Administrație
Sprijin pentru cluburi private cu programe bune
• consilierii județeni au aprobat, recent, sesiunea a doua de finanțări pentru asociațiile și cluburile sportive brăilene care au depus programe sportive la nivelul Consiliului Județean Brăila în încercarea de a obține finanțare în acest an, în baza Legii 69/2000 • programele s-au putut depune între 1 – 11 iulie în cadrul celei de-a doua sesiuni și din 11 propuneri înregistrate, doar cinci au obținut punctajul necesar pentru a fi finanțate • este vorba despre Asociația Club Sportiv LiL Motion Dance School, Asociația Club Sportiv Martial Budo, Asociația Club Sportiv de șah ”Micul Prinț” Brăila, Asociația Club Sportiv Phoenix Volleyball Team Brăila și Asociația Club Sportiv Tokon Dojo • în total, discutăm despre suma de 414.373,59 lei • în prima sesiune au primit finanțare trei programe sportive, valoarea totală fiind de 386.780 lei
Consiliul Județean Brăila a mai aprobat o tranșă de programe sportive ce vor fi finanțate în acest an în baza Legii nr. 69/2000 a Educației fizice și sportului. Într-o ședință extraordinară a instituției ce a avut loc pe 14 august, consilierii județeni au dat ”undă verde” pentru finanțarea a cinci programe sportive venite dinspre asociațiile și cluburile brăilene. Este vorba despre ”LiL Performance since 99” al Asociației Club Sportiv LiL Motion Dance School, care a primit suma de 104.104,78 lei; ”Karate – Sportul copiilor brăileni” al Asociației Club Sportiv Martial Budo, care a primit 39.256,83 lei; ”Promovarea sportului de performanță” al Asociației Club Sportiv de șah ”Micul Prinț” Brăila, care a primit 8.667,81 lei; ”Volei pentru Brăila” al Asociației Club Sportiv Phoenix Volleyball Team Brăila, care a primit suma cea mai mare, de 196.095,24 lei; precum și ”Karate traditional” al Asociației Club Sportiv Tokon Dojo, care de asemenea s-a ales cu 66.248,93 lei. În total, discutăm despre 414.373,59 lei alocați în a doua sesiune de finanțare a programelor sportive în 2025.
După cum reiese din referatele de aprobare ale proiectelor amintite, banii sunt alocați în baza Regulamentului privind condițiile, criteriile și procedura de finanțare a programelor sportive de utilitate publică, aprobat în acest an de CJ Brăila în luna aprilie. De asemenea, trebuie punctat că totul se face în baza Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000 cu modificările și completările ulterioare. Revenind, prin regulamentul respectiv a fost adoptată procedura prin care pot fi alocate sume din bugetul local pentru finanțarea programelor sportive ale cluburilor de profil înființate pe raza județului Brăila.
Ce proiecte au fost respinse
Reamintim că după aprobarea, în luna aprilie, a Regulamentului în baza căruia CJ Brăila va acorda în acest an bani către celelalte cluburi sportive în afară de echipa de handbal, în scurt timp au apărut și primele rezultate. În ședința ordinară din 26 iunie, consilierii județeni au aprobat trei proiecte ce vizează finanțări pentru programele sportive propuse de două cluburi brăilene, ce au fost acceptate de Comisia care a analizat dosarele depuse până la data de 16 mai. Așa cum a anunțat cotidianul ”Obiectiv – Vocea Brăilei” încă de la vremea respectivă, atunci a fost vorba despre programele: ”Juniorii din Brăila joacă baschet!” (etapa a II-a), care a primit suma de 177.341,40 lei, ”Liga 1 de baschet masculin – continuitatea sportivilor din Brăila!” (de asemenea, etapa a II-a), care a primit suma de 172.058,36 lei, ambele ale Asociației Club Sportiv Cuza Pirates Brăila, precum și de ”Promovarea sportului de performanță” al Asociației Club de Arte Marțiale Tsunamy Brăila, care a primit 37.380,42 lei. Cu alte cuvinte, în total, în prima sesiune alocarea din partea CJ Brăila s-a ridicat la 386.780 lei.
Însă mai trebuie precizat că în timpul primei sesiuni au fost depus 14 propuneri de proiecte sportive pentru a obține finanțare, iar cele care nu s-au calificat în prima etapă au fost depuse din nou și au intrat și în cea de-a doua sesiune de analiză a proiectelor.
După cum se precizează și în rapoartele de specialitate ale proiectelor aprobate în ședința extraordinară a CJ Brăila din luna august, pentru anul în curs a fost finalizată sesiunea I de finanțare, iar termenul de depunere a dosarelor pentru cea de-a doua sesiune a fost între 1 și 11 iulie. După această perioadă s-a constatat că au fost depuse 11 cereri de finanțare pentru programe sportive, atât pentru juniori cât și pentru seniori.
În urma finalizării procesului de evaluare de către o Comisie special desemnată pentru acest lucru, s-a ajuns la concluzia că doar cele cinci programe amintite mai sus au obținut punctajul necesar pentru a fi finanțate de către CJ Brăila în baza celei de-a doua sesiuni. Asociațiile care au propus programe ce au fost considerate neeligibile sunt următoarele: ACS Voința Plopu cu ”Performanță și valoare: juniorii noștri – succesul nostru – etapa a II-a”; Asociația Club Sportiv Suporter Club Brăila cu ”Promovarea practicării fotbalului în Municipiul și Județul Brăila” din cadrul Programului sportiv de utilitate publică ”Promovarea sportului de performanță”; Asociația Club Sportiv Suporter Club Brăila cu ”Promovarea practicării fotbalului în Municipiul și Județul Brăila, la nivel de copii și juniori” din cadrul programului sportiv amintit mai sus; Asociația Fotbal Club 1919 Dacia Unirea Brăila cu proiectul ”Dacia Unirea Brăila – un secol de tradiție în fotbal” și cu proiectul ”Sport, educație, performanță în fotbalul juvenil brăilean”; precum și Asociația Club Sportiv Hobby Auto – Sport Brăila cu proiectul ”Promovarea sportului automobilistic de performanță brăilean pe plan național prin participări în campionatele RAS”.
Restul banilor revin în «pușculița» CJ Brăila
După cum am anunțat și în alte ediții ale cotidianului ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, în proiectul de buget al Județului Brăila pe 2025, a fost alocată suma de 2.000.000 lei pentru finanțarea programelor sportive. Suma aceasta a fost repartizată în două ramuri: 800.000 lei pentru finanțarea programelor sportive dedicate copiilor și juniorilor, respectiv, 1.200.000 lei pentru finanțarea programelor sportive dedicate seniorilor.
După cum se precizează în documentația aflată la mapa consilierilor județeni, în urma finalizării primei sesiuni s-a stabilit alocarea a 214.721,82 lei către programe pentru copii și juniori, respectiv 172.058,36 lei către cele dedicate seniorilor. În urma acestei etape, în buget a rămas suma nealocată de 585.278,18 lei pentru copii și juniori și 1.027.941,64 lei pentru programele dedicate seniorilor. Bani care au fost ”puși la bătaie” din nou pentru a doua sesiune de primire de propuneri proiecte sportive. Din sumele nealocate în sesiunea I, 414.373,59 lei au mers către cele cinci programe acceptate, dedicate copiilor și juniorilor. Astfel, din întreaga sumă, CJ Brăila a rămas cu 170.904,59 lei pentru programele dedicate copiilor, bani care nu au fost alocați, de asemenea cu 1.027.941,64 lei nefolosiți în cazul programelor dedicate seniorilor. Și după cum spune regulamentul finanțărilor programelor sportive, dacă în urma repetării procedurii și chiar și după cea de-a doua sesiune de înscrieri de proiecte rămân sume neatribuite, acestea sunt puse la dispoziția CJ Brăila pentru a fi utilizate conform legislației privind bugetele locale.
Toate cele cinci proiecte privind programele sportive acceptate la finanțare în sesiunea a doua pentru 2025 au fost aprobate cu unanimitate de voturi de către consilierii județeni.
Administrație
Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila
• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale
Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.
Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.
Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.
Ajutor după un incendiu devastator
Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.
Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.
Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.
În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.
Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente
Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.
Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.
Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.
În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.
Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.
Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită
Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.
Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.
Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.
În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.
Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.
Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.
Administrație
Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă
• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării
Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.
Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.
După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.




Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.
Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.
În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.
Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.
Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.
Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.
În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.






















