Social Media

SĂNĂTATE

Situația Covid la Brăila. Încă apar cazuri noi, dar spitalizările sunt tot mai puține

Publicat

în

* marți, pe 15 martie a.c., în județul nostru au fost confirmate 24 de cazuri noi de Covid-19 și un deces din cauze asociate acestui virus * dacă ne raportăm însă la situația din spitalele brăilene, față de săptămâna trecută, evoluția epidemiologică arată mult mai bine, cel puțin în centralizările oficiale, unde figurează cu 80 de pacienți Covid mai puțini * și la nivel național, autoritățile raportează o creștere a numărului de noi infectări, dar o scădere a spitalizărilor
 
După o perioadă de acalmie a pandemiei de coronavirus, în Brăila se înregistrează din nou o ușoară creștere a numărului de teste pozitive. Marți, de exemplu, pe 15 martie a.c., în județul nostru au fost confirmate 24 de cazuri noi de Covid-19 și un deces din cauze asociate acestui virus. Dacă ne raportăm însă la situația din spitale, față de săptămâna trecută, evoluția epidemiologică arată mult mai bine, cel puțin în centralizările oficiale. Cu alte cuvinte, în doar șapte zile, în spitalele brăilene s-au vindecat și externat 80 de pacienți Covid, un număr neobișnuit de mare. Marți la Brăila mai erau astfel internați 11 pacienți Covid. Din păcate, cei mai mulți dintre aceștia, mai exact opt, au o formă gravă a bolii, fiind internați la Terapie Intensivă.
În cei doi ani de pandemie, în județul Brăila au fost confirmate cu coronavirus, oficial, peste 28.500 de persoane, mai bine de 400 dintre acestea fiind din alte județe. În ceea ce privește numărul bolnavilor care au avut nevoie de spitalizare, de la începutul pandemiei, au fost vindecați peste 4.700 de pacienți, dar au fost înregistrate și peste 1.400 de decese din cauze asociate Covid.
La nivel național, conform raportărilor INSP, ieri, au fost înregistrate 4.033 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, cu 120 mai multe față de ziua precedentă. Mai exact, miercuri, 16 martie, au fost raportate 3.913 de cazuri noi de cazuri noi și 68 de decese.
Amintim că săptămâna trecută, pe 9 martie, autoritățile centrale au decis încetarea stării de alertă în țara noastră, datorită numărului tot mai mic de infectări. Tot atunci, șeful statului aprecia că valul 5 se apropie de final și au fost ridicate toate restricțiile.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile