Social Media

LOCAL

Poliţist brăilean acuzat de fals în declaraţii. Nu a declarat veniturile obţinute din jocuri de noroc

Publicat

în

* Agenția Națională de Integritate a constatat indicii referitoare la săvârșirea infracțiunii de fals în declarații sau existența unor diferențe între averea dobândită și veniturile realizate în cazul unui poliţist * este vorba despre agent de poliție Ivaşcu Mihai Ionuţ din cadrul Poliției Municipiului Brăila, care nu a declarat veniturile  încasate din jocuri de noroc și premii în anii 2016, 2017 și 2019, în cuantum de 7.718 lei.
 
 
 
 
Agent de poliţie brăilean acuzat de fals în declaraţii, întrucât nu a declarat veniturile obţinute din jocuri de noroc. Nu au fost declarate venituri în valoarea de aproape 8.000 lei, încasate în perioada anilor 2016 – 2019.
Agenția Națională de Integritate a constatat indicii referitoare la săvârșirea infracțiunii de fals în declarații sau existența unor diferențe nejustificate între averea dobândită și veniturile realizate, fapte prevăzute de Legea nr. 176/2010.  „Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către Ivaşcu Mihai Ionuţ a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât nu a declarat veniturile  încasate din jocuri de noroc și premii în anii 2016, 2017 și 2019, în cuantum de 7.718 lei”, se arată în comunicatul ANI.
Acuzatul este funcționar public cu statut special – Agent de poliție în cadrul Poliției Municipiului Brăila, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila
În comunicatul postat se arată că Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.
 

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile