Social Media

CULTURĂ

Se fac înscrieri pentru Concursul județean de colinde „Tradiții și obiceiuri”

Publicat

în

• acesta este organizat de Consiliul Județean Brăila, prin Centrul de Creație și Primăria Municipiului Brăila • primii trei clasați vor primi trei premii în valoare de 1.600 de lei
 
Concurs de colinde pentru iubitorii de tradiții și obiceiuri din județul Brăila, indiferent de vârstă și condiție socială.
Astfel, Consiliul Județean Brăila, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (Centrul de Creație) și Primăria Municipiului Brăila organizează prima ediție a Concursului județean „Tradiții și obiceiuri”.
Evenimentul are ca scop „cunoașterea, conservarea și valorificarea tezaurului cultural, autentic brăilean, prin promovarea colindelor, a datinilor și a obiceiurilor strămoșești din zona Brăilei, prin păstrarea tradițiilor și a entității noastre naționale, precum și implicarea comunității în perpetuarea actului cultural”.
Potrivit organizatorilor, înscrierea la preselecția concursului se face până în data de 5 decembrie 2022, completând dosarul de preselecție, cu fișa de participare (anexată regulamentului), Declarația cu consimțământul de date personale și materialul video audio în format MP3 și/sau WMA, care vor fi trimise Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila, cu sediul în Mun.Brăila, Piața Traian, nr 2 sau electronic, la adresa de e-mail festival.braila@gmail.com.
În urma preselecției, vor fi admiși un număr de 10 participanți din județul Brăila, care vor evolua în cadrul acestui eveniment. Premiile oferite de organizatori sunt următoarele: Premiul I – 700 lei, Premiul II – 500 lei, Premiul III – 400 lei. Mai multe detalii se pot obține accesând pagina de facebook a organizatorului sau direct sau de la sediul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila (Centrul de Creație), din Piața Traian nr 2.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile