Social
Peste 6.500 de brăileni stau acasă fără şomaj şi fără loc de muncă
• aceştia nu mai primesc şomaj, deoarece perioada de acordare a ajutorului financiar s-a terminat pentru ei, dar nici nu şi-au găsit un loc de muncă între timp
Brăila are puţin peste 7.400 de şomeri, potrivit statisticilor Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM), pe luna aprilie 2017. Dintre aceştia, doar 752 primesc şomaj, iar restul de 6.667 sunt şomeri neindemnizaţi, adică nu au nici loc de muncă, nici nu mai primesc ajutor de la stat sub formă de şomaj.
Cei mai mulţi şomeri locuiesc la ţară, în proporţie de 79,4% din numărul lor total, iar restul în oraşele brăilene, inclusiv în municipiu. Cei care “îngroaşă” rândurile şomerilor sunt bărbaţi, în număr de 4.796, aproape dublu faţă de cel al femeilor, 2.623.
Din punct de vedere al vârstei, cele mai multe persoane şomere indemnizate sau neindemnizate au vârsta cuprinsă între 40 şi 49 de ani (32,1%), iar pe locul al doilea se află cele cu vârsta între 30 şi 39 de ani (21%). Următorii pe listă sunt brăilenii care au peste 55 de ani (20,5%), iar 10,3 procente sunt reprezentate de cei de 50-55 de ani. Tinerii adună cele mai puţine puncte procentuale -9,4- din totalul şomerilor brăileni, au sub 25 de ani, iar 6,7% sunt persoane cu vârsta între 25-29 ani.
“Structura acestora pe niveluri de pregătire s-a prezentat astfel: 6.751 (91%) sunt şomeri cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional/şcoală de arte şi meserii; 504 (6,8%) cu nivel de instruire liceal/postliceal şi 164 (2,2%) cu nivel de instruire universitar”, se precizează în comunicatul emis de AJOFM Brăila.
La nivelul judeţului nostru, rata şomajului, în prezent de 5,85%, a scăzut în luna aprilie cu 0,32 puncte procentuale faţă de cea din luna martie, şi cu 1,05% faţă de luna aprilie 2016.
Social
Brigada 10 Geniu, prezentă la sărbătoarea clerului militar
* evenimentul a avut loc luni, 26 octombrie, la București * au fost prezenți militari din cadrul Garnizoanei Brăila, împreună cu preotul militar Cristian Ion * militarii brăileni au participat la Slujba de Te-Deum oficiată la Catedrala Națională și au primit diplome de apreciere din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel
Militari din cadrul Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos” (Garnizoana Brăila), împreună cu preotul militar Cristian Ion, au participat, în ziua de 26 octombrie 2026, la evenimentele religioase și solemne dedicate Zilei Clerului Militar.
„Un moment de profundă însemnătate spirituală l-a constituit proclamarea Sărbătorii Sfinților Martiri Militari de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe Dealul Patriarhiei din București. Evenimentul a evidențiat legătura profundă dintre credință, jertfă, curaj și devotamentul față de țară, valori care definesc atât vocația creștină, cât și misiunea militară”, au precizat surse din cadrul Brigăzii 10 Geniu.
Reprezentanții Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos” Brăila, alături de oficialități și reprezentanți ai structurilor militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Administrației Naționale a Penitenciarelor, au fost prezenți, de asemenea, la Slujba de Te-Deum oficiată în Catedrala Națională din București, recent inaugurată.
Cu acest prilej, a fost subliniată importanța cooperării dintre Biserică și Armată, precum și rolul esențial al preotului militar în viața comunității militare și nu numai, prin sprijinul spiritual și moral oferit militarilor, cultivarea valorilor creștine și întărirea spiritului de solidaritate, responsabilitate și slujire.
În cadrul evenimentelor prilejuite de Ziua Clerului Militar, un moment deosebit l-a reprezentat acordarea diplomelor de apreciere de către Preafericitul Părinte Daniel membrilor Coralei preoților militari „Sacerdotes Militares”, în semn de recunoaștere a activității și implicării acestora în promovarea valorilor spirituale și a tradițiilor clerului militar.
Potrivit sursei citate, participarea militarilor brăileni la aceste manifestări reprezintă o mărturie a respectului față de credința strămoșească, tradițiile Armatei României și misiunea spirituală a Bisericii în rândul celor care își slujesc patria. „Credință, onoare, datorie și jertfă – sunt valori care unesc Biserica și Armata în slujba oamenilor și a României”.
Social
Ultimul veteran de război din județul Brăila a trecut în eternitate
* maiorul în retragere Ion Dragostin, din satul Oancea, comuna Romanu – „Nea Nelu”, cum îi spuneau sătenii – împlinise, în luna martie, venerabila vârstă de 103 ani * odată cu plecarea sa la ceruri, se încheie o filă vie din istoria celui de-Al Doilea Război Mondial
Militarii Garnizoanei Brăila i-au adus, marți, 27 octombrie, un ultim omagiu celui care a fost maior în retragere Ion Dragostin, „Nea Nelu”, cum îi spuneau sătenii – ultimul veteran de război din județul Brăila. Militarii și-au luat rămas bun de la mr. (rtr.) Ion Dragostin în jurul orei 12:00, trupul celui mutat acum la ceruri fiind înmormântat cu onoruri militare, conform regulamentelor militare.
„Cu profundă durere și aleasă reverență ne luăm rămas-bun de la domnul mr. (rtr.) Dragostin Ion, ultimul veteran de război din județul Brăila, reprezentant al unei generații care a cunoscut sacrificiul, suferința și datoria față de Patrie. Odată cu plecarea sa, se închide o filă vie din istoria noastră, iar amintirea unei generații de eroi rămâne în grija și conștiința celor care vin după noi. În fața jertfei și a curajului celor care au luptat pentru libertatea și demnitatea României, cuvintele sunt prea puține. Rămân respectul, recunoștința și datoria de a nu uita niciodată. Ne înclinăm cu pioșenie în fața memoriei sale și îi aducem un omagiu solemn, în semn de profundă prețuire pentru o viață care face parte din istoria și demnitatea acestui neam”, au consemnat militarii Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos” pe pagina oficală a unității.
Pe 2 martie 2026, maiorul în retragere Ion Dragostin, din satul Oancea, comuna Romanu – ultimul veteran de război în viață din județul Brăila – a fost sărbătorit de rude, reprezentanți ai Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos”, Filialei Județene Brăila „General Stan Poetaș” – Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”, Asociației Naționale a Veteranilor de Război (ANVR) – Filiala Brăila, ai altor organizații și instituții, la împlinirea vârstei de 103 ani.
Născut la 2 martie 1923, mr. (rtr.) Dragostin M. Ion – telefonist în perioad acelui de-Al Doilea Război Mondial, agricultor din satul Oancea, comuna Romanu – a fost ultimul beneficiar al programului „Veteran 100 plus, inițiat de Filiala Județeană Brăila „General Stan Poetaș” a ANCE „Regina Maria”.
Ultimul veteran de război de la Brăila a închis ochii chiar de Ziua Armatei României, pe 25 Octombrie, și a fost înmormântat cu onoruri militare marți, 27 octombrie 2026, fiind condus pe ultimul drum de un pluton din cadrul Garnizoanei Brăila, de militari și rude și de reprezentanți ai asociațiilor de militari în rezervă și în retragere.
Dumnezeu să-l odihnească în pace și lumină! Veșnică recunoștință!























