Social Media

LOCAL

Participarea Penitenciarului Brăila la Parada militară organizată cu ocazia „Zilei Naţionale a României – 1 Decembrie 1918”

Publicat

în

*  două detașamente de defilare, formate din câte 21 polițiști de penitenciare sub directa coordonarea a inspectorului Tudorel Condruz – Penitenciarul Brăila și inspector Cosmin Bolog – Centrul de Detenție Tichilești Brăila, cu tehnică militară specifică folosită pentru intervenția operative în vederea prevenirii producerii de evenimente deosebite, au făcut parte din compunerea blocului de paradă
 
 
 
Detaşamente din cadrul Penitenciarului Brăila şi Centrului de Detenţie Tichileşti, au participat la Parada militară organizată cu ocazia zilei de 1 Decembrie.
Pentru marcarea a 104 de ani de la aniversarea Marii Uniri de la 1918, Penitenciarul Brăila, parte a sistemului de apărare, ordine publică și siguranță națională, a răspuns afirmativ invitației de a participa, alături de celelalte structuri ale statului, la Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naționale a României, eveniment de mare semnificaţie istorică, organizat de Garnizoana Brăila. „Două detașamente de defilare, formate din câte 21 polițiști de penitenciare sub directa coordonarea a inspectorului de poliție penitenciară Tudorel Condruz – Penitenciarul Brăila și inspector de poliție penitenciară Cosmin Bolog – Centrul de Detenție Tichilești Brăila, cu tehnică militară specifică folosită pentru intervenția operativă în vederea prevenirii producerii de evenimente deosebite, au făcut parte din compunerea blocului de paradă constituit în cinstea celor 104 de ani de existență a României moderne, a valorilor și tradițiilor naționale, a memoriei eroilor căzuți în luptă sau prizonierat pentru idealul unității. Personalul din sistemul penitenciar îşi manifestă astfel identitatea şi dorința firească de a se regăsi alături de toţi colegii din aceste instituţii cu prilejul sărbătoririi zilei de 1 Decembrie”, se arată în comunicatul transmis de la Penitenciarul Brăila, semnat de comisar şef de poliție penitenciară Horia Huluba, director al instituţiei.
Reprezentanţii penitenciarului arată că ofiţerii şi agenţii din cadrul instituţiei promovează şi cultivă în permanenţă respectul faţă de valorile etice, morale, ale libertăţii şi demnităţi umane, respectul pentru acele norme valorizatoare rezultate din specificul activităţii: integritate, onestitate, profesionalism, respect faţă de lege, orientarea către individ, deschiderea către societate, comemorând cu toții un act de conştiinţă şi patriotism în context naţional.
Cu acest prilej, conducerea Penitenciarului Brăila mulţumeşte Prefecturii Brăila, Primărieie Brăila și Consiliului Județean Brăila  și nu în ultimul rând tuturor colaboratorilor şi partenerilor locali, pentru sprijinul acordat în îndeplinirea procesului de reintegrare în comunitate a deținuților. Astfel de momente, precizează purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Brăila, Simona Kober,  conferă un bun prilej de a îmbunătăți percepția opiniei publice cu privire la rolul lucrătorilor de penitenciare în societate.
Mesajul transmis: La mulţi ani, România! La mulţi ani, români!

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile