Șansa unui festival

Instituțional, am plecat din Brăila ȋn februarie 2021, prin pensionare.

Dar, ȋn fapt, prin dorul, nevoia, gândul şi emoția mea, nu am plecat şi sigur nu voi pleca niciodată!

Pare puțin patetic? Credeți-mă că nu e deloc, ba mai mult, este un gând şi o evaluare făcută “la rece”, pentru că timpul aşează lucrurile din viața noastră, le dă valoarea reală şi conturul pe care le merită.

Ca şi ȋn cazul amintirilor din armată, rămân mai consistente şi perceptibile lucrurile frumoase, emoționante şi chiar amuzante…

Am revenit la teatrul brăilean chiar din primul an al pensionării, ȋntr-un ritm aproape normal, pentru a viziona premierele instituției pe care am avut onoarea şi bucuria de a o conduce şapte ani şi jumătate!

Apoi, odată cu trecerea anilor, varianta vizionării fiecărei premiere, urmată, firesc, de ȋntoarcerea ȋn aceeaşi seară la Ploieşti, oraşul meu natal, a devenit din ce ȋn ce mai anevoioasă. Aşa că, din 2023 m-am gândit că şansa de a vedea premierele stagiunii anterioare “la pachet”, ȋn cadrul Festivalului de Teatru şi Arte Performative de la Brăila este o oportunitate mai ofertantă.

Aceasta pentru că ȋn 3-4 zile poți vedea toate premierele din stagiunea anterioară şi deci poți avea o perspectivă mai clară asupra strategiei repertoriale, a proiectului artistic şi al formei ȋn care se află trupa. În cazul celei de la TMF, care ȋn ultimii patru ani şi-a completat benefic echipa cu câțiva tineri actori, acest “boost” de tinerețe, ambiție, energie şi disponibilitate la efort a completat ȋn mod fericit experiența, talentul şi reputația actorilor de bază ai teatrului.

Aşadar, ajuns ȋn anul de grație 2026, la ȋnvitația generoasă a colegului şi prietenului Radu Nichifor, managerul TMF, m-am pus la drum, propunându-mi explicit, ca şi ȋn anii trecuți, să văd spectacolele teatrului gazdă, grupate fericit ȋn acest an ȋn perioada 18-21 septembrie.

Aşteptările şi curiozitatea mi-au fost răsplătite cu asupra de măsură, având şansa să vizionez patru spectacole, marca TMF, atât la sala mare cât şi la sala Studio.

Am văzut comedie, dar mai ales drame, moderne şi contemporane, ba chiar şi un Cehov, e drept adaptat de regizorul spectacolului.

Cronologic, a fost mai ȋntâi spectacolul O oră de linişte, o comedie de Florian Zeller, sub conducerea artistică a debutantului ȋntr-ale regiei Ciprian Chiricheş, binecunoscutul şi ȋndrăgitul actor al teatrului.

A rezultat un spectacol “rotund”, ca distribuție, gândire şi construcție scenică, ritm şi intensitate, calități susținute de o trupă experimentată, exersată ȋn genul comic, bine strunită de regizor ȋn direcția păstrării măsurii şi a nivelului umorului, cu o energie şi o construcție sigură şi mai ales cu o deosebită capacitate de a furniza publicului surpriza, răsturnarea de situație, poanta şi, ȋn ultimă instanță, amuzamentul copios.

A fost şi un “recital” Alin Florea, care, ȋnsă, nu ar fi putut străluci fără interacțiunea cu talentații parteneri de scenă, respectiv Ramona Gȋngă, Teodora Antal, Adrian Ştefan, Ciprian Chiricheş, Teofil Memelis şi Adrian Iacov.

Un succes spectaculos de casă şi o inspirată alegere pentru deschiderea unui festival de teatru!

Al doilea spectacol vizionat, Evadări (3.1) este, spuneam, o adaptare modernă, curajoasă şi provocatoare după celebra piesă “Trei surori” de Cehov, ȋn regia lui Zalan Zakarias. Un spectacol studio ce-şi propune reluarea intrigii lui Cehov, dar văzută prin unghiul subiectiv al celor trei surori, Olga (Ramona Gȋngă), Maşa (Corina Borş) şi Irina (Teodora Antal), aflate ȋn conflict permanent, la ȋnceput latent, apoi ȋntr-un crescendo dramatic cu cumnata lor, Nataşa (Cătălina Nedelea).

Un spectacol de un dramatism real, cu o corectă concepție şi interpretare a fişei caracteriale a celor trei surori, partituri susținute convingător de interprete, dar şi cu o, poate, prea ȋngroşată duritate şi liniaritate a construcției regizorale a Nataşei, ceea ce i-a lăsat o plajă interpretativă mai redusă Cătălinei Nedelea, dealtminteri o actriță valoroasă. Este ȋnsă posibil ca, ȋn timp, să se estompeze ȋn jocul actriței aceste note mai stridente, ȋn beneficiul credibilității relației Nataşei cu cele trei surori.

Spectacolul Omul care aduce ploaia, după celebra piesă a americanului Richard Nash, ȋn regia lui Andrei Huțuleac, probează o dată ȋn plus talentul, experiența şi intuiția artistică a regizorului, dar mai ales interacțiunea sa fericită cu trupa pe care o cunoaşte atât de bine!

Am fost martorul unui spectacol admirabil, “de pus pe rană”!

Povestea arhicunoscută devine, prin construcția regizorală, o şansă fructificată din plin de trupă ȋn direcția şlefuirii şi dezvăluirii acestor personaje perfect credibile, ȋn literă şi ȋn spirit, ba chiar din epocă (anii ’50 ai secolului trecut) şi din spațiul american.

Ideea de “film ȋn film” este foarte originală şi se susține convingător.

Iar interpretarea, prin ştiința şi generozitatea construcției regizorale devine “Perla coroanei”.

Ileana Ursu (Lizzie), Teofil Memelis (Starbuck), Valentin Terente (Harry), Ciprian Chiricheş (Noah), Blanca Doba (Jim) ȋntr-un dificil dar adorabil contre-emploi, Sever Bârzan (File) şi Marcel Turcoianu (Şeriful Thomas), cu toții strălucesc prin virtuozitate, acuratețea mijloacelor de expresie, autenticitate, desigur toate orchestrate de regie.

Moartea unui comisvoiajor, celebrul text al altui mare dramaturg american Arthur Miller devine ȋn regia ȋncă tânărului Mădălin Hâncu o demonstrație de perenitate şi de “valoare de circulație” a acestui text, ȋn perimetrul dramei moderne cu valențe tragice.

Regia ştie să lase să curgă implacabil textul, luminându-i cu inteligență şi sensibilitate valențele umane, oferind un desen sigur al partiturilor actoriceşti.

Toți interpreții strălucesc, dovedind ȋncă o dată identitatea şcolii şi a caratelor teatrului brăilean: Valentin Terente (Willy), Monica Ivaşcu (Linda), Sever Bârzan (Biff), Teofil Memelis (Happy), Marcel Turcoianu (Unchiul Ben), Liviu Pintileasa (Charley), Adelin Ilie (Bernard), Adrian Ştefan (Howard Wagner), Cătălina Nedelea şi Teodora Antal contribuie, după ȋntinderea şi ponderea fiecărui rol ȋn parte la imaginea unei trupe mature, ambițioase, care ȋşi cunoaşte puterile şi care este pusă ȋn valoare de un repertoriu important, cu titluri şi autori fundamentali.

Felicitări şi managerului TMF, unui Radu Nichifor matur, responsabil, conştient de valoarea şi ambiția trupei sale şi aflat ȋn fața aşteptărilor unui public exersat cu teatrul de calitate.

Iată de ce, la ȋnceputul acestor mărturisiri ale mele, pe alocuri probabil subiective, vorbeam despre dorul şi nostalgia de Brăila…

Pe curând, sper, al dumneavoastră sincer, Lucian  Sabados