Economie
Nivelul de opiu din semințele de mac, reglementat strict pe teritoriul UE
* Comisia Europeană a adoptat, în data de 3 decembrie 2021, un Regulament prin care se stabilesc, pentru prima dată, nivelurile maxime de opiu în semințele de mac și produsele de panificație care conțin semințe de mac * produsele alimentare introduse pe piață înainte de aplicarea Regulamentului pot fi comercializate până la data limită de consum
Agenții economici care folosesc semințele de mac, fie întregi sau măcinate, – introduse pe piață pentru consumatorul final – fie în fabricarea produselor de panificație, începând cu banalii covrigi cu mac, sunt direct vizați de noile reglementări ale Comisiei Europene (CE), adoptate la începutul lunii decembrie 2021, la Bruxelles. Cu acest prilej, Asociația pentru Protecția Consumatorilor InfoCons a emis o nouă alertă, pe care a dat-o publicității recent.
„Comisia Europeană a adoptat, în data de 3 decembrie 2021, un Regulament prin care se stabilesc, pentru prima dată, nivelurile maxime de opiu în semințele de mac destinate consumatorului final și în produsele de panificație care conțin semințe de mac și/sau produse derivate din acestea. Decizia s-a bazat pe opinia științifică a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA), care stabilește o doză acută de referință (DAR) pentru alcaloizii de opiu (morfină și codeină) de 10 µg morfină/kg greutate corporală”, precizează InfoCons.
EFSA justifică necesitatea stabilirii unor niveluri maxime pentru aceste tipuri de alcaloizi prin faptul că, atunci când se consumă porții mari sau mai multe alimente care conțin semințe de mac neprelucrate, este posibil ca DAR să fie depășită, iar consecințele pot fi imprevizibile: e vorba, totuși, de substanțe halucinogene, fie ele și în cantități reduse.
Bunele practici pentru prevenirea și reducerea conținutului de alcaloizi de opiu, stabilite în Recomandarea Comisiei Europene, ramân în vigoare, însă operatorii economici din industria de profil vor trebui să aplice și noile cerințe legislative privind nivelurile maxime admise din semințele de mac.
Regulamentul Comisiei Europene se aplică de la 1 iulie 2022, iar produsele alimentare introduse pe piață înainte de aplicarea prezentului Regulament pot fi comercializate până la data limită de consum, astfel încât operatorii economici să aibă timpul necesar pentru implementarea noilor prevederi legislative.
Pentru produsele alimentare, nivelurile maxime (mg/km) sunt: 20 (semințe de mac întregi sau măcinate, introduse pe piață pentru consumatorul final), respectiv 1,5 (produse de panificație care conțin semințe de mac și/sau produse derivate din acestea. Redăm mai jos textul noului Regulament emis de CE:
„Regulamentul (UE) 2021/2142 al Comisiei din 3 decembrie 2021 de
modificare a Regulamentului (CE) nr. 1881/2006 în ceea ce privește nivelurile maxime de alcaloizi din opiu din anumite produse alimentare (…)
(2) Semințele de mac sunt obținute din macul opiaceu (Papaver somniferum L.). Planta de mac opiaceu conține alcaloizi din opiu precum morfina și codeina. Semințele de mac nu conțin alcaloizi din opiu sau conțin numai niveluri foarte scăzute, dar pot fi contaminate cu alcaloizi ca urmare a daunelor cauzate de insecte sau prin contaminarea externă a semințelor în timpul recoltării, atunci când particulele de praf din pai (inclusiv peretele capsulei) se lipesc de semințe.(3) În 2018, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară („autoritatea”) a adoptat o actualizare a avizului științific privind alcaloizii din opiu proveniți din semințele de mac (3). Autoritatea a confirmat doza acută de referință (DAR) de 10 µg de morfină/kg de greutate corporală (Gc) și a concluzionat că concentrația de codeină din eșantioanele de semințe de mac trebuie luată în considerare prin convertirea codeinei în echivalenți de morfină, utilizând un factor de 0,2. Prin urmare, DAR este o DAR de grup pentru morfină și codeină, exprimată în echivalenți de morfină. Estimările expunerii indică faptul că este probabil ca DAR de grup să fie depășită, în special atunci când se consumă porții mari sau dacă se consumă alimente care conțin semințe de mac neprelucrate.(4) Prin urmare, trebuie stabilite niveluri maxime pentru morfină și codeină, exprimată în echivalenți de morfină, pentru semințele de mac introduse pe piață pentru consumatorul final și pentru produsele de panificație care conțin semințe de mac sau produse derivate din acestea. Aceste niveluri trebuie să fie stabilite ținând seama de faptul că prelucrarea alimentelor poate reduce conținutul de alcaloizi din semințele de mac crude cu 25-100% în produsul final.Întrucât este adecvat ca producătorul de produse de panificație să dețină informații detaliate, inclusiv conținutul echivalent de morfină, cu privire la semințele de mac utilizate ca ingrediente în produsele de panificație, furnizorul de semințe de mac trebuie să furnizeze aceste informațiiproducătorului de produse de panificație.(5) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1881/2006 trebuie să fie modificat în consecință. (6) Pentru a permite operatorilor economici să se pregătească pentru noile norme introduse prin prezentul regulament, este adecvat să se prevadă un termen rezonabil până la aplicarea nivelurilor maxime. De asemenea, este adecvat să se prevadă o perioadă de tranziție pentru produsele alimentare introduse legal pe piață înainte de data aplicării prezentului Regulament.(7) Măsurile prevăzute în prezentul Regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale. (…)
Se aplică de la 1 iulie 2022. Prezentul Regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.Adoptat la Bruxelles, 3 decembrie 2021. Președintele CE Ursula Von Der Leyen.
Economie
60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru
• au fost aplicate în perioada 3-7 noiembrie, când s-a desfășurat Campania Națională pentru combaterea muncii nedeclarate • au fost luați în vizor angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent
Angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent – clase selectate din diviziunea CAEN 47, verificați de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila.
Controalele – desfășurate în perioada 3-7 noiembrie 2026 – fac parte din Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate („la negru”) și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătatea în muncă.
Inspectorii de muncă au efectuat 48 de controale la tot atâția angajatori din comerț, campania națională având ca obiective: creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sanțiunilor contravenționale corespunzătoare.
Au fost aplicate, în total, 39 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor fiind de 66.000 de lei (din care 60.000 lei pentru muncă nedeclarată). Principalele deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă: primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul de evidență al salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității; nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru; încălcarea prevederilor legale privind munca în zilele de repaus săptămânal; primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată.
În domeniul securității și sănătății în muncă au fost constatate următoarele deficiențe: angajatorii nu au luat măsuri la amenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare la locul de muncă prin semnalizare de securitate, respectiv semnalizarea tabloului electric; nu au asigurat trusa sanitară pentru acordarea primului ajutor care să conțină componente conform conținutului minim obligatoriu prevăzut în Anexa 3 la Ordinul 427/14.06.2002 aflate în termen de valabilitate.
Pentru neconformităţile constatate, inspectorii ITM Brăila au dispus 85 de măsuri cu termene precise de îndeplinire de către entităţile controlate; neîndeplinirea acestora în termenul stabilit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, potrivit prevederilor Legii nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată şi actualizată.
„Activitățile de comerț cu amănuntul presupun o multitudine de operațiuni desfășurate zilnic, de la aprovizionarea și manipularea mărfurilor până la depozitarea și expunerea acestora, precum și interacțiunea permanentă cu publicul, fiecare dintre aceste activități implicând riscuri specifice pentru lucrători.
Prin acțiunile de control desfășurate urmărim atât identificarea și combaterea muncii nedeclarate, cât și responsabilizarea angajatorilor în ceea ce privește asigurarea unor condiții de muncă sigure și sănătoase.
Respectarea legislației muncii, a normelor de securitate și sănătate în muncă nu trebuie privită doar ca o obligație legală, ci ca o responsabilitate esențială față de fiecare salariat. Prevenirea accidentelor de muncă și protejarea sănătății lucrătorilor trebuie să reprezinte o prioritate constantă pentru toți angajatorii din acest sector de activitate” , a precizat inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.
Economie
Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale
• verificările au avut loc în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, în cadrul unei Campanii Naționale inițiată de Inspecția Muncii • au fost controlați 18 angajatori brăileni și au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 de lei
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a finalizat, recent, Campania Națională privind verificarea modului respectării prevederile legale în domeniul securității şi sănătății în muncă în unitățile care au ca obiect de activitate activități referitoare la sănătatea umană (Cod CAEN 86) și în domeniul serviciilor combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare (cod CAEN 87).
Verificările efectuate în spitale și cămine de bătrâni, în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, fac parte din Programul-cadru de acțiuni al Inspecției Muncii.
Obiectivele campaniei au fost: diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care desfășoară activități referitoare la sănătatea umană și servicii combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă în societățile comerciale din domeniul de activitate sus-menționat; asigurarea purtării de către toți lucrătorii a echipamentelor individuale de protecție adecvate; eliminarea neconformităților constatate domeniul securității şi sănătății în muncă în activitățile specifice ale unităților din domeniile de activitate vizate de campanie.
În această perioadă, au fost controlați 18 angajatori brăileni, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 28 sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 lei. Principalele deficiențe constatate de inspectorii ITM Brăila: lipsa lucrătorilor desemnaţi/instruiți care aplică măsurile de prim ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucratorilor; lipsa evidenței echipamentului individual de protecție acordat la intervalele de timp stabilite pentru lucrători, pentru riscurile identificate la locul de muncă; neamenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare, respectiv semnalizarea prizelor.
„Prin acțiunea desfășurată, s-a urmărit atât verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, cât și conștientizarea angajatorilor și lucrătorilor cu privire la necesitatea prevenirii accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale”, a precizat inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Liviu Arhire.






















