SOCIAL
Peste 300 de joburi la ”Bursa locurilor de muncă”
• evenimentul are loc astăzi, de la ora 09.00, la Sala Polivalentă ”Danubius”
Astăzi, de la ora 09.00, la Sala Polivalentă ”Danubius”, are loc ”Bursa generală a locurilor de muncă”, eveniment organizat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Brăila.
”Pentru acest eveniment AJOFM Brăila a contactat peste 970 angajatori, din care au confirmat participarea 26 angajatori cu 320 locuri de muncă, vacante în următoarele domenii principale de activitate: construcții; construcția de nave și structuri plutitoare; industria alimentară; repararea și întreținerea navelor și bărcilor; fabricarea articolelor de îmbrăcăminte; agricultură; activități de protecție și gardă; hoteluri și alte facilități de cazare; captarea, tratarea și distribuția apei; alte activități recreative și distractive; activități de asigurări de viață; spălarea și curățarea (uscată) articolelor textile și a produselor din blană; coafură și alte activități de înfrumusețare; comerț; alte activitati de creditare”, transmite instituția printr-un comunicat de presă.
Un alt angajator care va fi prezent la bursa este Centrul Militar Județean Brăila – Biroul Informare Recrutare, care va prezenta oferta Ministerului Apărării Naționale, respectiv:
– pentru soldat gradat profesionist în municipiul Brăila – 55 locuri, din care 33 pentru posesorii de permis auto categoria B si C;
– oferta educațională a Ministerului Apărării Naționale – ofițeri (licență)- 492 locuri, maiștri militari/ subofițeri (studii postliceale)- 1391 locuri, cursuri de formare ofițeri (filieră indirectă) – 132 locuri, cursuri de formare subofițeri (filieră indirectă) – 665 locuri.
ARTICOLE CARE V-AR PUTEA INTERESA
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
DE ACELAȘI AUTOR








































