Social Media

Economie

Privatizarea «Petrom», Guvernul Năstase, Guvernul Tăriceanu, Monica Macovei și parlamentarii

Timp de citire: 7 minute

• președintele interimar al filialei brăilene a partidului senatorului Diana Șoșoacă, Ionel Alexandru, a ținut să clarifice, recent, modul în care s-a realizat privatizarea ”Petrom” în 2004 • Alexandru afirmă că statul român ar putea oricând recupera ”Petrom” • acesta susține că o simplă anulare a legii în Parlamentul României ar rezolva problema • în acest context, fostul senator PRM a dorit să enumere parlamentarii brăileni care au votat legea privatizării ”Petrom” • pe de altă parte, nu numai Guvernul Năstase este de vină ci și Guvernul Tăriceanu, prin Monica Macovei, cea care a fost artizanul Legii 247/2005, de înființare a Fondului Proprietatea
 
În contextul nemulțumirilor provocate la finele anului trecut de gestul Austriei de a bloca intrarea României în spațiul Schengen au existat nenumărate dezbateri în spațiul public legate de modul în care s-a făcut privatizarea ”Petrom” în trecut. Prezent în Parlament în timpul dezbaterilor privitoare la legea prin care s-a făcut acest lucru la propunerea Guvernului Adrian Năstase, în prezent președintele interimar al partidului senatorului Diana Șoșoacă la Brăila, fostul senator PRM Ionel Alexandru, a dorit să povestească modul în care s-ar fi acționat la momentul 2004. De asemenea, acesta a ținut să sublinieze că dacă România dorește să recupereze ”Petrom” ar putea-o face extrem de ușor, prin simpla anulare a legii adoptate la vremea respectivă.
”Eram în Parlament când s-a supus în discuție problema privatizării «Petromului». Noi, de la PRM, am fost de la început «împotriva» privatizării acestei unități strategice a statului român. Constituția României spune că bogățiile subsolului și ale solului sunt inalienabile. Nu pot fi date nimănui! Guvernul Adrian Năstase n-a vrut să respecte Constituția, dar ca să își asigure spatele – mă refer la Adrian Năstase ca prim-ministru -, a făcut această privatizare printr-o lege, lucru care nu este deloc constituțional. Pentru că nu poți să privatizezi ceva prin lege. Asta se face între statul român și anumite societăți comerciale prin contracte de vânzare-cumpărare, cu clauze și așa mai departe. Pe când, dând-o printr-o lege, și-a apărat spatele. Și din punctul meu de vedere, acum el trebuie să răspundă. Noi am votat «împotriva» acestei legi și în Comisie, și când s-a supus la vot, am spus că e neconstituțională, nelegală, dar nu a ținut nimeni cont de nimic”, a afirmat Alexandru.
Plecând de la ideea că în ultima perioadă au existat o serie de discuții pe această temă, fostul senator a dorit să puncteze că în opinia sa, greșeala din 2004 ar putea fi îndreptată extrem de ușor în prezent, în special în contextul refuzului la spațiul Schengen.
”Iei legea și o anulezi. Pur și simplu. O declari nulă. Aici este avantajul nostru. Nu este un contract de vânzare-cumpărare, în care ai clauze și așa mai departe. Este o lege pe care Parlamentul poate să o anuleze pur și simplu. Și îi lăsăm cu fundul în baltă. Dar avem voință politică să facem treaba aceasta?! Din punctul meu de vedere, Guvernul dacă vrea să facă ceva, trimite o lege în Parlament, prin care anulează legea respectivă. Și nu mai discutăm. E cea mai simplă cale. Legea fiind neconstituțională. E limpede: atât timp cât tu încalci Constituția care îți spune că toate bogățiile subsolului și solului sunt inalienabile, nu poți să le vinzi!”, a mai adăugat sursa citată.
 
Cine a votat din partea Brăilei legea de privatizare a «Petromului» în 2004
Mergând mai departe, Ionel Alexandru a dorit să facă o scurtă trecere în revistă a votului dat în 2004 de către parlamentarii Brăilei. În afară de reprezentanții PRM, potrivit acestuia, toți ceilalți au fost ”pentru” propunerea Guvernului Năstase. Ei bine, având în vedere că printre parlamentarii de atunci, singurul aflat încă pe o funcție importantă este europarlamentarul  Mihai Tudose, Alexandru i-a cerut public să facă anumite clarificări privind votul pe care l-a dat la vremea respectivă ”pentru” privatizarea ”Petrom”.
”Din partea PSD-ului, care a fost inițiatorul acestei legi prin Adrian Năstase, deși atunci se numea PDSR (Partidul Democrației Sociale din România), parlamentari de Brăila erau următorii: Viorel Balcan senator PSD. Iar ca deputați: Mihai Tudose, George Dragu, Ion Ștefan și Daniela Bartoș. Aceștia patru erau, de asemenea, de la PSD. Trebuia să se realizeze printr-un contract comercial și nu printr-o lege. O astfel de lege nu are absolut nimic de-a face cu modul în care trebuie realizată o privatizare. Repet, realitatea care a stat la baza elaborării acestei legi era faptul că atât lui Adrian Năstase cât și șefilor PSD li s-a atras atenția că s-ar putea să intre la pușcărie dacă pun în practică un contract privind privatizarea «Petromului» în varianta clasică. De aceea s-a acoperit această mare jefuire a României printr-o lege care să arunce, de fapt, răspunderea în spatele Parlamentului și a celor care au votat această lege”, a adăugat Alexandru.
Întrebat totuși de ce parlamentarii PRM nu au atacat la vremea respectivă acest demers ca fiind unul neconstituțional, fostul senator a explicat că atunci efectul ar fi fost zero, deoarece Curtea Constituțională era controlată politic.
”Cine să atace? La Curtea Constituțională toți erau reprezentanți ai PSD-ului. Erau puși de Ion Iliescu. Partea Parlamentului, la fel. Tot de către ei. Deci un astfel de demers nu avea nicio șansă din punctul acesta de vedere. Dar legea poate fi atacată oricând în prezent. Din punctul meu de vedere, Parlamentul, dacă vrea să ia o măsură, poate oricând să anuleze această lege, pur și simplu”, a conchis liderul SOS România Brăila.
Contactat telefonic, europarlamentarul PSD Brăila, Mihai Tudose, nu a dorit să comenteze acuzațiile fostului senator PRM.
 
Pe surse: Înființarea Fondului Proprietatea a ajutat la vânzarea Petrom
Surse politice ne-au precizat că lucrurile nu sunt deloc simple în ceea ce privește modul în care s-a făcut privatizarea Petrom. Potrivit acestora, nu doar Guvernul Adrian Năstase a contat la momentul respectiv, ci și înființarea Fondului Proprietatea de către Monica Macovei, din timpul Guvernului Tăriceanu, care și-a asumat răspunderea pe Legea 247/2005. Asta deoarece, în momentul în care s-a făcut privatizarea, a fost prevăzut că toate deciziile ce vizează majorări de capital, proiecte de investiții, privatizarea profitului etc. pot fi luate cu minim 75% din voturile acționarilor. La momentul respectiv au fost vândute 51% din acțiuni, în timp ce statul român avea 49%. „Cu alte cuvinte nu se puteau lua decizii majore fără consimțământul României. După înființarea Fondului Proprietatea de către Macovei, partea română a ajuns să mai aibă doar 25% din acționariat, astfel că acest lucru a dus la pierderea completă a controlului statului asupra societății”, ne-au declarat surse demne de încredere.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Economie

60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru

• au fost aplicate în perioada 3-7 noiembrie, când s-a desfășurat Campania Națională pentru combaterea muncii nedeclarate • au fost luați în vizor angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent

Publicat

în

60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru

Angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent – clase selectate din diviziunea CAEN 47, verificați de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila.

Controalele – desfășurate în perioada 3-7 noiembrie 2026 – fac parte din Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate („la negru”) și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătatea în muncă.

Inspectorii de muncă au efectuat 48 de controale la tot atâția angajatori din comerț, campania națională având ca obiective: creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sanțiunilor contravenționale corespunzătoare.

Au fost aplicate, în total, 39 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor fiind de 66.000 de lei (din care 60.000 lei pentru muncă nedeclarată). Principalele deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă: primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul de evidență al salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității; nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru; încălcarea prevederilor legale privind munca în zilele de repaus săptămânal; primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată.

În domeniul securității și sănătății în muncă au fost constatate următoarele deficiențe: angajatorii nu au luat măsuri la amenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare la locul de muncă prin semnalizare de securitate, respectiv semnalizarea tabloului electric; nu au asigurat trusa sanitară pentru acordarea primului ajutor care să conțină componente conform conținutului minim obligatoriu prevăzut în Anexa 3 la Ordinul 427/14.06.2002 aflate în termen de valabilitate.

Pentru neconformităţile constatate, inspectorii ITM Brăila au dispus 85 de măsuri cu termene precise de îndeplinire de către entităţile controlate; neîndeplinirea acestora în termenul stabilit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, potrivit prevederilor Legii nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată şi actualizată.

„Activitățile de comerț cu amănuntul presupun o multitudine de operațiuni desfășurate zilnic, de la aprovizionarea și manipularea mărfurilor până la depozitarea și expunerea acestora, precum și interacțiunea permanentă cu publicul, fiecare dintre aceste activități implicând riscuri specifice pentru lucrători.

Prin acțiunile de control desfășurate urmărim atât identificarea și combaterea muncii nedeclarate, cât și responsabilizarea angajatorilor în ceea ce privește asigurarea unor condiții de muncă sigure și sănătoase.

Respectarea legislației muncii, a normelor de securitate și sănătate în muncă nu trebuie privită doar ca o obligație legală, ci ca o responsabilitate esențială față de fiecare salariat. Prevenirea accidentelor de muncă și protejarea sănătății lucrătorilor trebuie să reprezinte o prioritate constantă pentru toți angajatorii din acest sector de activitate” , a precizat inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.

Citește articolul complet

Economie

Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale

• verificările au avut loc în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, în cadrul unei Campanii Naționale inițiată de Inspecția Muncii • au fost controlați 18 angajatori brăileni și au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 de lei

Publicat

în

Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a finalizat, recent, Campania Națională privind verificarea modului respectării prevederile legale în domeniul securității şi sănătății în muncă în unitățile care au ca obiect de activitate activități referitoare la sănătatea umană (Cod CAEN 86) și în domeniul serviciilor combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare (cod CAEN 87).

Verificările efectuate în spitale și cămine de bătrâni, în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, fac parte din Programul-cadru de acțiuni al Inspecției Muncii.

Obiectivele campaniei au fost: diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care desfășoară activități referitoare la sănătatea umană și servicii combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă în societățile comerciale din domeniul de activitate sus-menționat; asigurarea purtării de către toți lucrătorii a echipamentelor individuale de protecție adecvate; eliminarea neconformităților constatate domeniul securității şi sănătății în muncă în activitățile specifice ale unităților din domeniile de activitate vizate de campanie.

În această perioadă, au fost controlați 18 angajatori brăileni, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 28 sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 lei. Principalele deficiențe constatate de inspectorii ITM Brăila: lipsa lucrătorilor desemnaţi/instruiți care aplică măsurile de prim ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucratorilor; lipsa evidenței echipamentului individual de protecție acordat la intervalele de timp stabilite pentru lucrători, pentru riscurile identificate la locul de muncă;  neamenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare, respectiv semnalizarea prizelor.

„Prin acțiunea desfășurată, s-a urmărit atât verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, cât și conștientizarea angajatorilor și lucrătorilor cu privire la necesitatea prevenirii accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale”, a precizat inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Liviu Arhire.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧