Social Media

Politică

Raportul lui Mihai Tudose. Interpelări europarlamentare (V)

Timp de citire: 8 minute

• europarlamentarul PSD ne-a trimis bilanțul muncii sale de 4 ani în Parlamentul Europei • astăzi, episodul 5, care se referă tot la întrebări cu solicitare de răspuns, inclusiv răspunsurile primite de europarlamentarul PSD
 
În cadrul raportului extrem de amplu trimis de europarlamentarul Mihai Tudose pe adresa redacției, capitolul „Interpelări europarlamentare” este foarte important pentru că presupune atât întrebările scrise, cât și răspunsurile primite. Reamintim că am încercat o sinteză atât a conținutului întrebărilor cât și a răspunsurilor primite de europarlamentarul Mihai Tudose.
 
Pentru o alocare echitabilă a subvențiilor UE din Mecanismul de redresare și reziliență
10 septembrie 2020, întrebare cu solicitare de răspuns: Are în vedere Comisia să corecteze această distribuire injustă, care riscă să afecteze coeziunea UE, să amplifice problemele social-economice din aceste țări și decalajele de dezvoltare dintre statele membre?
„Conform avizului Curții de Conturi Europene din 9 septembrie 2020 cu privire la Mecanismul de redresare și reziliență, emis la cererea Parlamentului European, țările UE cu PIB-ul cel mai mic vor primi cele mai puține subvenții. Numai un sfert din granturile prevăzute în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență ar urma să revină, potrivit propunerii inițiale a Comisiei, celor opt state membre care au avut, în 2019, PIB-ul pe cap de locuitor sub 75% din media UE. Este vorba despre România, Grecia, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Croația, Slovacia și Letonia.
În schimb, cele 14 țări care au avut anul trecut PIB/locuitor de cel puțin 90% din media UE ar urma să primească peste două treimi din subvențiile europene”, a argumentat europarlamentarul Mihai Tudose.
Răspuns oferit de comisarul Paolo Gentiloni în numele Comisiei Europene, la 3 noiembrie 2020: „Cheia de repartizare propusă de Comisie pentru alocarea granturilor se bazează pe populație, pe prosperitatea relativă șprin inversul produsului intern brut (PIB) pe cap de locuitorț și pe șomaj (rata medie a șomajului în perioada 2015-2019 în comparație cu media UE). În plus, Consiliul European a propus, pentru 30 % din pachetul financiar disponibil pentru granturi, înlocuirea indicatorului ratei șomajului pentru perioada 2015-2019 cu indicatori care reflectă impactul crizei. Acestea sunt pierderile observate în PIB-ul real în 2020 și, în proporție egală, pierderile cumulate observate aferente PIB-ului real în perioada 2020-2021.
Prin această cheie de repartizare propusă, toate statele membre vor beneficia de granturi în mod proporțional. În cazul în care propunerea este adoptată, sprijinul financiar va fi direcționat către statele membre cu un PIB scăzut pe cap de locuitor (a se vedea graficul), care au fost cel mai grav afectate de criză și, din cauza dezechilibrelor preexistente, cum ar fi rata ridicată a șomajului, se confruntă cu mai multe riscuri de a nu mai putea să se redreseze rapid în urma crizei. Pachetul propus va stimula creșterea economică și ocuparea forței de muncă în toate statele membre, va reduce diferențele dintre acestea și va reduce semnificativ riscurile de evoluție negativă pentru Uniune în ansamblu”.
 
Combaterea sărăciei agravate de pandemie
20 octombrie 2020, întrebarea cu solicitare de răspuns scris: Ce măsuri are în vedere Comisia Europeană pentru a veni, în regim de urgență și în mod concret, în sprijinul cetățenilor europeni afectați de sărăcie și excludere socială?
„Unul din cinci cetățeni europeni se confrunta, încă dinainte de pandemie, cu riscul sărăciei și excluderii sociale, conform raportului Eurostat dat publicității la 16 octombrie 2020. Mai exact, era vorba despre 92,4 milioane de persoane, media europeană fiind de 21,1%, iar procentele la nivelul statelor membre variind de la 12,5% în Cehia și 14,4% în Slovenia, la 30% în Grecia, 31,2% în România și 32,5% în Bulgaria.
Avem, prin centralizarea acestor date pentru anul 2019, un indicator important pentru măsurarea impactului economic și social al pandemiei. Din acest punct a început dezastrul actual. De aceea, este esențial să se țină cont cu prioritate de această stare de fapt în repartiția fondurilor europene pentru suport economic și redresare destinate țărilor Uniunii.
Există, din păcate, numeroase semnale că săracii au devenit și mai numeroși și mai împovărați de grija traiului de zi cu zi în urma crizei cauzate de coronavirus. Acești concetățeni ai noștri au nevoie urgentă de sprijinul UE”, este justificarea lui Mihai Tudose.
Răspuns dat de comisarul Nicolas Schmit în numele Comisiei Europene, la 15 ianuarie 2021: S-au înregistrat progrese semnificative în ceea ce privește reducerea sărăciei de la vârful atins în 2012, când 16,3 milioane de persoane suplimentare erau expuse riscului de sărăcie sau excluziunesocială în UE-27 față de 2019. Cu toate acestea pandemia riscă să agraveze sărăcia. Simulările arată că acest lucru poate fi atenuat prin măsurile adoptate atât la nivelul statelor membre cât și la nivelul UE.
Acestea includ instrumentul SURE (instrumentul european de sprijin temporar pentru atenuarea riscurilor de șomaj într-o situație de urgență) și cele două inițiative pentru investiții ca reacție la coronavirus care au oferit statelor membre lichidități imediate de peste 8 miliarde EUR și, până în prezent, au permis acestora să realoce priorităților cele mai urgente peste 18 milioane EUR din fondurile structurale și de investiții europene și din Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane în cadrul pachetului financiar existent al politicii de coeziune.
Instrumentul NextGenerationEU va ajuta statele membre să se redreseze și să își întărească reziliența economică și socială, îndeosebi prin intermediul ReactEU (47,5 miliarde EUR) care va consolida fondurile de coeziune pentru perioada 2014-2020 și al Mecanismului de redresare și reziliență (672,5 miliarde EUR). Acest lucru se va adiționa resurselor disponibile pentru fondurile politicii de coeziune în perioada 2021-2027, inclusiv Fondul social european Plus.
Strategia anuală 2021 privind creșterea durabilă a inclus echitatea printre principiile-cheie care orientează redresarea. Pilonul european al drepturilor sociale rămâne punctul de reper pentru convergența socială ascendentă. La începutul acestui an, Comisia va prezenta un plan de acțiune pentru punerea în aplicare a pilonului și promovarea în continuare a rezilienței sociale. În acest cadru, va fi formulată o propunere privind o garanție pentru copii cu scopul de a combate sărăcia în rândul copiilor.
 
Susținerea sistemelor medicale din țările UE cu dificultăți în achiziționarea de echipament performant anti-Covid 19
26 noiembrie 2020, întrebare prioritară cu solicitare de răspuns scris: Are în vedere Comisia să sprijine mai mult eforturile anti-Covid 19 ale României și ale statelor membre cu sisteme medicale fragile în fața acestei pandemii?
„Comisia Europeană a anunțat achiziționarea, prin Instrumentul pentru sprijin de urgență, a 200 de roboți pentru dezinfectarea spitalelor din UE. În următoarele săptămâni acești roboți vor fi trimiși către statele membre. Solicit Comisiei să direcționeze acești roboți cu precădere către România și celelalte țări din Uniune care se confruntă cu dificultăți în achiziționarea de echipament performant anti-Covid 19. Totodată, în mod salutar, Comisia Europeană a intensificat acțiunile pentru creșterea capacității de testare prin achiziția de teste rapid antigen și parteneriatul cu Crucea Roșia Internațională. Cer, de asemenea, Comisiei să acorde, în regim de urgență, o atenție specială statelor membre care au capacitate redusă de testare raportat la populație”, a solicitat europarlamentarul român.
Răspuns oferit de comisarul Stella Kyriakides în numele Comisiei Europene, la 10 februarie 2021: Comisia colaborează cu statele membre pe toate fronturile pentru a combate pandemia de COVID-19, inclusiv prin sprijin financiar din mai multe fonduri UE, cum ar fi Fondul social european, Fondul european de dezvoltare regională, REACT-EU și instrumentul de sprijin tehnic. Noul Mecanism de redresare și reziliență se bazează pe procesul semestrului european și asigură fonduri statelor membre pentru a stimula creșterea economică, crearea de locuri de muncă și dubla economie verde și digitală. Statele membre trebuie să transmită planuri de redresare și reziliență care să prezinte modul în care vor utiliza fondurile pentru a sprijini reformele-cheie în materie de redresare și reziliență și modul în care acestea sunt corelate cu recomandările specifice fiecărei țări în diferite domenii de politică, inclusiv în domeniul sănătății.
Instrumentul de sprijin de urgență (ESI, 2,7 miliarde EUR) permite Comisiei să desfășoare acțiuni specifice în statele membre și să combată pandemia. Prin intermediul acestui instrument, Comisia a donat statelor membre produse esențiale (echipamente individuale de protecție și medicamente) și a încheiat acorduri prealabile de achiziționare de vaccinuri. A fost înființat un dispecerat pentru a facilita corelarea nevoilor statelor membre cu oferta de echipamente medicale. ESI este utilizat, de asemenea, pentru instalarea de roboți de dezinfectare în spitale.
Pentru distribuția produselor esențiale, Comisia stabilește o cotă pentru fiecare stat membru pe baza datelor furnizate de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor. Metoda ia în considerare numărul total de cazuri și decese de la începutul pandemiei, precum și numărul de cazuri și decese în ultimele 14 zile.
De asemenea, Comisia oferă sprijin țărilor participante prin intermediul unor acorduri de achiziții publice comune (achiziționarea de echipamente medicale și de protecție esențiale) și a creat prima rezervă rescEU.
 

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politică

Mihai Tudose: ”Reducerea țintei de emisii auto poate fi un pas spre salvarea industriei europene”

• ”Politica asta de decarbonizare a afectat competitivitatea și locurile de muncă din sectorul auto European”, a punctat europarlamentarul roman • ”De aceea, susțin criticile aduse de Asociația Producătorilor Europeni de Automobile, care consideră că flexibilitatea oferită autoturismelor fabricate în UE este prea limitată, ca domeniu de aplicare și ca durată”, a adăugat vicepreședintele Comisiei pentru Securitate și Apărare din Parlamentul European

Publicat

în

Mihai Tudose: ”Reducerea țintei de emisii auto poate fi un pas spre salvarea industriei europene”

Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a declarat că propunerea Parlamentului European de reducere a obiectivului privind emisiile de CO₂ ale mașinilor noi poate reprezenta un pas spre salvarea industriei auto europene.

”Poate fi doar un pas simbolic sau poate constitui un moment de cotitură, cu consecințe benefice pentru economie și cetățeni”, a avertizat Mihai Tudose.

”Știm că se vrea eliminarea treptată, în UE, a autoturismelor și autoutilitarelor noi, echipate cu motoare cu ardere internă. Politica asta de decarbonizare a afectat  competitivitatea și locurile de muncă din sectorul auto european.

Pentru a mai repara din răul deja făcut, Comisia Europeană a propus, în decembrie anul trecut, revizuirea obiectivului pentru anul 2035, privind parcul de vehicule și camionete din UE, de reducere a emisiilor de CO₂ nu cu 100%, ci cu 90% față de nivelul de referință din 2021.

Miercuri, Comisia de Mediu din Parlamentul European a votat pentru reducerea țintei inițiale, de 100%, la 87,5% pentru autoturisme și 80% pentru vehiculele comerciale ușoare. Urmează votul în plenul Parlamentului European, în sesiunea din decembrie, pentru ceea ce va constitui mandatul Parlamentului în negocierile cu Consiliul Uniunii Europene.

La nivel europarlamentar, acordul între Socialiști, Populari și Liberali, pe un subiect atât de sensibil, e considerat un semnal încurajator pentru coaliția pro-europeană, pe fondul renegocierii de poziții, la jumătatea mandatului. Sunt dezamăgit, însă, de lipsa de curaj și ambiție, pe care o trădează diferența infimă față de propunerea Comisiei Europene.

De aceea, susțin criticile aduse de Asociația Producătorilor Europeni de Automobile, care consideră că flexibilitatea oferită autoturismelor fabricate în UE este prea limitată, ca domeniu de aplicare și ca durată.

Speranța majoră rămâne la Consiliu, unde România și celelalte state membre, producătoare de mașini, trebuie să se bată pentru apărarea industriei auto, prin adecvarea la realitate a obiectivelor de mediu”, a declarat Mihai Tudose, vicepreședinte al Comisiei pentru Securitate și Apărare din Parlamentul European.

Citește articolul complet

Politică

Dezvăluiri în cadrul conferinței de presă a PNL. Robert Sighiartău ar vrea ”capul” lui Popa

* președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a susținut o conferință de presă, miercuri-seară, în care a vorbit, printre altele, despre unele zvonuri cum că Robert Sighiartău, președintele PNL Bistrița, ar contacta liberali din județul nostru pentru a vedea dacă îl poate schimba din funcție prin identificarea unui contracandidat * Popa a recunoscut că informația a ajuns și la urechile sale și a precizat că nu este prima încercare de-a lui Robert Sighiartău de a interveni la nivelul organizației județene a PNL Brăila, însă fără succes * Popa a precizat că alegerile din PNL încă nu au fost stabilite, dar a indicat că ar putea avea loc la finele anului sau începutul lui 2027 * cât despre anunțul candidaturii lui Alin Tișe (președintele Consiliului Județean Cluj) la șefia partidului, acesta nu a dorit să comenteze prea mult

Publicat

în

Dezvăluiri în cadrul conferinței de presă a PNL. Robert Sighiartău ar vrea ”capul” lui Popa

Președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, este atacat din interiorul partidului, însă susține că nu se teme. Mai exact, în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc miercuri-seară la sediul PNL, Popa a fost întrebat de jurnaliști în legătură cu zvonurile potrivit cărora, președintele PNL Bistrița-Năsăud, Robert Sighiartău, ar fi contactat mai mulți liberali brăileni pentru a identifica un eventual contracandidat care să îl schimbe din funcție pe șeful organizației județene.

Popa a precizat că i-au transmis și alți colegi această informație și a precizat că îl așteaptă pe Robert Sighiartău și pe colegii pe care îi susține să vină și să candideze împotriva sa.

”Foarte bine face domnul Robert Sighiartău. A vorbit și în 2021 și când au fost alegerile, n-a mai găsit un contracandidat împotriva mea pentru că lucrurile erau clare. Dar hai să vă mai spun ceva: domnul Robert Sighiartău a încercat și în 2021, și în 2022, și în 2023. Știu, de altfel știm cu toți povestea că a tot sunat prin județul Brăila. Dar, domnul Robert Sighiartău este președintele PNL Bistrița, nu PNL Brăila. În județul și în municipiul Brăila, noi ne hotărâm soarta! Nu ne-o hotărăște nici domnul Robert Sighiartău, nici nimeni de la nivel național”, a declarat Popa.

Deputatul PNL Brăila a comparat organizația pe care o conduce cu cea condusă de Sighiartău, precizând că la Alegerile din 2024 a avut un rezultat mult mai bun. Popa a lansat un atac la adresa acestuia, acuzând că întotdeauna Sighiartău a ajuns să ”întoarcă armele” împotriva conducerii partidului.

”Eu, cu colegii mei vom vota. Care este competitiv, să candideze împotriva mea, nu este nicio problemă. Dar, județul Bistrița-Năsăud are 62 de UAT-uri. Partidul Național Liberal are 13 UAT-uri pe care le-a câștigat la Alegerile din 2024. Să nu fiu răutăcios că am auzit că mai avem vreo 7 sau 8 acolo. Asta reprezintă, pe poza din 2024, că 20,9% din UAT-urile din județul Bistrița-Năsăud sunt liberale. În schimb, în județul Brăila – ați văzut și cu ultimele mutări, dar facem abstracție de faptul că au mai trecut 1-2 primari de la alegeri și până în prezent în echipa Partidul Național Liberal -, noi am obținut, în urma Alegerilor din 2024, 20 de primari. Iar 20 de primari din 44 reprezintă 46%. Deci 46% din administrația locală este condusă de primari din partea Partidului Național Liberal. Noi am reușit la Brăila să arătăm că se poate.

Am plecat de la 13 primari, am ajuns la 20 de primari. Avem mai mulți viceprimari decât are Partidul Social Democrat. Avem astăzi, dacă nu greșesc, undeva la 25 de viceprimari. Partidul Social Democrat nu are nici o comună de a mea. A mea impropriu spus, a partidului pe care îl reprezint. Niciun viceprimar numit. Domnul Robert Sighiartău e același care în perioada 2017-2021 a fost secretarul general al partidului. În mandatul domnului președinte Ludovic Orban.(…) În perioada 2017-2021, în momentul în care domnul Orban a fost președinte, mă repet, primul om care l-a trădat pe domnul președinte Ludovic Orban a fost domnul Robert Sighiartău.

Apoi, în perioada 2021-2022, a fost în echipa domnului Florin Cîțu. Dar când s-a apropiat sfârșitul mandatului domnului Cîțu, domnul Robert Sighiartău a ieșit și l-a atacat pe președintele de la cea vreme. Apoi, în perioada 2022-2024, a fost vicepreședinte în mandatul domnului Ciucă. În momentul în care a plecat domnul Ciucă, unul dintre cei mai acizi contestatari ai dumnealui a fost domnul Robert Sighiartău. Cu tot respectul pentru domnul președinte Ilie Bolojan: să aibă grijă, personajul acesta este toxic. Unde ajunge, se termină orice povest. (…) Îl aștept pe domnul Robert Sighiartău, alături de 2-3 pe care îi sună din județul Brăila. Vă dau un exemplu: a sunat doi colegi și mi-au spus trei că au fost sunați”, a mai spus Popa.

Alegerile în PNL ar putea avea loc la finele lui 2026 sau începutul lui 2027

Întrebat în legătură cu motivele posibilelor intervenții ale lui Robert Sighiartău în Brăila, Popa a afirmat că este vorba despre o istorie mai veche.

”Nu știu. Probabil are frustrările trecutului. Dar vă spun: îl aștept pe domnul Robert Sighiartău cu cine vrea dumnealui să îmi fie contracandidat. Suntem un partid liber, nu avem nicio problemă, îl aștept. Dar domnul Robert Sighiartău să înțeleagă – și alții care mai sunt amatori -, că la Brăila, noi ne hotărâm soarta.

Iar PNL Brăila, din momentul în care eu am fost ales președinte, nu a avut interferențe nici de la București, și nici de la Partidul Social Democrat. Repet, în momentul în care colegii mei intră într-o sală și votează pe altcineva, trebuie să facă un pas în spate. Atâta timp cât mă votează pe mine, voi rămâne președintele PNL”, a spus Popa.

În același context, Alexandru Popa a precizat că încă nu au existat discuții definitorii la Centru, însă cel mai probabil alegerile din PNL vor avea loc fie la sfârșitul acestui an sau la începutul lui 2027.

Întrebat despre candidatura lui Alin Tișe (președintele Consiliului Județean Cluj) pentru funcția de președinte al PNL la nivel național, Popa nu a comentat foarte mult subiectul și s-a ferit să își manifeste în vreun fel susținerea.

”Domnul Tișe, să vedem ce platformă va avea. N-am discutat cu dumnealui, nu știu despre ce e vorba. Vom vedea la momentul oportun. Să vedem proiectele. La momentul ăsta avem un președinte. Trebuie să vedem cine va candida”, a conchis Popa.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧