Social Media

ÎNVĂȚĂMÂNT

Simulare 2017. Subiecte accesibile la română

Timp de citire: 5 minute

• ieri s-a desfăşurat prima probă din cadrul simulărilor naţionale • Eminescu, Caragiale, Arghezi şi Barbu sunt autorii care au “picat” la simularea bacalaureatului la clasa a XI-a, respectiv clasa a XII-a • anul trecut, atât la Evaluarea Naţională, cât şi la BAC procentul de promovabilitate la română a fost de peste 60%
 
Ieri s-a desfăşurat prima probă scrisă din cadrul simulărilor examenelor de Evaluare Naţională şi Bacalaureat, probă la care elevii a trebuit să îşi etaleze cunoştinţele de limbă şi literatura română.
Potrivit conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Brăila, la această probă niciun elev nu a fost eliminat din sală pentru tentativă de fraudă, simulările desfăşurându-se fără incidente.
Subiectele au fost elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare şi au respectat modelele publicate pe subiecte.edu.ro. Astfel, la simularea Evaluării Naţionale, la subiectul I, elevii au avut de rezolvat mai multe cerinţe pe marginea textului “Toamnă la Miorcani” de Ion Pillat şi de redactat o compunere în care să motiveze apartenenţa la genul liric a poeziei mai sus menţionate. La subiectul al II-lea, elevii de clasa a VIII-a au avut de rezolvat mai multe exerciţii pornind de la un articol publicat pe www.historia.ro, “«O călătorie în jurul lumii», prin intermediul pieselor de şah” şi de redactat o naraţiune în care să prezinte o întâmplare petrecută în timpul practicării unui joc.
La simularea examenului de bacalaureat, la clasa a XI-a, la partea a III-a, elevii profil uman şi pedagogic au avut de redactat un eseu în care să prezinte particularităţile comediei, iar cei de la profilul real şi tehnologic particularităţile unui text poetic de Mihai Eminescu.
La clasa a XII-a, profilul real, la partea a doua, elevii au avut de elaborat un text argumentativ despre necesitatea competenţelor de utilizare a calculatorului în contextul actual, iar la eseu ei a trebuit să prezinte tema şi viziunea despre lume într-un text de Tudor Arghezi. La profilul uman şi pedagogic, textul argumentativ a avut ca temă “rolul mass-media în promovarea evenimentelor culturale”, iar eseul “tema şi viziunea despre lume într-un text poetic studiat, aparţinând lui Ion Barbu”.
“General vorbind, nu există nicio suprinză legată de subiecte, nici măcar la clasa a XI-a, acolo unde avem structură nou. Dificultatea subiectelor a fost medie, inclusiv la Evaluarea Naţională, ba chiar sub medie aş spune. La liceu, subiectele la textul argumentativ au fost generoase. La partea de eseu, la clasa a XI-a au avut fie Eminescu, fie Caragiale, (…) un subiect accesibil care îţi permite să scrii. Spre exemplu, la Eminescu, o poezie oarecare pe care au studiat-o puteau să o abordeze fără dificultate. Cred totuşi că la clasele de a XII-a au fost nişte dificultăţi pentru că a fost poezie, şi nu proză sau dramaturgie, şi poezia le dă bătăi de cap să spunem aşa, cu toate că nu ar fi trebuit pentru că şi Arghezi şi Ion Barbu se studiază în primul semestru din a XII-a. Teoretic, nu ar fi trebuit să fie probleme dar, de regulă, copiii întâmpină dificultăţi când e vorba de abordarea textului poetic. Ne dorim o promovabilitate mare. Acum aşteptăm rezultatele”, ne-a declarat Georgiana Troia, inspector de limba şi literatura română în cadrul ISJ Brăila.
Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN), obiectivele simulărilor naţionale sunt familiarizarea elevilor cu rigorile evaluărilor pe care le vor susţine la finalul anului şcolar, stabilirea nivelului real de pregătire atins în această etapă, precum şi optimizarea pregătirii în vederea obţinerii unor rezultate satisfăcătoare.
„Notele obţinute nu se trec în catalog. În situaţia excepţională în care se doreşte acest lucru, elevul trebuie să solicite profesorului consemnarea notelor în catalog. În urma analizei rezultatelor, inspectoratele şcolare judeţene vor lua măsuri de monitorizare şi control, dar şi de remediere a problemelor, acolo unde acest lucru se impune”, se precizează într-un comunicat al MEN.
Corectarea lucrărilor va fi făcută de doi profesori din unităţile de învăţământ în care elevii au susţinut simularea.
Anul trecut, procentul de promovabilitate la proba de limba şi literatura română a fost de 72,93% la Evaluarea Naţională. La BAC, pentru clasa a XI-a procentul final a fost de 70,44% şi de 63,07% la clasa a XII-a.
Simulările continuă pe 15 martie cu proba la matematică pentru Evaluarea Naţională şi proba scrisă obligatorie a profilului pentru bacalaureat. Pe 17 martie se va desfăşura proba la alegere a profilului şi specializării, care va fi susţinută numai de elevii claselor a XII-a. Toate rezultatele vor fi afişate pe 31 martie.

ÎNVĂȚĂMÂNT

Siguranța rutieră, pericolele din mediul online și prevenirea bullyingului

Publicat

în

Siguranța rutieră, pericolele din mediul online și prevenirea bullyingului

Luni, 19 octombrie a.c., polițiștii inspectoratului de Poliție Județean Brăila – Biroul Siguranța Școlară, Serviciul Rutier și Serviciul Criminalistic au fost prezenți în școlile din municipiul Brăila unde au desfășurat o serie de activități, abordând tematici care să pregătească elevii pentru prevenirea implicării în evenimente ce i-ar putea pune în pericol în spațiul public, acasă, în mediul online sau în unitatea de învățământ.

Întâlnirile realizate de polițiști cu beneficiarii Scolii Gimnaziale „Aurel Vlaicu” Brăila, s-au înscris în Proiectul „Pași siguri spre viitor – Învățăm să ne protejăm!” desfășurat în parteneriat cu I.P.J. Brăila și Inspectoratul Școlar Județean Braila în acest an școlar.

De asemenea, activitatea la Școala Gimnazială ,,Mihai Viteazul” Brăila s-a înscris tot într-un demers de colaborare, încheiat pentru anul școlar 2026 – 2027, în vederea implementării Proiectului „Fii informat, fii in siguranță!”, inițiat la nivelul unității școlare.

Obiectivele activităților realizate de polițiști, sprijiniți de cadrele didactice, au fost:

  • însușirea regulilor de circulație rutieră de către elevi ca pietoni și bicicliști,
  • conștientizarea pericolelor din mediul online (cyberbulling, contacte cu persoanele necunoscute, gestionarea timpului petrecut pe dispozitive conectate la internet),
  • dezvoltarea abilităților emoționale și sociale pentru prevenirea comportamentelor de bullying, contravenționale sau penale;
  • creșterea nivelului de comunicare părinți -copii și sprijinirea parentală a copiilor indiferent de vârsta,
  • promovarea mesajelor transmise în cadrul Proiectului național pentru informarea și conștientizarea părinților „Doar pentru că nu se plânge, nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine.”

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Brăila vor continua în această săptămâna activități în mijlocul elevilor, atât din mediul urban cât și din mediul rural.

Citește articolul complet

ÎNVĂȚĂMÂNT

93 de candidați în cursa pentru ocuparea posturilor de conducere

• candidații din județul Brăila care aspiră la funcțiile de director și director adjunct în unitățile de învățământ de stat se pregătesc pentru proba scrisă programată marți, 20 octombrie 2026 • după prima etapă a concursului, 93 de candidați au rămas în cursă pentru ocuparea posturilor de conducere • examenul va testa cunoștințele de management educațional și legislație școlară, printr-un test-grilă cu 20 de întrebări, care trebuie rezolvat în maximum o oră

Publicat

în

93 de candidați în cursa pentru ocuparea posturilor de conducere
Concursul pentru directorii de școli 2026, proba scrisă

Concursul pentru directorii de școli continuă săptămâna aceasta cu una dintre cele mai importante etape: proba scrisă. Potrivit calendarului stabilit pentru concursul din 2026, examenul are loc marți, 20 octombrie, și îi va pune la încercare pe candidații care au trecut de evaluarea competențelor personale.

În județul Brăila, competiția pentru funcțiile de conducere a început cu 124 de dosare de candidatură, pentru cele 127 de posturi disponibile. Candidații au exprimat, în total, 149 de opțiuni pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct.

Prima probă a concursului s-a desfășurat marți, 13 octombrie, și a avut caracter eliminatoriu. În urma evaluării, județul Brăila a înregistrat o rată de promovare de 75,6%, rezultat care îl plasează pe locul al șaselea la nivel național.

Potrivit datelor centralizate după această etapă, 30 de candidați nu au obținut punctajul minim necesar, iar un candidat nu s-a prezentat la evaluare. Astfel, 93 de candidați au rămas în competiție și se pregătesc pentru proba scrisă.

Test-grilă cu 20 de întrebări, în 60 de minute

Proba scrisă urmărește să evalueze cunoștințele candidaților în domeniul managementului educațional și al legislației care reglementează funcționarea unităților de învățământ preuniversitar.

Examenul constă în rezolvarea unui test standardizat cu 20 de itemi, fiecare având patru variante de răspuns, dintre care una singură este corectă.

Candidații vor avea la dispoziție cel mult 60 de minute pentru completarea testului. Fiecare răspuns corect este punctat cu 0,5 puncte, iar pentru promovarea probei este necesară obținerea notei minime 7.

Evaluarea se realizează automat, prin intermediul unei platforme informatice. Potrivit procedurii operaționale, testele sunt susținute pe hârtie, apoi scanate și evaluate cu ajutorul sistemului informatic. Corectarea are loc în sala de concurs, după ora 11:00, în prezența candidatului.

La finalul evaluării, fiecare candidat își poate vedea nota pe ecran și primește o fișă-martor care cuprinde răspunsurile date, variantele corecte și punctajul obținut la fiecare întrebare. Rezultatul probei scrise poate fi contestat în termen de 24 de ore de la comunicare.

Ce bibliografie trebuie să pregătească viitorii directori

Subiectele vor fi elaborate pe baza a șase surse bibliografice, care acoperă legislația școlară, managementul educațional, învățarea și competențele profesionale ale managerului școlar.

Ponderea fiecărei surse în test este următoarea:

  • 25% dintre întrebări vor fi formulate din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023;
  • 25% dintre întrebări vor viza Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 5.726/2024;
  • 20% dintre întrebări vor avea la bază volumul Leadership și management educațional. Teorii și practici actuale, semnat de T. Bush, în 2015;
  • 10% dintre întrebări vor fi din volumul Învățarea vizibilă, de John Hattie, ediția din 2024;
  • 10% dintre întrebări vor viza Profilul profesional al managerului școlar, aprobat prin Ordinul ministrului nr. 3.934/2026;
  • 10% dintre întrebări vor fi formulate pe baza Cadrului de Referință al Curriculumului Național din România pentru învățământul preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului nr. 4.137/2026.

Ponderea cea mai mare revine legislației care reglementează sistemul de învățământ și funcționarea școlilor.

Împreună, Legea învățământului preuniversitar și regulamentul de organizare și funcționare însumează jumătate din test.

Restul întrebărilor urmăresc să verifice înțelegerea principiilor de leadership, a practicilor de management educațional și a reperelor care definesc activitatea unui director de școală.

Elaborarea subiectelor este asigurată de Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare, în colaborare cu experți în științele educației și specialiști în psihometrie.

Testele sunt transmise centrelor de concurs în condiții de securitate informatică, iar persoanele implicate în elaborarea și gestionarea acestora au obligația de a respecta confidențialitatea conținutului.

Ce urmează după proba scrisă

Promovarea examenului din 20 octombrie le permite candidaților să continue competiția pentru funcțiile de conducere, însă concursul nu se încheie odată cu afișarea notelor.

Următoarea etapă este evaluarea administrativă a proiectelor planurilor manageriale și a proiectelor planurilor de acțiune, programată în perioada 21 octombrie – 4 noiembrie 2026.

Candidații trebuie să prezinte un proiect de plan managerial pentru unitatea de învățământ la care candidează, document care nu trebuie să depășească 15 pagini în format A4.

Evaluarea se realizează de către comisia de interviu, pe baza grilei prevăzute în metodologia concursului.

Această etapă este eliminatorie, iar candidatul trebuie să obțină cel puțin nota 7 pentru a fi declarat promovat. Nota obținută la evaluarea administrativă nu intră în calculul mediei finale.

În perioada 12–27 noiembrie 2026 este programată proba de interviu, care va avea o durată de cel mult 45 de minute pentru fiecare candidat.

Interviul urmărește evaluarea capacităților și aptitudinilor personale, a competențelor digitale, a modului în care candidații găsesc soluții pentru situații-problemă, precum și a felului în care își susțin proiectul managerial.

Notele sunt acordate de cei cinci membri ai comisiei de evaluare, iar nota finală a interviului reprezintă media aritmetică a notelor acordate de aceștia.

Rezultatele finale ale concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar de stat sunt programate pentru data de 9 decembrie 2026.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧