Social Media

LOCAL

Șoferii au testat ochelarii care reproduc efectele alcoolului și drogurilor

Publicat

în

• polițiștii au folosit două perechi de ochelari tematici, special concepuți pentru a induce celor care îi poartă efectele consumului de alcool, respectiv de droguri
 
În perioada 16-22 septembrie, polițiștii rutieri intensifică acțiunile pentru reducerea numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora.  Activitățile sunt desfășurate în cadrul Proiectului ROADPOL Safety Days, destinat conștientizării tuturor categoriilor de participanți la traficul rutier cu privire la importanța respectării regulilor de circulație. Ieri, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier și ai Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității au organizat și desfășurat o acțiune preventivă, în trafic, pentru ca ziua de 20 septembrie să devină o zi fără persoane decedate din accidente rutiere produse pe drumurile din Europa, și a urmărit conștientizarea conducătorilor auto cu privire la riscul implicării în evenimente rutiere, pe fondul consumului de băuturi alcoolice sau substanțe interzise, subiectele abordate fiind legislația incidentă domeniului, aspectele medicale, psihologice și sociale ale consumului. Pentru aceasta, polițiștii au folosit două perechi de ochelari tematici, special concepuți pentru a induce celor care îi poartă efectele consumului de alcool, respectiv de droguri. ”Șoferii au fost implicați într-un experiment, care a presupus parcurgerea unui traseu presărat cu obstacole, inițial fără ochelari, apoi purtând ochelarii speciali, fără a dărâma obiectele de pe traseu. În acest mod, conducătorii auto au experimentat sentimentul de nesiguranță, vederea dublă sau mult slăbită, aprecierea greșită a distanțelor, tulburările de echilibru și de coordonare a mișcărilor pe care le poate manifesta o persoană sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise și au înțeles pericolele la care se expun dacă se urcă la volan într-o astfel de stare”, au precizat polițiștii.  Acțiunile vor continua pe întreaga perioadă de desfășurare a proiectului Roadpol Safety Days!

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile