LOCAL
Polițiști și motocicliști! Lecții de educație rutieră pe Faleza Dunării din Brăila
• polițiștii rutieri, în colaborare cu asociațiile și cluburile de profil ”Haiducii lui Terente”, ”On the Road to Heaven” și ”Top Riders – Școala Moto”, au desfășurat o activitate preventivă și au vorbit despre pericolele din trafic • polițiștii au venit cu recomandări importante, iar participanții au putut experimenta efectele consumului de alcool și substanțe psihoactive cu ochelari speciali
Motocicliști din Brăila, alături de polițiștii Serviciului Rutier Brăila, au fost implicați într-o activitate de educație rutieră, menită să ajute în prevenirea unor accidente rutiere grave, în care pot fi implicați atât șoferi, cât și motocicliști.
Participanții au putut testa ochelarii speciali, tocmai pentru a observa efectele consumului de alcool și droguri. Miercuri, 20 mai, în intervalul orar 17:30 – 19:30, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila – Serviciul Rutier și Biroul Rutier – au desfășurat o activitate de educație rutieră adresată motocicliștilor. Asta în contextul implementării Planului Național de Măsuri pentru Siguranța Rutieră a pietonilor și bicicliștilor în anul 2026, al ”Concepției Poliției Române pentru Educație Rutieră 2026”, precum și cu ocazia ”Săptămânii Naționale a Siguranței Rutiere”.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, activitatea a fost organizată în colaborare cu asociațiile și cluburile de profil ”Haiducii lui Terente”, ”On the Road to Heaven” și ”Top Riders – Școala Moto”, fiind desfășurată în parcarea publică din zona ”Moara Violatus”, de pe Faleza Dunării din municipiul Brăila. Acesta este un loc consacrat întâlnirilor săptămânale ale motocicliștilor, după cum spun polițiștii. La acțiunea de miercuri au participat aproximativ 50 de motocicliști.
”În cadrul activității, participanții au avut posibilitatea de a experimenta efectele consumului de alcool și substanțe psihoactive prin intermediul unor ochelari speciali care simulează o alcoolemie cuprinsă între 1,3 și 1,5 g/l alcool pur în sânge, precum și efectele consumului de droguri.
Astfel, o parte dintre motocicliști au parcurs pedestru un traseu sinuos amenajat cu jaloane, într-un poligon închis circulației rutiere. Experiența a avut un puternic impact asupra participanților, aceștia conștientizând dificultățile și riscurile majore generate de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive”, au spus polițiștii.
Totodată, polițiștii au prezentat și discutat cu participanții principalele modificări legislative din domeniul rutier, respectiv prevederile O.G. nr. 1/2024, O.U.G. nr. 84/2024, O.U.G. nr. 97/2024 și Legea nr. 263/2023 – ”Legea Anastasia”.
Accentul a fost pus pe combaterea consumului de alcool și droguri la volan, prevenirea comportamentului agresiv în trafic, indisciplina pietonală și regulile aplicabile conducătorilor de trotinete și biciclete, sistemele e-SIGUR și e-SAR.
După cum arată polițiștii, discuțiile purtate au fost interactive, participanții adresând întrebări și primind clarificări din partea polițiștilor rutieri.
În cadrul activității a fost utilizat și autolaboratorul de educație rutieră și distribuite materiale informative. ”Feedback-ul participanților a fost unul pozitiv, activitatea bucurându-se de interes și apreciere”, au mai spus polițiștii.
LOCAL
O eroare de soft a pus în funcțiune sistemele de alarmare din localitățile brăilene de pe malul Siretului. ISU precizează că nu e niciun pericol
Un mesaj care ar fi trebuit să fie transmis doar în localitățile aflate în proximitatea Barajului Reconstrucția de pe râul Bistrița, acumularea Piatra Neamț, s-a auzit și în difuzoarele de mare putere ale sistemelor de alarmare montate de-a lungul râului Siret, în județul Brăila. Mesajul avertiza despre o creștere a nivelului râului ca urmare a unei deversări controlate efectuate la barajul de lângă Piatra Neamț. Astfel, locuitorii unor așezări brăilene precum Cotu Lung sau Vădeni, unde sunt montate sisteme de înștiințare-alarmare au putut auzi mesajul și s-au gândit că proprietățile lor ar putea fi în pericol. Ca urmare, mulți au sunat la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brăila, pentru a cere lămuriri. ISU a transmis un comunicat de presă prin care a informat că nu există niciun motiv de alarmare, mesajul de la sistemul de alarmare fiind destinat doar localităților din apropierea barajului, transmiterea sa și în localitățile de pe malul Siretului din județul Brăila fiind cauzată de o eroare de soft apărută în sistem.
”Astăzi, 07 noiembrie 2026, în jurul orei 16.00, din cauza unei erori de soft, în sistemul de înștiințare-alarmare la inundații pe râul Siret, care funcționează și pe raza județului Brăila, a fost transmis un mesaj către populație privind deversarea controlată din Barajul Reconstrucția de pe râul Bistrița, acumularea Piatra Neamț. Mesajul nu era destinat localităților brăilene, care nu vor fi afectate de actuala situație. Atunci când va fi necesar, autoritățile locale și populația din localitățile județului Brăila, aflate în albia majoră a râului Siret, vor fi anunțate în timp operativ despre astfel de deversări controlate, astfel încît să poată lua măsuri de autoprotecție”, a transmis ISU Brăila.
LOCAL
Fost șef al IPJ Brăila, cu multă experiență în prafuri, numitul Chivu Cătălin a găsit făină în loc de cocaină!
Azi dimineață, numitul Chivu Cătălin a făcut un filmuleț cu o ”mare” descoperire pe Faleză: niște pungi cu ”praf” alb aruncate într-un coș de gunoi.
Fost șef al IPJ Brăila care a avut de-a face în viața lui profesională cu ceea ce se cheamă prafuri de mare risc, Chivu a considerat că trebuie să anunțe poliția ca să cerceteze ”enormitatea” întâmplată la Brăila, pe Faleza Dunării.
”Ia uitați ce este aici! Eu în clipa asta sun la poliție”, a zis polițistul pensionar ca și când ar fi descoperit niște kilograme de cocaină care ar valora, vă dați seama, o sumă uriașă.
Atât de uriașă încât nici un copil care s-a mai uitat pe la filme polițiste nu ar fi crezut că a fost aruncată la gunoi. Sigur, numitul Chivu nu a ratat ocazia să critice poliția că se mișcă greu, dar că el îi așteaptă pe cei de la Crimă organizată.
Zis și făcut! S-a mobilizat DIICOT-ul, s-au luat probe, s-au trimis la Constanța, așadar s-au consumat resurse din banii contribuabililor ca să i se dovedească numitului Chivu că la mijloc era doar făină.
De fapt, niște puști au făcut o farsă, iar deșteptul polițist pensionar, care a fost anunțat ”de cineva”, a intervenit prompt. Și-o fi pus întrebarea că poate cineva și-a bătut joc de el?
Până una alta, el a dat-o mai departe și-a aruncat-o în cârca DIICOT că poate polițiștii de la Crimă Organizată nu erau suficient de ocupați.
Cu asta se ocupă numitul Chivu Cătălin când nu merge în pelerinaje cu pensionarii de la Asociația ”Ana Aslan” sau când nu controlează activitatea spitalului din Făurei ca membru în Consiliul de Administrație din partea PNL. E ocupat, ce mai!
Poziția oficială a polițiștilor de la Crimă Organizată: făină alimentară
”Având în vedere sesizarea prin apel 112 a polițiștilor și informațiile apărute în spațiul public (postarea lui Chivu – n.n) cu privire la prezența unei substanțe susceptibilă de a avea efect psihoactiv, polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate au efectuat cercetări cu privire la împrejurările în care a fost depozitată substanța pulverulentă de culoare albă, astfel că a fost identificat un tânăr care ar fi aruncat substanța respectivă în spațiul de depozitare pentru deșeuri, fără a urmări provocarea unei stări de panică în rândul populației sau generarea unor suspiciuni cu privire la natura acesteia, afirmând că este făină alimentară.
Totodată, în urma analizelor de laborator a rezultat că respectiva substanță nu face parte din categoria substanțelor stupefiante sau psihotrope supuse controlului conform Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri cu modificările și completările ulterioare și nici alte substanțe psihoactive”.


















