Social Media

LOCAL

Prins pe traseu cu lemne fără acte

Publicat

în

• brăileanul a fost sancționat contravențional, iar materialul lemnos a fost confiscat
 
Miercuri, 22 noiembrie, la ora 10:20, polițiștii au depistat, pe DN 23, în localitatea de domiciliu, un bărbat de 41 de ani, din localitatea Cazasu în timp ce transporta cu o autoutilitară, material lemnos fără a avea asupra sa documentele specifice de transport, iar materialul lemnos transportat nu avea proveniență legală. ”Astfel, bărbatul a fost sancționat contravențional conform Legii 171/2010, iar materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării”, au precizat polițiștii. În intervalul orar 10:00-14:00, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Brăila au acționat pentru combaterea infracțiunilor la regimul silvic. Au fost legitimate nouă persoane și controlate câteva vehicule, fiind aplicate sancțiuni contravenționale pentru neregulile constatate conform Legii 171/2020.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile