Social Media

ÎNVĂȚĂMÂNT

O nouă simulare pentru elevi

Publicat

în

• Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Brăila organizează, săptămâna viitoare, cea de-a doua simulare locală pentru elevii de clasa a VIII-a care susțin Evaluarea Națională (8-9 mai), respectiv pentru elevii din ultimul an de liceu care susțin Bacalaureatul (10-12 mai)
 
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Brăila organizează săptămâna viitoare o nouă simulare locală pentru elevii care vor susține vara aceasta examenele naționale.
Astfel, simularea Evaluării Naționale pentru elevii de clasa a VIII-a va avea loc pe 8 și 9 mai, atunci când va avea loc proba la Limba română, respectiv la Matematică. Urmează apoi simularea Bacalaureatului pentru elevii de clasa a XII-a: 10 mai – proba scrisă la Limba și literatura română, 11 mai – proba obligatorie a profilului și specializării, 12 mai – proba la alegere a profilului și specializării.
Aceasta este cea de-a doua simulare organizată la nivel local de Inspectoratul Școlar, prima având loc în luna decembrie a anului trecut. De asemenea, în luna martie a acestui an, elevii au susținut simularea națională, organizată de Ministerul Educației. Atunci, la Evaluarea Națională, promovabilitatea la română a fost de 81,70% (note peste 5), iar la matematică de 64,89%. În ceea ce privește Bacalaureatul, promovabilitatea la simularea națională a fost de 89,64% la română, 72,91% la matematică și 90,35% la istorie. La proba la alegere a profilului și specializării, procentul de promovare a fost de 77,41%.
Reamintim că simulările au scopul de a-i pregăti pe elevi pentru examene, iar notele nu se trec în catalog și nu sunt făcute publice.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile