LOCAL
“Poliţistul infractor-şpăgar, Ion Emanuel, la un campionat sportiv pe banii IPJ”
• acuzaţia este adusă de un cititor, care a precizat faptul că poliţistul cercetat în dosarul “Mită la Poliţişti” şi care a provocat recent un grav accident, ar fi primit o “recompensă” de la IPJ Brăila • deşi pus la dispoziţie, acesta ar fi participat la o competiţie sportivă din cadrul MAI, pe cheltuiala instituţiei angajatoare • în schimb, de la IPJ Brăila ni s-a comunicat că poliţistul a mers la competiţie pe cheltuiala lui, acesta fiind în concediu
Agentul de poliţie din cadrul IPJ Brăila Ion Emanuel, autorul unui grav accident de circulaţie, produs pe Şoseaua de Centură, la jumătatea lunii trecute, unul dintre inculpaţii în dosarul “Mită la Poliţişti”, s-a mai trezit cu nişte acuzaţii. Pe adresa redacţiei “Obiectiv Vocea Brăilei” s-a primit, ieri, o sesizare, în care ni se atrage atenţia vis-a-vis de participarea poliţistului la un campionat sportiv, pe banii instituţiei angajatoare, adică IPJ Brăila – MAI. Reclamantul şi-a exprimat supărarea cu privire la faptul că poliţistul, pus totuşi la dispoziţia conducerii IPJ Brăila până când în dosarul penal aflat în curs de judecată se va decide vinovăţia sau nevinovăţia, a primit o “recompensă” chiar de la instituţia unde este angajat. De la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila ni s-a comunicat însă că acuzaţiile făcute nu sunt reale.
“Scriaţi acum ceva timp despre megadosarul “şpaga la poliţişti”, despre acei lucrători de la rutier săltaţi, audiaţi şi arestaţi (unii dintre ei). Acum, aceştia sunt puşi la dispoziţie, urmând să se ia o măsură la finalizarea cercetărilor. Acum vreo lună de zile, unul dintre aceştia, respectiv Ion Emanuel, beat fiind, a făcut un accident îngrozitor pe şoseaua de centură, în urma căruia o familie nevinovată era să îşi piardă viaţa. Cum credeti că l-a răsplătit IPJ Brăila?Trimiţându-l la un campionat sportiv din cadrul MAI-ului, pe banii instituţiei… Incredibil…Fotografiile ataşate sunt de la competiţia sportivă, de undeva de prin Arad…Cred că ar fi un articol interesant pentru dvs, puteţi chiar intra în amănunt, poate cineva de prin conducerea IPJ-ului va da şi vreo explicaţie… cu toate că mă cam îndoiesc. Sper ca va fi un subiect interesant”, este mesajul transmis de către cititorul cotidianului nostru.
Aşa cum era normal, după ce am intrat în posesia acestor rânduri, în care erau aduse acuzaţii grave la adresa IPJ Brăila, am cerut explicaţii. Ni s-au dat prin intermediul Biroului de Presă, care ne-a transmis că, într-adevăr, agentul Ion Emanuel a mers, la începutul acestei luni, la un campionat de minifotbal, organizat de IJJ Bihor (Inspectoratul de Jandarmi Judeţean), la Oradea. Numai că, acesta se afla în concediu de odihnă şi a decis, cel mai probabil, să meargă la competiţia respectivă. “Nu i-a asigurat IPJ Brăila vreun transport, el era în concediu, şi-a asigurat singur cheltuielile”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, subinsp. Laura Dan.
Dosarele lui Ion Emanuel
La acest moment, politistul are pe cap două dosare grele, cel mai recent fiind cel legat de accidentul produs, în aprilie, cel mai probabil pe fondul consumului de alcool, după cum spun anumite surse. Oricum, am cerut detalii despre acest dosar la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, însă răspunsul a fost unul fără prea multe detalii. Ni s-a comunicat însă că este o anchetă penală în curs. “Vă comunicăm faptul că, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, a fost înregistrat dosarul penal în care se efectuează cercetări faţă de Ion Emanuel, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, prev. de art 196 Cod Penal şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 Cod Penal”.
Reamintim că teribilul accident s-a produs în data de 18 aprilie, în zona Poligonului Vulpea. Două maşini au fost făcute praf, din cauza poliţistului Ion Emanuel, care a pornit într-o cursă nebună pe Şoseaua de Centură. Agentul de poliţie, aflat la volanul unui “Volkswagen” negru, mergea pe şosea, cu farurile stinse, şi a intrat efectiv într-o altă maşină aflată pe contrasens. Victime au fost o femeie însărcinată cu gemeni, un copil de 2 ani, şi alţi doi adulţi aflaţi în maşina izbită în plin, chiar în zona Poligonului Vulpea. Din fericire, persoanele aflate în maşina implicată în accident, care s-a făcut praf, au avut zile.
Evenimentul rutier ce a fost la un pas de a aduce moartea s-a produs după ora 20.00, astfel că afară se întunecase deja. Un bărbat de 29 de ani, din Călăraşi, circula liniştit cu autoturismul “Ford”, pe Centura Brăilei, fără a se gândi vreun moment că avea să trăiască un coşmar. În maşina condusă de acesta se aflau patru persoane, adică şoferul, cumnatul acestuia cu soţia, însărcinată în 5 luni, şi copilul lor, de numai 2 ani. La un moment dat, cel aflat la volan s-a trezit izbit în plin, el fiind în stare de şoc imediat după impact. Şi-a revenit după ce a constatat că ocupanţii autoturismului sunt în viaţă. “Individul venea pe contrasens, depăşea cu luminile stinse. Nu avea nici poziţii, nimic nu avea, era beznă. În 5 – 10 metri l-am văzut, am frânat pur şi simplu. Nu ştiu. Mai eram în maşină cu cumnatul meu, soţia lui şi un copil”, a declarat şoferul aflat la volanul Fordului. După accident, poliţistul aflat la volan a refuzat să fie testat cu alcooltestul, însă acestuia i-au fost recoltate probe de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei. Chiar dacă instituţiile implicate în anchetă nu fac declaraţii oficiale, printre anchetatori circulă deja informaţia că alcoolemia ar fi fost una destul de mare. Rămâne de văzut care va fi concluzia procurorilor.
Oricum, Ion Emanuel este un poliţist care are multe bube în cap, fiind judecat în dosarul “Mită la poliţişti”, dosar în care este “caracterizat” chiar de procurori ca fiind: “un şofer care conduce băut, fie maşina personală, fie cea de serviciu”.
LOCAL
O eroare de soft a pus în funcțiune sistemele de alarmare din localitățile brăilene de pe malul Siretului. ISU precizează că nu e niciun pericol
Un mesaj care ar fi trebuit să fie transmis doar în localitățile aflate în proximitatea Barajului Reconstrucția de pe râul Bistrița, acumularea Piatra Neamț, s-a auzit și în difuzoarele de mare putere ale sistemelor de alarmare montate de-a lungul râului Siret, în județul Brăila. Mesajul avertiza despre o creștere a nivelului râului ca urmare a unei deversări controlate efectuate la barajul de lângă Piatra Neamț. Astfel, locuitorii unor așezări brăilene precum Cotu Lung sau Vădeni, unde sunt montate sisteme de înștiințare-alarmare au putut auzi mesajul și s-au gândit că proprietățile lor ar putea fi în pericol. Ca urmare, mulți au sunat la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brăila, pentru a cere lămuriri. ISU a transmis un comunicat de presă prin care a informat că nu există niciun motiv de alarmare, mesajul de la sistemul de alarmare fiind destinat doar localităților din apropierea barajului, transmiterea sa și în localitățile de pe malul Siretului din județul Brăila fiind cauzată de o eroare de soft apărută în sistem.
”Astăzi, 07 noiembrie 2026, în jurul orei 16.00, din cauza unei erori de soft, în sistemul de înștiințare-alarmare la inundații pe râul Siret, care funcționează și pe raza județului Brăila, a fost transmis un mesaj către populație privind deversarea controlată din Barajul Reconstrucția de pe râul Bistrița, acumularea Piatra Neamț. Mesajul nu era destinat localităților brăilene, care nu vor fi afectate de actuala situație. Atunci când va fi necesar, autoritățile locale și populația din localitățile județului Brăila, aflate în albia majoră a râului Siret, vor fi anunțate în timp operativ despre astfel de deversări controlate, astfel încît să poată lua măsuri de autoprotecție”, a transmis ISU Brăila.
LOCAL
Fost șef al IPJ Brăila, cu multă experiență în prafuri, numitul Chivu Cătălin a găsit făină în loc de cocaină!
Azi dimineață, numitul Chivu Cătălin a făcut un filmuleț cu o ”mare” descoperire pe Faleză: niște pungi cu ”praf” alb aruncate într-un coș de gunoi.
Fost șef al IPJ Brăila care a avut de-a face în viața lui profesională cu ceea ce se cheamă prafuri de mare risc, Chivu a considerat că trebuie să anunțe poliția ca să cerceteze ”enormitatea” întâmplată la Brăila, pe Faleza Dunării.
”Ia uitați ce este aici! Eu în clipa asta sun la poliție”, a zis polițistul pensionar ca și când ar fi descoperit niște kilograme de cocaină care ar valora, vă dați seama, o sumă uriașă.
Atât de uriașă încât nici un copil care s-a mai uitat pe la filme polițiste nu ar fi crezut că a fost aruncată la gunoi. Sigur, numitul Chivu nu a ratat ocazia să critice poliția că se mișcă greu, dar că el îi așteaptă pe cei de la Crimă organizată.
Zis și făcut! S-a mobilizat DIICOT-ul, s-au luat probe, s-au trimis la Constanța, așadar s-au consumat resurse din banii contribuabililor ca să i se dovedească numitului Chivu că la mijloc era doar făină.
De fapt, niște puști au făcut o farsă, iar deșteptul polițist pensionar, care a fost anunțat ”de cineva”, a intervenit prompt. Și-o fi pus întrebarea că poate cineva și-a bătut joc de el?
Până una alta, el a dat-o mai departe și-a aruncat-o în cârca DIICOT că poate polițiștii de la Crimă Organizată nu erau suficient de ocupați.
Cu asta se ocupă numitul Chivu Cătălin când nu merge în pelerinaje cu pensionarii de la Asociația ”Ana Aslan” sau când nu controlează activitatea spitalului din Făurei ca membru în Consiliul de Administrație din partea PNL. E ocupat, ce mai!
Poziția oficială a polițiștilor de la Crimă Organizată: făină alimentară
”Având în vedere sesizarea prin apel 112 a polițiștilor și informațiile apărute în spațiul public (postarea lui Chivu – n.n) cu privire la prezența unei substanțe susceptibilă de a avea efect psihoactiv, polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate au efectuat cercetări cu privire la împrejurările în care a fost depozitată substanța pulverulentă de culoare albă, astfel că a fost identificat un tânăr care ar fi aruncat substanța respectivă în spațiul de depozitare pentru deșeuri, fără a urmări provocarea unei stări de panică în rândul populației sau generarea unor suspiciuni cu privire la natura acesteia, afirmând că este făină alimentară.
Totodată, în urma analizelor de laborator a rezultat că respectiva substanță nu face parte din categoria substanțelor stupefiante sau psihotrope supuse controlului conform Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri cu modificările și completările ulterioare și nici alte substanțe psihoactive”.





















