Social Media

LOCAL

Sesizare nefondată la Viziru. Două persoane au intrat în cabina de vot, însă s-a constatat că una avea probleme de vedere

Publicat

în

* pe o rețea de socializare a apărut un material video în care o persoană reclamă că la una dintre secțiile de votare din Viziru ar fi intrat două persoane într-o cabină de vot * s-a constatat faptul că o localnică de 64 de ani cu probleme de vedere s-a prezentat alături de soțul său pentru a vota
 
 
 
 
 
Sesizare privind procesul de vot dintr-o secţie din localitatea Viziru. Nu s-a constatat că ar fi vorba despre vreo faptă ilegală, ci doar că o persoană cu probleme de vedere ar fi fost însoţită în cabina de vot.
Potrivit informaţiilor transmise de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, în jurul orei 12:00, polițiștii din cadrul Secției 5 Politie Rurală Viziru s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul ca pe o rețea de socializare a apărut un material video în care o persoană reclamă că la una dintre secțiile de votare de pe raza localității Viziru ar fi intrat două persoane într-o cabină de vot. „În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că o localnică, în vârstă de 64 de ani, ce are probleme de vedere s-a prezentat alături de soțul său pentru a vota”, au transmis poliţiştii.
Având în vedere prevederile art. 90, alin. 2 din Legea nr 115/2015 „Alegătorul care, din motive temeinice, constatate de președintele biroului electoral al secției de votare, nu poate sa voteze singur are dreptul sa cheme in cabina de votare, în scopul de a-l ajuta, un însoțitor ales de el…”, președintele secției de votare i-a permis soțului să o însoțească în cabina de vot, în scopul exercitării dreptului de a vota.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile