Social Media

Social

Păpuși rare, prototipuri și comori ale copilăriei, expuse la Brăila

Timp de citire: 6 minute
Păpuși rare, prototipuri și comori ale copilăriei, expuse la Brăila

Peste 250 de păpuși rare și jucării originale Arădeanca, unele dintre ele extrem de rare, îi așteaptă pe brăileni în cadrul expoziției „Universul Arădeanca”, găzduită de Teatrul „Maria Filotti”, în perioada 15 iunie -15 iulie.

Evenimentul reunește, pentru prima dată, atât păpuși, cât și jucării de cauciuc din impresionanta colecție a soților Claudia și Eugen Chiriță, oferind publicului o incursiune emoționantă în universul copilăriei românești.

Într-o perioadă în care tehnologia domină universul celor mici, iar jucăriile se schimbă de la un sezon la altul, la Brăila se deschide o fereastră către o lume în care bucuria era simplă, sinceră și plină de imaginație.

Expoziția de păpuși și jucării ”Universul Arădeanca”, găzduită în Holul Monumental al Teatrului ”Maria Filotti”, îi invită pe vizitatori să redescopere farmecul copilăriei românești și să se lase purtați de emoția unor amintiri care nu și-au pierdut niciodată valoarea.

Evenimentul, organizat în parteneriat cu Teatrul ”Maria Filotti” și Primăria Municipiului Brăila, reprezintă cea de-a treia expoziție dedicată celebrului brand românesc de jucării și poate fi vizitată  în perioada 15 iunie – 15 iulie 2026. Intrarea este liberă, iar organizatorii îi așteaptă pe vizitatori să pășească într-o lume în care jucăriile spun povești, iar fiecare exponat poartă amintirea unei copilării senine.

O colecție unică în România

Dacă prima ediție a fost dedicată exclusiv păpușilor Arădeanca, iar cea de-a doua a adus în prim-plan îndrăgitele jucării de cauciuc, ediția din acest an propune publicului o experiență completă.

Pentru prima dată, expoziția ”Universul Arădeanca” reunește atât păpușile, cât și jucăriile de cauciuc produse de celebra fabrică românească, oferind vizitatorilor o imagine amplă asupra universului care a însoțit copilăria mai multor generații. Colecția deținută de Claudia și Eugen Chiriță este una sută la sută românească și se remarcă prin autenticitatea exponatelor.

Unul dintre aspectele care îi conferă valoare aparte îl reprezintă costumele originale ale păpușilor, păstrate exact așa cum au fost concepute și realizate în urmă cu zeci de ani. Aceste detalii transformă fiecare piesă într-un document al epocii și într-un martor al istoriei industriei românești de jucării.

După numai trei ani de colecționism, pasiune și căutări neobosite,în prezent, colecția numără peste 700 de păpuși și jucării de cauciuc, iar aproximativ 250 dintre acestea vor putea fi admirate în cadrul expoziției de la Teatrul ”Maria Filotti”. Fiecare exponat are propria poveste, iar împreună alcătuiesc o impresionantă incursiune în universul copilăriei românești.

Mihaela, păpușa pe care colecționarii au căutat-o doi ani

Printre vedetele expoziției se numără celebra păpușă Mihaela, inspirată de personajul creat de artista Nell Cobar și cunoscut din animațiile care au fermecat generații de copii.

Cu zâmbetul ei cald și expresia inocentă, Mihaela a devenit unul dintre simbolurile copilăriei românești. Pentru Claudia și Eugen Chiriță, aducerea acestei păpuși în colecție a reprezentat o adevărată provocare. După doi ani de căutări și numeroase încercări, piesa mult dorită și-a găsit locul alături de celelalte exponate Arădeanca, completând o colecție care spune povestea unei epoci.

Alături de ea vor putea fi admirate și două rarități excepționale: păpușa Mirela PROTOTIP și jucăria de cauciuc Valentin PROTOTIP, piese extrem de apreciate de colecționari datorită caracterului lor unic. Prototipurile reprezintă modelele originale realizate înainte de producția de serie și sunt considerate adevărate comori pentru pasionații domeniului. Raritatea lor oferă expoziției o valoare documentară și muzeală deosebită.

Unul dintre cele mai emoționante colțuri ale expoziției este dedicat păpușilor realizate prin tehnica papier-mâché, fabricate între anii 1950 și 1965. Vor fi expuse 18 exemplare deosebite, considerate de colecționari adevărate „piese de muzeu”. Realizate din carton presat și finisate manual, aceste păpuși impresionează prin delicatețe și eleganță.

Înainte ca plasticul să domine industria jucăriilor, astfel de păpuși erau realizate cu multă migală și pricepere. Astăzi, ele sunt extrem de rare, iar conservarea lor reprezintă o provocare. Fragile, expresive și încărcate de istorie, aceste păpuși oferă vizitatorilor șansa de a vedea cum arăta universul copilăriei românești în urmă cu mai bine de șapte decenii.

Organizatorii subliniază că realizarea unei astfel de expoziții nu ar fi fost posibilă fără sprijinul constant al instituțiilor locale. Parteneriatul cu Teatrul ”Maria Filotti” și susținerea oferită de Primăria Municipiului Brăila demonstrează preocuparea administrației locale pentru promovarea culturii, a patrimoniului și a inițiativelor care aduc în prim-plan istoria și identitatea comunității.

Visul unui muzeu al copilăriei

Întrebați care este următorul pas după ani de colecționism și  două expoziții de succes, Claudia și Eugen Chiriță răspund fără ezitare: își doresc ca, într-o zi, această colecție să își găsească locul într-un muzeu dedicat păpușilor și jucăriilor românești.

„Ne-am dori ca aceste păpuși și jucării să poată fi văzute permanent de public și să nu rămână doar în colecția noastră. Sunt piese care spun o parte importantă din istoria copilăriei românești și credem că merită să fie păstrate și valorificate într-un spațiu dedicat lor”, mărturisesc cei doi colecționari.

Un astfel de muzeu ar reprezenta nu doar o atracție culturală, ci și o modalitate de a conserva și transmite generațiilor viitoare o parte din patrimoniul afectiv al României, păstrat astăzi cu pasiune și răbdare în colecția familiei Chiriță.

  • Mihaela, celebra eroină creată de Nell Cobar, transpusă în una dintre cele mai iubite păpuși produse de fabrica Arădeanca

    Mihaela, celebra eroină creată de Nell Cobar, transpusă în una dintre cele mai iubite păpuși produse de fabrica Arădeanca

  • Păpuși Arădeanca, fabricate în anii 1960–1965, realizate prin tehnica papier-mâché, piese originale din patrimoniul colecției Claudia și Eugen Chiriță

    Păpuși Arădeanca, fabricate în anii 1960–1965, realizate prin tehnica papier-mâché, piese originale din patrimoniul colecției Claudia și Eugen Chiriță

  • Păpuși Arădeanca, fabricate în anii 1960–1965, realizate prin tehnica papier-mâché, piese originale din patrimoniul colecției Claudia și Eugen Chiriță

    Păpuși Arădeanca, fabricate în anii 1960–1965, realizate prin tehnica papier-mâché, piese originale din patrimoniul colecției Claudia și Eugen Chiriță

  • Mirela PROTOTIP, model original realizat de fabrica Arădeanca înainte de intrarea în producția de serie, piesă rară din colecția Claudia și Eugen Chiriță

    Mirela PROTOTIP, model original realizat de fabrica Arădeanca înainte de intrarea în producția de serie, piesă rară din colecția Claudia și Eugen Chiriță

  • Valentin PROTOTIP, jucărie de cauciuc realizată de fabrica Arădeanca ca model experimental înainte de producția de serie

    Valentin PROTOTIP, jucărie de cauciuc realizată de fabrica Arădeanca ca model experimental înainte de producția de serie

  • Păpuși rare, prototipuri și comori ale copilăriei, expuse la Brăila

  • Mihaela, celebra eroină creată de Nell Cobar, transpusă în una dintre cele mai iubite păpuși produse de fabrica Arădeanca
  • Păpuși Arădeanca, fabricate în anii 1960–1965, realizate prin tehnica papier-mâché, piese originale din patrimoniul colecției Claudia și Eugen Chiriță
  • Păpuși Arădeanca, fabricate în anii 1960–1965, realizate prin tehnica papier-mâché, piese originale din patrimoniul colecției Claudia și Eugen Chiriță
  • Mirela PROTOTIP, model original realizat de fabrica Arădeanca înainte de intrarea în producția de serie, piesă rară din colecția Claudia și Eugen Chiriță
  • Valentin PROTOTIP, jucărie de cauciuc realizată de fabrica Arădeanca ca model experimental înainte de producția de serie
  • Păpuși rare, prototipuri și comori ale copilăriei, expuse la Brăila

Social

Brigada 10 Geniu, prezentă la sărbătoarea clerului militar

* evenimentul a avut loc luni, 26 octombrie, la București * au fost prezenți militari din cadrul Garnizoanei Brăila, împreună cu preotul militar Cristian Ion * militarii brăileni au participat la Slujba de Te-Deum oficiată la Catedrala Națională și au primit diplome de apreciere din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel

Publicat

în

Militari din cadrul Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos” (Garnizoana Brăila), împreună cu preotul militar Cristian Ion, au participat, în ziua de 26 octombrie 2026, la evenimentele religioase și solemne dedicate Zilei Clerului Militar.

„Un moment de profundă însemnătate spirituală l-a constituit proclamarea Sărbătorii Sfinților Martiri Militari de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe Dealul Patriarhiei din București. Evenimentul a evidențiat legătura profundă dintre credință, jertfă, curaj și devotamentul față de țară, valori care definesc atât vocația creștină, cât și misiunea militară”, au precizat surse din cadrul Brigăzii 10 Geniu.

Reprezentanții Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos” Brăila, alături de oficialități și reprezentanți ai structurilor militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Administrației Naționale a Penitenciarelor, au fost prezenți, de asemenea, la Slujba de Te-Deum oficiată în Catedrala Națională din București, recent inaugurată.

Cu acest prilej, a fost subliniată importanța cooperării dintre Biserică și Armată, precum și rolul esențial al preotului militar în viața comunității militare și nu numai, prin sprijinul spiritual și moral oferit militarilor, cultivarea valorilor creștine și întărirea spiritului de solidaritate, responsabilitate și slujire.

În cadrul evenimentelor prilejuite de Ziua Clerului Militar, un moment deosebit l-a reprezentat acordarea diplomelor de apreciere de către Preafericitul Părinte Daniel membrilor Coralei preoților militari „Sacerdotes Militares”, în semn de recunoaștere a activității și implicării acestora în promovarea valorilor spirituale și a tradițiilor clerului militar.

Potrivit sursei citate, participarea militarilor brăileni la aceste manifestări reprezintă o mărturie a respectului față de credința strămoșească, tradițiile Armatei României și misiunea spirituală a Bisericii în rândul celor care își slujesc patria. „Credință, onoare, datorie și jertfă – sunt valori care unesc Biserica și Armata în slujba oamenilor și a României”.

Citește articolul complet

Social

Ultimul veteran de război din județul Brăila a trecut în eternitate

* maiorul în retragere Ion Dragostin, din satul Oancea, comuna Romanu – „Nea Nelu”, cum îi spuneau sătenii – împlinise, în luna martie, venerabila vârstă de 103 ani * odată cu plecarea sa la ceruri, se încheie o filă vie din istoria celui de-Al Doilea Război Mondial

Publicat

în

Militarii Garnizoanei Brăila i-au adus, marți, 27 octombrie, un ultim omagiu celui care a fost maior în retragere Ion Dragostin, „Nea Nelu”, cum îi spuneau sătenii – ultimul veteran de război din județul Brăila. Militarii și-au luat rămas bun de la mr. (rtr.) Ion Dragostin în jurul orei 12:00, trupul celui mutat acum la ceruri fiind înmormântat cu onoruri militare, conform regulamentelor militare.

„Cu profundă durere și aleasă reverență ne luăm rămas-bun de la domnul mr. (rtr.) Dragostin Ion, ultimul veteran de război din județul Brăila, reprezentant al unei generații care a cunoscut sacrificiul, suferința și datoria față de Patrie. Odată cu plecarea sa, se închide o filă vie din istoria noastră, iar amintirea unei generații de eroi rămâne în grija și conștiința celor care vin după noi. În fața jertfei și a curajului celor care au luptat pentru libertatea și demnitatea României, cuvintele sunt prea puține. Rămân respectul, recunoștința și datoria de a nu uita niciodată. Ne înclinăm cu pioșenie în fața memoriei sale și îi aducem un omagiu solemn, în semn de profundă prețuire pentru o viață care face parte din istoria și demnitatea acestui neam”, au consemnat militarii Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos” pe pagina oficală a unității.

Pe 2 martie 2026, maiorul în retragere Ion Dragostin, din satul Oancea, comuna Romanu – ultimul veteran de război în viață din județul Brăila – a fost sărbătorit de rude, reprezentanți ai Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos”, Filialei Județene Brăila „General Stan Poetaș” – Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”, Asociației Naționale a Veteranilor de Război (ANVR) – Filiala Brăila, ai altor organizații și instituții, la împlinirea vârstei de 103 ani.

Născut la 2 martie 1923, mr. (rtr.) Dragostin M. Ion – telefonist în perioad acelui de-Al Doilea Război Mondial, agricultor din satul Oancea, comuna Romanu – a fost ultimul beneficiar al programului „Veteran 100 plus, inițiat de Filiala Județeană Brăila „General Stan Poetaș” a ANCE „Regina Maria”.

Ultimul veteran de război de la Brăila a închis ochii chiar de Ziua Armatei României, pe 25 Octombrie, și a fost înmormântat cu onoruri militare marți, 27 octombrie 2026, fiind condus pe ultimul drum de un pluton din cadrul Garnizoanei Brăila, de militari și rude și de reprezentanți ai asociațiilor de militari în rezervă și în retragere.

Dumnezeu să-l odihnească în pace și lumină! Veșnică recunoștință!

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧