LOCAL
Soț și soție, decedați într-un cumplit accident rutier
Luni seară, o tragedie a curmat viața a doi soți din Brăila în urma unui accident rutier provocat de un șofer care a intrat pe contrasens.
Cătălina Popa era profesoară de geografie la Liceul Teoretic Panait Cerna Brăila, iar soțul, Dan, era polițist de penitenciare la Centrul de Detenție pentru minori din Tichilești.
La data de 23 februarie, în jurul orei 17:45, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că, pe DN2B, între localitatea Silistraru și Lacu-Sărat a avut loc un accident rutier grav.
Un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani, din localitatea Făurei-Sat, ar fi pătruns pe contrasens. Acesta a intrat în coliziune cu un autoturism ce se deplasa pe sensul opus de mers, condus de un bărbat de 45 de ani, în care se aflau pasageri o femeie de 40 de ani și o minoră de 6 ani, toți din municipiul Brăila.
La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje SAJ, care au evaluat starea victimelor și au efectuat manevre de resuscitare, victimele de 40 și 45 de ani fiind declarate decedate. Victima minoră de 6 ani și șoferul de 35 de ani au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Bărbatul de 35 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând o valoare de zero mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările sunt continuate de polițiști, intr-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili cu exactitate toate împrejurările care au condus la producerea incidentului.
Mesajul colegilor Cătălinei Popa
Într-o postare pe pagina de Facebook a instituției, Liceul Teoretic „Panait Cerna” Brăila își exprimă ”profundul regret pentru trecerea la cele veșnice a doamnei profesoare Cătălina Popa, distins cadru didactic al instituției noastre, care și-a pierdut viața, alături de soț, într-un tragic accident.
Doamna profesoară a fost un om dedicat profesiei, un coleg apreciat și un sprijin pentru generații de elevi, pe care i-a îndrumat cu devotament și responsabilitate. Plecarea sa fulgerătoare lasă un gol imens în comunitatea noastră școlară.
În aceste momente de grea încercare, transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate și tuturor celor care au cunoscut-o și au prețuit-o. Gândurile noastre se îndreaptă cu profundă compasiune către fetița rămasă fără părinți și către toți cei afectați de această dureroasă pierdere.
Dumnezeu să îi odihnească în pace!”
ARTICOLE CARE V-AR PUTEA INTERESA
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
DE ACELAȘI AUTOR



































