LOCAL
Polițiștii brăileni, acțiuni pentru siguranța elevilor
Polițiștii brăileni au desfășurat, marți, 17 martie, o serie de activități preventive și de control în zona unităților de învățământ din orașul Însurăței, acțiunile având ca scop creșterea gradului de siguranță școlară și prevenirea faptelor antisociale în rândul elevilor.
La data de 17 martie a.c., polițiști din cadrul Biroului Siguranța Școlară, Compartimentului de Prevenire a Criminalității și Poliției Orașului Însurăței, împreună cu reprezentanți ai Serviciului Criminalistic, au desfășurat activități menite să mențină un climat de ordine și siguranță publică în zona adiacentă unităților de învățământ.
Acțiunile au vizat prevenirea absenteismului și a abandonului școlar, precum și legitimarea tinerilor care se aflau în apropierea unităților de învățământ în timpul programului școlar. În același timp, polițiștii rutieri au efectuat verificări în trafic, fiind sprijiniți de echipa canină a Serviciului Criminalistic.
Totodată, polițiștii au desfășurat activități de informare și prevenire la Liceul Tehnologic „Nicolae Titulescu” din Însurăței, în cadrul Proiectului Educațional „Siguranța Copiilor”, inițiat la nivelul unității de învățământ în colaborare cu Inspectoratul de Poliție Județean Brăila și derulat pe parcursul anului școlar 2025–2026.
În cadrul întâlnirilor cu elevii din clasele profesionale, discuțiile au vizat prevenirea implicării acestora în evenimente din sfera violenței domestice sau a violenței în unitățile de învățământ.
De asemenea, activitățile desfășurate cu elevii din ciclul primar au avut ca temă educația rutieră, dar și noțiuni legate de bullying și cyberbullying, polițiștii explicându-le copiilor cum pot recunoaște astfel de situații și cum pot sesiza sau interveni atunci când sunt martori la asemenea fapte.
Reprezentanții poliției precizează că astfel de activități sunt organizate constant în unitățile de învățământ, scopul fiind familiarizarea elevilor cu rolul și responsabilitățile instituției, dar și promovarea unui comportament responsabil în societate.
Acțiunile vor continua și în perioada următoare, în colaborare cu unitățile de învățământ, pentru a sprijini educația preventivă și pentru a asigura siguranța elevilor.
ARTICOLE CARE V-AR PUTEA INTERESA
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
DE ACELAȘI AUTOR

































