Social Media

SPORT

Patru din patru pentru Viitorul Șuțești

Publicat

în

• formația pregătită de Ionel Drăgoi a câștigat al patrulea amical, 1-0, în deplasare, la Înainte Modelu • Dragoș Mucuță a marcat golul victoriei
 
Viitorul Șuțești merge foarte bine în partidele de verificare pe care le-a susținut în perioada precompetițională. Formația pregătită de Ionel Drăgoi a bifat a patra victorie din tot atâtea partide de verificare, după ce s-a impus cu 1-0 în deplasare, la Înainte Modelu.
Viitorul Șuțești și-a dominat adversara în primele 25 de minute, o perioadă în care a irosit trei ocazii mari de gol, două prin Mucuță, una prin Tiutiu. Dragoș Mucuță s-a revanșat în minutul 20, când a marcat golul victoriei pentru Viitorul Șuțești, după ce a driblat și portarul advers.
Formația pregătită de Ionel Drăgoi a dictat ritmul jocului în primele 60 de minute, apoi, după ce au început schimbările, acesta a devenit echilibrat.
Înainte Modelu putea egala în minutul 85, când a beneficiat de o lovitură de la 11 metri, dar Alin Mihai a parat mingea și Viitorul Șuțești a câștigat cu 1-0.
“Bine de tot am jucat în acest amical. I-am dominat în primele 25 de minute, am marcat și puteam să ne dublăm cel puțin avantajul. Toți au evoluat conform instrucțiunilor primite, cu un plus pentru Mucuță, Coteț, Dima, Chihaia. L-am adus și pe Ene, un fundaș central care vine de la Dunărea Călărași, dar care a trecut și pe la Dacia Unirea. În continuare trebuie să muncim pentru că ne așteaptă o parte a adoua a campionatului foarte grea”, ne-a declarat antrenorul Ionel Drăgoi.
Viitorul Șuțești: Tudor (min. 46: A. Mihai) – Coteț, Custură, Postolea, Drăguț – Tarozzi, Chihaia, M. Dima, Nicolae – Tiutiu, Mucuță.
Au mai jucat: Gherghișan, Ene, Mario, Căldăruș, S. Robu, I. Huțu.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile