Social Media

LOCAL

Peste 130 de misiuni desfășurate de jandarmii brăileni într-o săptămână

• au fost aplicate 39 amenzi în valoare de 21.700 lei • pe parcursul misiunilor au fost legitimate 428 de persoane • jandarmii au intervenit la 11 apeluri primite telefonic

Timp de citire: 2 minute
Peste 130 de misiuni desfășurate de jandarmii brăileni într-o săptămână

Peste 280 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila au participat, în perioada 25 mai – 1 iunie 2026, la peste 130 de misiuni de asigurare și menținere a ordinii publice, având ca obiectiv principal creșterea gradului de siguranță al cetățenilor și prevenirea faptelor antisociale.

Potrivit datelor furnizate de instituție, pe parcursul misiunilor au fost legitimate 428 de persoane, iar echipajele de jandarmi au intervenit la 11 apeluri primite telefonic, cele mai multe sesizări vizând tulburarea ordinii și liniștii publice.

Pentru nerespectarea prevederilor legale, jandarmii au aplicat 44 de sancțiuni contravenționale, dintre care 39 de amenzi în valoare totală de 21.700 de lei și cinci avertismente.

În ceea ce privește combaterea infracționalității, jandarmii brăileni au constatat 14 infracțiuni, atât în mod independent, cât și în cooperare cu polițiștii.

Activitatea instituției a inclus și acțiuni de prevenire a criminalității. Astfel, în patru localități din județ au fost organizate patru activități preventive, la care au participat 229 de persoane.

Reprezentanții Jandarmeriei Brăila au anunțat că vor continua acțiunile preventive și de combatere a faptelor antisociale, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în județ. Totodată, cetățenii sunt îndemnați să respecte legislația în vigoare și să sesizeze autorităților orice situație care poate afecta ordinea publică.

LOCAL

Depistare în flagrant! Un șofer s-a urcat băut la volan și fără permis

* un bărbat de 57 de ani, din comuna Salcia Tudor, s-a urcat la volan, dar a picat în ”plasa” polițiștilor

Publicat

în

Un bărbat din comuna Salcia Tudor, circula cu mașina pe o stradă din localitate, chiar dacă nu avea permis și mai era și băut, numai că a avut ghinionul de a se întâlni cu polițiștii.

La data de 28 octombrie, în jurul orei 18:30, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Brăila au oprit în trafic un autoturism, ce se deplasa pe Strada Mărginimii, condus de un bărbat de 57 de ani, din comuna Salcia Tudor.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,37 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost sancționat contravențional conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
”În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză, polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.

Citește articolul complet

LOCAL

Șoferi lăsați fără permise de conducere. Vremea nefavorabilă reclamă atenție sporită!

* polițiștii recomandă conducătorilor auto să circule cu atenție, fără viteză și cu păstrarea unor distanțe mai mari între autovehicule, întrucât vremea ploioasă poate încurca serios traficul rutier * după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic, șase conducători auto au devenit pietoni * la începutul săptămânii, echipaje de polițiști au acționat pentru combaterea infracționalității de orice fel și creșterea gradului de siguranță rutieră

Publicat

în

Vremea nefavorabilă poate provoca probleme în trafic! Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brăila, având în vedere vremea nefavorabilă din ultimele zile, drumul poate deveni alunecos, vizibilitatea scade, iar distanța necesară pentru oprire crește

De aceea, este important pentru șoferi să adapteze stilul de condus la condițiile meteo.

Pentru un drum în siguranță, polițiștii recomandă participanților la trafic să reducă viteza și să păstreze distanța.

”Circulă cu o viteză care să îți permită să oprești în siguranță! Păstrează distanța! Lasă mai mult spațiu între vehiculul din față și mașina ta! Folosește luminile de întâlnire! Asigură-te că ești vizibil pentru ceilalți participanți la trafic! Evită manevrele bruște! Frânarea, accelerarea și schimbarea direcției de mers trebuie făcute cu grijă”, spun polițiștii.

Atenție la acumulările de apă!

Polițiștii mai recomandă reducerea vitezei înainte de a traversa zonele cu apă pe carosabil și evitarea manevrelor care pot duce la pierderea controlului asupra mașinii.

Trebuie verificate anvelopele și ștergătoarele, asta pentru că o bună aderență și o vizibilitate corespunzătoare sunt esențiale.

Șoferii trebuie să fie atenți și la pietoni. Pe carosabilul umed, oprirea poate dura mai mult, iar apa împroșcată de vehicule le poate afecta vizibilitatea conducătorilor auto.

Inspectoratul de Poliție Județean Brăila încurajează cetățenii să contribuie activ la menținerea siguranței în comunitate. Siguranța rutieră depinde de responsabilitatea fiecărui participant la trafic.

126 de fapte au perturbat liniștea publică, în primele două zile ale săptămânii

În primele două zile ale săptămânii, în cele 48 de ore, oamenii legii au acționat, la nivelul întregului județ, pentru a preveni faptele antisociale, au organizat 16 acțiuni și au intervenit la 60 de evenimente.

Au fost constatate 126 de fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică.

”În toate aceste cazuri, intervențiile au fost imediate și ferme pentru liniștea cetățenilor care ar fi putut fi afectați. În acest sens, au fost aplicate amenzi în valoare de peste 52.000 de lei. Pentru menținerea siguranței rutiere, 6 șoferi au rămas fără permise de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic. De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice autovehiculele care nu prezentau siguranță în trafic, 3 certificate de înmatriculare fiind retrase până la remedierea problemelor constatate”, arată polițiștii.

Activitățile desfășurate de polițiști au avut ca obiectiv prevenirea faptelor antisociale, protejarea cetățenilor și menținerea unui climat de siguranță la nivelul întregului județ.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧