Cultură
Recomandare de lectură: ISTORIA ALBINELOR, MAJA LUNDE, Editura Humanitas, București, 2019
Maja Lunde este una dintre cele mai cunoscute scriitoare de literatură norvegiană contemporană. S-a născut în 1975 la Oslo, unde locuiește și în prezent. A studiat mai întâi literatura și psihologia, apoi media și comunicare. Din 2009, a lucrat în industria filmului și a televiziunii, scriind scenarii care s-au bucurat de succes. Din 2012 până în prezent, a publicat în jur de zece cărți pentru copii și adolescenți, iar romanul de debut pentru publicul adult este „Istoria albinelor”, care a fost apreciat pe plan internațional, fiind premiat și tradus în peste treizeci și cinci de țări. Acesta face parte dintr-o tetralogie.
În „Istoria albinelor”, autoarea îmbină imaginația cu cercetarea științifică și își poartă cititorul prin trecut, prezent și viitor. În ciuda titlului, cartea nu se concentrează neapărat asupra albinelor, ci mai degrabă asupra oamenilor și a relației pe care aceștia o au cu locul unde trăiesc și cu propriii copii.
Capitolele cărții oscilează între trei perspective. În Anglia anului 1852, William, un naturalist și comerciant de semințe suferă de o boală fără nume la timpul acela, fiind cuprins de melancolie, gânduri sumbre și tristețe. Atunci când nu vede nicio ieșire din situația în care se află, construiește un nou tip de stup, care speră el că îl va face celebru și îl va ajuta să se reabiliteze în ochii copiilor săi.
În SUA, 2007, George face parte dintr-o veche familie de apicultori, care reușește cu greu să facă față metodelor industriale ce sunt folosite la scară largă și care amenință să îi îngroape afacerea. Deși își dorește cu ardoare să îi lase moștenire fiului său meșteșugul creșterii albinelor, acesta este mult mai interesat de studii, dorindu-și să devină scriitor. Atunci când albinele lui sunt lovite de o maladie, George își pune speranțele în fiul său, de la care ar putea veni salvarea.
A treia perspectivă ne-o prezintă pe Tao, în China anului 2098, atunci când omenirea este cuprinsă de haos, Europa și America fiind afectate de foamete, totul plecând de la dispariția albinelor. Tao este o tânără mamă care lucrează infernal de mult, făcând polenizare manuală. În condițiile în care copiii merg la școală doar până la opt ani, apoi sunt trimiși pe câmp pentru a munci, femeia își dorește o altfel de viață pentru fiul ei. Însă acestuia i se întâmplă un accident neobișnuit și autoritățile îl despart de părinți, iar Tao încearcă să deslușească misterul care stă în spatele a ceea ce i s-a întâmplat.
„«Istoria albinelor» va stârni interesul unui număr mare de cititori. Lunde a scris un roman pe care mulți îl vor citi dintr-o suflare, după care se vor așeza și vor medita: asupra vieții, a lumii și a viitorului.” – Annette Orre
Romanul este unul emoționant și neliniștitor în același timp, care abordează două teme delicate și ofertante în același timp: relația dintre copii și părinți și a omului cu natura.
Acest volum este disponibil pentru public, spre împrumut, la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila. Disponibilitatea titlului poate fi consultată în catalogul electronic al bibliotecii – https://toread.bjbraila.ro/opac.
Cultură
„Principii și principesele României”. Expoziție la Muzeul Eparhial din Galați
• expoziția poate fi vizitată în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00 • proiectul expozițional este realizat de Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine, în colaborare cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”
Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos, din Galați, a găzduit marți, 10 noiembrie 2026, vernisajul expoziției „Principii și principesele României”. Proiectul expozițional este organizat de Muzeul Eparhial din Galați, în parteneriat cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”, iar expoziția poate fi vizitată, de brăileni și gălățeni deopotrivă, în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00.
La manifestarea culturală desfășurată în Salonul Oficial al Muzeului Eparhial au fost prezenți: Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, alături de oameni de cultură, artiști, profesori, clerici, numeroși elevi și studenți.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos, pr. Rareș Bucur, Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat manifestarea și a adresat un cuvânt de apreciere pentru organizarea acestei expoziții de excepție, subliniind faptul că evenimentul se înscrie în seria manifestărilor dedicate Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al Eparhiei Dunării de Jos.
Părintele Arhiepiscop Casian a mai arătat că această expoziție – realizată de Muzeul Pelișor, în colaborare cu Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine – ilustrează modul în care Monarhia Română a promovat arta, educația copiilor și păstrarea tradițiilor naționale, considerându-le adevărate „perle ale coroanei” și un model demn de urmat pentru tânăra generație.
„În cadrul sărbătorilor închinate Apostolului cel dintâi chemat, Sfântul Andrei, un loc aparte îl ocupă manifestările artistice, spirituale și culturale, cu atât mai mult cu cât această capelă se bucură de patronajul ceresc al celui mai mare iubitor de cultură dintre voievozii noștri, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu. În egală măsură, Suveranii României – Regele Carol I, Regele Ferdinand, Regina Elisabeta și Regina Maria – și-au dăltuit frumusețea sufletească în specificul românesc al artei. Însă arta cea mai frumoasă o arată această expoziție de la Muzeul Peleş: «perlele coroanei» pentru regi au fost copiii lor, iar creșterea, educația, împurpurarea și înveșmântarea lor în ținuta românească pot constitui un imbold şi un îndemn pentru educația de astăzi, în duhul modernităţii şi al tradiţiei ca la Casa Regală. Este o expoziție dedicată, în special, tinerilor și copiilor. Să dea Dumnezeu să rodească această inițiativă!”, a precizat ierarhul Dunării de Jos.
Expoziția este dedicată Principesei Maria (1870-1874), unica fiică a cuplului regal Carol I și Elisabeta, precum și copiilor Regelui Ferdinand I și ai Reginei Maria: Principesele Elisabeta (1894-1956), Maria (1900-1961) și Ileana (1909-1991), alături de Principii Nicolae (1903-1978) și Mircea (1913-1916).
Potrivit organizatorilor, expoziția surprinde modul în care vlăstarele regale au fost educate de guvernante și profesori de elită ai vremii, pregătindu-se pentru rolul istoric pe care aveau să și-l asume la maturitate, în special după trecerea la cele veșnice a Regelui Ferdinand I, în anul 1927.
„Publicul prezent a admirat panourile cu reproduceri foto din viața privată și publică a principilor și principeselor României – de la instantanee din copilărie și adolescență, până la portrete oficiale care au imortalizat momente cruciale din istoria națională”, a mai transmis, într-un comunicat, pr. Rareș Bucur.
Cultură
Despre inteligența artificială, la Centrul de Creație Brăila
• conferința „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” va avea loc vineri, 13 noiembrie, de la ora 9:00, în Sala ProArte a Centrului de Creație • invitați: prof. univ. dr. Elena Enache și masterand Robert Bratosin
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (Centrul de Creație) Brăila, cu sprijinul Consiliului Județean și al Primăriei Municipiului Brăila – în parteneriat cu Consiliul Național al Audiovizualului, Universitatea „Constantin Brâncoveanu” și Penitenciarul Brăila – organizează vineri, 13 noiembrie 2026, începând cu ora 9:00, Conferința tematică intitulată „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” – un eveniment dedicat dezbaterii provocărilor cu care ne confruntăm în contextul actual.
Discuția va fi moderată de managerul CJCPCT Brăila, Petronela Alina Sulicu, alături de invitata specială, prof. univ.dr. Elena Enache și de masterand Robert Bratosin, care vor oferi perspective academice și practice asupra modului în care tehnologia, inteligența artificială, ne modelează gândirea și obiceiurile.
„Într-o eră în care inteligența artificială influențează tot mai mult activitățile zilnice, educația și piața muncii, conferința își propune să exploreze echilibrul dintre eficiența tehnologică și riscul dependenței digitale. Evenimentul are un format interactiv și incluziv, reunind în aceeași sală membrii Uniunii Județene „Solidaritatea” a Pensionarilor și persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Brăila. Această inițiativă urmărește facilitarea dialogului deschis și a integrării sociale prin intermediul educației și al dezbaterilor pe teme contemporane”, precizează organizatorii conferinței de vineri, 13 noeimbrie. Evenimentul va fi transmis LIVE pe pagina de Facebook:Centrul.de.Creatie.Braila, iar accesul va fi liber, în limita locurilor disponibile.






















