Social Media

Social

Ștafeta Veteranilor, preluată de jandarmii brăileni

* joi, 8 octombrie, jandarmii au preluat la Brăila ”Ștafeta Veteranilor Invictus – Traseul Roșu”, moment care a avut loc la Statuia sublocotenent erou Ecaterina Teodoroiu din municipiul Brăila * aici, participanții au format un culoar de onoare, oferind momentului solemnitatea și emoția pe care le merită

Timp de citire: 2 minute

Jandarmii brăileni au preluat ”Ștafeta Veteranilor Invictus – Traseul Roșu”, la Statuia  ”Ecaterina Teodoroiu” din municipiul Brăila.

În această lună, până la data de 25 octombrie, Asociația Invictus România organizează cea de-a XIII-a ediție a ”Ștafetei Veteranilor”, proiect național cu caracter comemorativ, educativ și sportiv. Acesta este dedicat promovării respectului față de veteranii și eroii României, solidarității, spiritului de echipă și valorilor asociate Drapelului României. ”Cu mândrie și emoție, am preluat la Brăila ”Ștafeta Veteranilor Invictus – Traseul Roșu”. Momentul predării ștafetei a avut loc la Statuia sublocotenent erou Ecaterina Teodoroiu din municipiul Brăila, unde participanții au format un culoar de onoare, oferind momentului solemnitatea și emoția pe care le merită. Mulțumim colegilor din Jandarmeria Tulcea pentru că ne-au încredințat ștafeta și pentru bucuria reîntâlnirii, cu atât mai mare cu cât ne leagă nu doar aceeași uniformă și aceeași misiune, ci și implicarea constantă în activități care promovează valorile militare, respectul și camaraderie”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei Brăila.

Potrivit jandarmilor brăileni, Ștafeta Veteranilor Invictus înseamnă mai mult decât un traseu parcurs dintr-un județ în altul, este un simbol al respectului, recunoștinței, solidarității și continuității, o activitate care reunește oameni, arme și instituții în jurul acelorași valori. ”Primim cu onoare ștafeta de la Tulcea și o vom duce mai departe, către Buzău, cu același respect și aceeași mândrie. Mulțumim, Tulcea! Ne bucurăm că, împreună, ducem mai departe această tradiție”, au mai spus jandarmii.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧