Social Media

ADMINISTRAȚIE

S-a deschis şantierul de la intersecția străzii Grigore Alexandrescu cu Șoseaua de Centură

• autoritățile au anunțat că circulația în zonă va fi oprită până în data de 9 octombrie • cei care lucrează pe șantier spun că e posibil să termine treaba mai devreme, dar pentru asta ar trebui ca șoferii să respecte restricțiile și să nu mai intre cu mașina în zona de lucru

Timp de citire: 3 minute
S-a deschis şantierul de la intersecția străzii Grigore Alexandrescu cu Șoseaua de Centură

După ce autoritățile locale au anunțat că traficul rutier va fi închis total pe Șoseaua de Centură, la intersecția cu strada Grigore Alexandrescu, în perioada 7 septembrie – 9 octombrie, iată că au început efectiv lucrările pentru care s-a luat această decizie.

Este vorba, de fapt, despre o continuare a lucrărilor de pe strada Grigore Alexandrescu, pentru a se face joncţiunea cu linia veche de tramvai ce duce spre Lacu Sărat. Constructorii de la Tancrad, pe care i-am găsit, joi, pe șantier, ne-au declarat că e posibil ca lucrările din intersecție să fie finalizate mai repede decât s-a anunțat oficial, astfel încât circulația să fie reluată înainte de 9 octombrie. Pentru ca ritmul de lucru să se mențină ridicat, este nevoie, însă, de o mai bună dirijare a circulației.

”La intersecția Șoselei de Centură cu Șoseaua Vizirului este nevoie de dirijarea circulaţiei, fiindcă mulţi brăileni, locatari ai municipiului şi cei din județ sau din afara judeţului nu ştiu de restricţiile impuse. Aşa că mulţi, odată cu riveranii, pătrund până aici, în zona şantierului şi apoi se întorc!”, ne-au spus muncitorii aflați pe șantier.

Alte inadvertenţe şi aspecte cu totul nedorite

În primul rând este vorba de faptul că autobuzele de pe linia 10 au staţie doar între biserica Radu Negru şi Mall-ul de la Vărsătura. Până acolo mai este o facultativă doar lângă bazinul CUP Dunărea, de la sensul giratoriu, deci, la foarte mare distanţă, iar la fostul cămin din Radu Negru, nefiind provizoriu o staţie facultativă, călătorii depind de bunăvoinţa şoferilor de pe autobuz, care opresc sau nu, după cum au chef…

Al doilea aspect în neregulă este pe latura dinspre Brăila a Șoselei de Centură, unde, până în dreptul parcului Zoo, nu poţi circula ca pieton fără să rişti a fi accidentat. Întrucât, până în carosabil, terenul, destul de lat, are o sumedenie de capcane: gropi, bălării, maşini de diverse gabarite parcate/staţionate aiurea, piatră spartă unde au fost bălţi cu apă, depozite de anvelope, birouri /sedii improvizate etc, etc.

Lipsesc bordurile şi amenajarea de trotuare, la aceste situaţii de brambureală totală ajungându-se din cauza parcării şi staţionării, ani de zile, pe timpul nopţii şi în week-end a TIR-urilor, fără ca cei care ar trebui să se ocupe de sistematizarea pe verticală a acestui traseu să facă ce trebuie făcut!

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile