retrase până la remedierea problemelor constatate”, arată polițiștii.
Activitățile desfășurate de polițiști au avut ca obiectiv prevenirea faptelor antisociale, protejarea cetățenilor și menținerea unui climat de siguranță la nivelul întregului județ.






















