Social Media

SOCIAL

Pensiile vor fi distribuite în ianuarie cu două zile întârziere

Publicat

în

* Poșta Română informează că, în luna ianuarie 2022, distribuirea pensiilor se va decala cu două zile, banii fiind virați în conturile Poștei începând cu 4 ianuarie, precum în fiecare an
 
Compania Națională Poșta Română anunță că pensiile vor întârzia la începutul lunii ianuarie. Conform unui comunicat de presă, acest lucru se explică prin faptul că banii pentru drepturile sociale vor fi virați în conturile Poștei Române începând cu 4 ianuarie, așa cum se întâmplă la fiecare început de an.
„Într-o lună obișnuită, Poșta Română primește prima parte a banilor de pensii cu trei zile înainte de prima zi lucrătoare a lunii în care pensiile sunt livrate.
Partenerii noștri de la Casa Națională de Pensii Publice vor vira contravaloarea drepturilor de protecție socială, în conturile Poștei Române, cu o decalare de câteva zile, ca la orice început de an. Transformarea acestora în cash și distribuirea în gențile fiecărui factor poștal durează aproximativ trei zile.
Astfel, calendarul de achitare a pensiilor din sistemul public de pensii (pensii de asigurări sociale de stat, agricultori, veterani de război, văduve și văduve de război, IOVR) va fi următorul:
-la domiciliu: în perioada 6 – 17 ianuarie 2022;
-la ghișeele subunităților poștale: până în data de 19 ianuarie 2022”, mai arată sursa citată.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile